Polițiștii clujeni au împărțit amenzi șoferilor pentru consumul de alcool și droguri

Plițiștii de la rutieră, din cadrul IPJ Cluj, împreună cu efectivele structurilor rutiere din județ, au desfășurat activități specifice în cadrul acțiunii europene ROADPOL „Alcohol & drugs”. Acțiunea s-a desfășurat în perioada 15–21 iunie și a avut ca scop prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Astfel, pe durata întregii săptămâni, acțiunile au fost organizate în mai multe zone ale județului Cluj, fiind utilizate aparatele etilotest și drugtest pentru verificarea conducătorilor auto și a altor participanți la trafic. În total, au fost testați aproximativ 1.800…

Read More

Cultele religioase se implică în lupta împotriva adicțiilor

Problema adicțiilor în rândurile adolescenților din județul Cluj este una foarte serioasă. În ultimii ani, a crescut numărul adolescenților care au consumat droguri, cantități mari de alcool sau care au devenit dependenți de jocurile de noroc. Pentru a combate astfel de fenomene, au apărut mai multe proiecte, unele derulate de comunități religioase. Pentru a combate fenomenul adicțiilor în rândurile adolescenților, organizațiile caritabile au adoptat, în general, un amestec de măsuri care implică prevenirea prin educație, consilierea psihologică, terapiile ocupaționale și organizarea unor grupuri de sprijin care să ofere tinerilor sentimentul…

Read More

Electric Castle: Organizatorii au lansat un ghid cu toate detaliile legate de acces și informații utile

Ediția a 9-a a Electric Castle este pregătită să înceapă, în 19 iulie, pe cele 40 de hectare ale domeniului Banffy, cu 12 scene, un camping cu 20.000 de festivalieri și 300 de artiști în program. Pentru o experiență lipsită de griji, organizatorii au lansat un ghid cu toate detaliile legate de acces și informații utile pentru participanți. Începând de azi, 10 iulie, abonamentele pot fi schimbate în brățară de acces la punctele deschise în București (AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City), sau în Cluj-Napoca (Iulius Mall). De asemenea, brățara poate…

Read More