Doi tineri cățărători au fost salvați de către salvamontiști, în Cheile Turzii

Salvamontiștii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo au participat în cursul serii de luni, 19 august, la o acțiune dificilă de recuperare și salvare a doi tineri, în Rezervația Naturală „Cheile Turzii”. Tinerii cățărători au rămas blocați la mare înălțime în Peretele Uriaș din Cheile Turzii. Cei doi au intrat de dimineață, începând cu ora 9:00, în traseul Vigh Tibor din Peretele Uriaș, însă nu au reușit să termine traseul, rămânând suspendați într-o asigurare și nu au mai putut înainta ori coborî. După mai multe ore, în jurul orei 19.30, rămași fără…

Read More

Multiple stagii și acțiuni de pregătire pentru salvamontiștii clujeni, în aprilie

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au avut parte de mai multe stagii de pregătire în luna aprilie. Astfel, în cadrul pregătirii continue, patru salvatori montani din Serviciu au participat la stagiul național „Salvarea montană pe timp de iarnă din zonele alpine înalte”, desfășurat la Bâlea, pe o perioadă de patru zile. Stagiul și-a propus dezvoltarea activităților specifice structurilor Salvamont-Salvaspeo din țară care implică activități desfășurate în zone înalte unde se practică turismul hivernal, alpinismul, schiul de tură și freeride-ul. Pe plan local, a continuat pregătirea medicală și…

Read More

Salvatorii speologi clujeni s-au pregătit, în Ungaria, alături de reprezentanți din alte 8 țări

Serviciul Public Județean „Salvamont-Salvaspeo” Cluj a participat în perioada 19-21 aprilie, în localitatea Aggtelek, Ungaria, la o reuniune internațională ce a inclus conferințe și exerciții salvaspeo, cu scopul identificării modalităților de colaborare internațională în cazul unor accidente complicate în peșteri. Necesitatea unei astfel de inițiative a reieșit în urma accidentului din anul 2023, din peștera Morka – Turcia, în care victima – speolog american, a trebuit scoasă de la cota -1000m. La acțiune au participat peste 120 de salvatori din 9 țări (Ungaria, România, Serbia, Polonia, Slovacia, GB, SUA, Germania,…

Read More

Peste 400 de amenzi au fost date, într-un singur weekend, de polițiștii clujeni

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, sub coordonarea Serviciului Rutier, au acționat, în weekend-ul 5-7 aprilie 2024, pe principalele artere din județ pentru a preveni producerea accidentelor rutiere și cu scopul de a descuraja participanții la trafic să încalce normele legale. În cadrul acțiunilor organizate pe parcursul celor trei zile în intervalele orare 12:00-15:00 și 15:00-19:00, au fost aplicate 431 de sancțiuni contravenționale, dintre care 235 au reprezentat abateri de la regimul legal de viteză. Alte 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru conducerea vehiculelor sub…

Read More

Acțiuni de prevenire și combatere a poleiului pe drumurile din județul Cluj

În cursul zilei de marți, 12 decembrie 2023, pe raza judeţului Cluj nu au existat drumuri judeţene blocate traficului rutier. Totuși, din cauza condițiilor atmosferice specifice acestei perioade, respectiv averse de ploaie, lapoviță și temperaturi scăzute, mai multe sectoare de drum prezentau carosabil umed care favorizează formarea poleiului. În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 11 decembrie a.c., s-a acţionat pe 9 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 6 utilaje. Tot în această zonă,…

Read More

2 600 saci cu deșeuri adunați de pe lacul Tarnița

O amplă acțiune de igienizare a lacului Tarnița s-a desfășurat, în perioada 7-9 iulie 2023, la inițiativa Clubului Alpin Român Filiala Cluj. Activitatea a reunit circa 150 de voluntari care au reușit să adune, atât de pe uscat, cât și de pe apă, din caiac, canoe sau barcă, 2.600 de saci cu deșeuri. De asemenea, pe lângă colectarea propriu-zisă a fost derulată și o campanie de conștientizare a populației. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul și asistența de specialitate a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj. Reamintim faptul că, la nivel…

Read More

Acțiunea, amânată, de ecologizare a Lacului Tarnița se va desfășura în acest weekend

În perioada 7-9 iulie 2023 Clubul Alpin Român Filiala Cluj derulează acțiunea de igienizare a lacului Tarnița, acțiune amânată din luna precedentă, din cauza condițiilor meteorologice. Acțiunea presupune colectarea deșeurilor atât de pe uscat, cât și de pe apă, din caiac, canoe sau barcă, urmând a fi acoperită o zonă de peste 25 de km în jurul lacului, respectiv cca. 11 km în linie dreaptă pe luciul de apă. De asemenea, participanții vor putea lua parte și la o campanie de conștientizare a populației. Activitatea necesită un număr de 120…

Read More

Acțiunea de ecologizare a lacului Tarnița, amânată pentru luna iulie

Acțiunea de igienizare a lacului Tarnița, organizată de Clubul Alpin Român Filiala Cluj a fost amânată pentru perioada 7 – 9 iulie 2023. Decizia survine ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile anunțate pentru weekend-ul ce urmează, organizatorii dorindu-și ca experiența voluntarilor să fie una plăcută și sigură. Activitatea va necesita un număr de 120 de voluntari care, pe lângă ecologizarea propriu-zisă a lacului, vor putea lua parte, de asemenea, și la o campanie de conștientizare. Înscrierile se pot face accesând link-ul https://carcluj.ro/activitati/igienizarea-lacului-tarnita…. Manifestarea presupune colectarea deșeurilor atât de pe uscat,…

Read More

Acțiune de igienizare a lacului Tarnița VEZI cum te poți înscrie ca voluntar

Acțiunea de igienizare a lacului Tarnița, organizată de Clubul Alpin Român Filiala Cluj, va avea loc în perioada 23-25 iunie 2023. Activitatea presupune colectarea deșeurilor atât de pe uscat, cât și de pe apă, din caiac/canoe/barcă, urmând a fi acoperită o zonă de peste 25 de km în jurul lacului, respectiv cca 11 km în linie dreaptă pe luciul de apă. În acest context, sunt necesari 120 de voluntari care, pe lângă ecologizarea propriu-zisă a lacului, vor putea lua parte, de asemenea, și la o campanie de conștientizare. Înscrierile pentru…

Read More

Acțiuni de combatere a fenomenului de polei pe drumurile din județ

În cursul dimineţii zilei de joi, 30 martie 2023, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier. Totuși, din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în ultimele 24 de ore, există posibilitatea formării de polei pe mai multe sectoare de drum, mai ales în zona de munte a județului. În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de miercuri, 29 martie 2023, s-a acţionat pe 13 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi…

Read More