Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează în 24 și 25 martie 2026, cea de-a IV-a ediție a Concursului de Muzică Ușoară „VOICE”. Competiția se adresează cursanților Școlilor Populare de Arte și ai Centrelor de Cultură din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, fiind o oportunitate de afirmare și promovare a talentului muzical. Concursul urmărește să susțină și promoveze excelența în domeniul muzicii ușoare, facilitând totodată schimbul de experiență între tinerii artiști și specialiștii din domeniu. Participanții vor interpreta două piese, respectiv…
Read MoreNews
Ce resurse erau obținute de pe urma animalelor în Grecia și Roma Antică
Animalele au avut diverse roluri în Grecia și Roma antică. Peștii și păsările erau consumate ca hrană, în timp ce măgarii și caii erau folosiți pentru muncă, iar elefanții erau folosiți în armată. Oamenii aveau și animale de companie, cum ar fi papagalii, pisicile și câinii. Unele animale aveau o semnificație simbolică sau religioasă. Oamenii au format adesea legături strânse cu animalele. Filozofii au dezbătut relația dintre oameni și animale, mulți considerând că oamenii diferă prin faptul că pot raționa. Unii filozofi, cum ar fi Porfiriu, au susținut chiar veganismul.…
Read MoreMaurice Ravel, Rudi Stephan, Gustav Mahler și Franz Liszt, compozitorii ale căror lucrări vor fi interpretate, la final de săptămână, la Colegiul Academic
Maurice Ravel, Rudi Stephan, Gustav Mahler și Franz Liszt sunt compozitorii ale căror lucrări vor putea fi audiate în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic, vineri, 13 martie 2026, cu începere de la ora 19:00. Vor urca pe scenă alături de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, violonistul David Lefèvre, mezzosoprana Karolina Sikora și tenorul Marius Vlad Budoiu care vor evolua sub bagheta Maestrului Lawrence Foster, Dirijor Emerit al Filarmonicii clujene. Dirijorul corului este Maestrul Cornel Groza. Biletele online se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele…
Read MoreClujenii beneficiază de servicii mai rapide și condiții moderne la noul sediu al Registrului Auto Român din Apahida
Noul sediu al Registrului Auto Român (RAR) și-a deschis porțile pentru clujeni, de astăzi, 9 martie 2026. Astfel, clujenii beneficiază de servicii mai rapide și condiții moderne la noul sediu RAR din Apahida, localizat pe strada Libertății. Noua reprezentanță dispune de trei linii tehnice de verificare și spații moderne pentru clienți, ceea ce va contribui la reducerea timpilor de așteptare și la o deservire mai eficientă. Practic, clujenii vor avea acces la servicii mai rapide, mai bine organizate și la condiții mult îmbunătățite pentru efectuarea verificărilor tehnice. Clădirea a fost…
Read More2026 aduce cel mai scump Paște din ultimul deceniu
Clujenii vor avea parte de cel mai scump Paște din ultimul deceniu. Și aceasta pentru că unii comercianți au scumpit produsele cu mai mult decât suma dintre rata inflației și rata cu care a crescut TVA-ul. Însă, în termeni reali, economiștii spun că nu este vorba de o scumpire tragică, pentru că ar fi vorba de procente cuprinse între 3 și 5 la sută. Mulți dintre clujeni au remarcat deja faptul că atât produsele pe care le cumpără în postul Paștelui, cât și cele pe care le vor pentru masa…
Read MoreCum ajunge cultura de clasă înaltă în satele Transilvaniei
Mai multe organizații neguvernamentale au început programe menite să asigure accesul la cultură pentru categorii defavorizate. De exemplu, așa s-a născut proiectul ”Cultură în șură”, care duce spectacole de teatru în mediul rural. O altă inițiativă este Mera World Music Festival. Accesul locuitorilor din mediul rural la cultură a reprezentat o mare provocare de-a lungul ultimului secol. În perioada interbelică, Regii României au lansat un program ambițios de construire a unor cămine culturale și de creare a unor biblioteci sătești, cu scopul de a reduce rata analfabetismului. Chiar dacă a…
Read MoreVicepreședintele IBS, desemnat ambasador al Historic Cafes Route pentru Moldova
Vicepreședintele International Business Society (IBS), Aurelia Salicov, a primit o nouă calitate. Ea a devenit ambasador al Historic Cafes Route pentru Moldova. Historic Cafes Route este una dintre rutele culturale oficiale ale Consiliului Europei. Ceremonia de înmânare a brevetului de ambasador pentru Moldova a avut loc în orașul Chania din insula Creta, Grecia, locul unde s-a născut această rută culturală. Brevetul de ambasador i-a fost înmânat de președintele Historic Cafes Route, Arnold Klingeis. În noua sa calitate, Aurelia Salicov va avea misiunea de a propune includerea de noi membri în…
Read MoreBanii europeni pun Clujului pe harta producătorilor de microcipuri
Clujul are potențialul de a deveni unul dintre cei mai relevanți producători de microcipuri din Europa, cu ajutorul banilor europeni. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a participat la lansarea programului de cercetare și producție în domeniul microelectronicii pentru România. Lansarea a avut loc la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, potrivit Via Cluj TV. Prin intermediul acestui program, cofinanțat de Uniunea Europeană, autoritățile doresc să stimuleze producția românească în domenii precum microcipurile. Alte domenii de interes sunt cel nuclear, dezvoltarea soluțiile informatice de tip cloud și Inteligența Artificială. Pentru dezvoltarea…
Read MoreCum a fost aplicată indulgența catolică în Evul Mediu
În învățătura catolică, o indulgență este iertarea pedepsei temporale cuvenite pentru păcatele care au fost deja iertate. Conform Catehismului Bisericii Catolice, un credincios poate primi o indulgență dacă este dispus corespunzător și îndeplinește anumite acte prescrise. Aceste acte pot include rostirea unor rugăciuni specifice, efectuarea unui pelerinaj, vizitarea anumitor locuri sfinte (cum ar fi o biserică sau un cimitir) sau efectuarea faptelor bune. În învățătura catolică, păcatul aduce atât vină, cât și pedeapsă. Păcatul mortal separă o persoană de Dumnezeu și are ca rezultat pedeapsa veșnică, care este iertată prin…
Read MorePeste 6.000 de tineri din străinătate studiază în universitățile clujene
Universitățile clujene au devenit un adevărat magnet pentru studenții străini. Ei sunt atrași de faptul că Clujul este un oraș sigur, de faptul că taxele universitare sunt mai mici decât în Europa Occidentală, iar calitatea predării este una foarte bună. Universitățile clujene oferă studii în română, maghiară, germană, engleză și franceză, iar diplomele obținute sunt recunoscute în întreaga Uniune Europeană. Mai mult, diplomele românești reprezintă și o șansă în plus la angajare în instituții europene sau internaționale, care au nevoie de specialiști care vorbesc mai multe limbi oficiale ale Uniunii…
Read More