Cum a fost popularizată pledoaria prin nebunie

Pledoaria prin nebunie este o apărare afirmativă prin scuză într-un dosar penal, aceasta susține că inculpatul nu este responsabil pentru acțiunile sale din cauza unei boli psihice în momentul comiterii faptei penale. Aceasta este în contrast cu o scuză de provocare, în care inculpatul este responsabil, dar răspunderea este diminuată din cauza unei stări psihice temporare.

Conceptul de apărare prin nebunie a existat încă din Grecia și Roma antică. Cu toate acestea, în America colonială, o femeie delirantă, Dorothy Talbye a fost spânzurată în 1638 pentru uciderea fiicei ei, deoarece la acea vreme legea comună a Massachusetts nu făcea nicio distincție între nebunie (sau boli mintale) și comportamentul criminal.

Eduard al II-lea, conform dreptului comun englez, a declarat că o persoană era nebună dacă capacitatea sa mentală nu era mai mult decât cea a unei „fiare sălbatice” (în sensul unui animal mut, mai degrabă decât a fi frenetic).

Prima transcriere completă a unui proces de nebunie datează din anul 1724. Este prosibil ca persoanele cu tulburări mintale, ca și cei sub 14 ani, să fi fost cruțați de ordalii. Când au fost înlocuite de proces cu juriu, era de așteptat ca membrii să stabilească vinovăția bolnavului mintal, dar apoi să trimită cazul regelui pentru grațiere regală.

Înainte de anul 1500 juriile puteau achita astfel de persoane, iar detenția necesita o procedură civilă separată. În 1800 a fost adoptat un proiect de lege pentru infractorii cu tulburări mintale, adoptat cu efect retrospectiv în urma achitării lui James Hadfield, a impus detenția la dorința regentului (pe termen nelimitat) chiar și pentru cei care, deși nebuni la momentul săvârșirii infracțiunii, și-au revenit ulterior.

Regulile M’Naghten defineau pledoaria prin nebunie

Regulile M’Naghten din 1843 nu au fost o codificare sau o definiție a nebuniei, ci mai degrabă răspunsurile unui complet de judecători la întrebări ipotetice puse de Parlament în urma achitării lui Daniel M’Naghten pentru uciderea lui Edward Drummond, pe care l-a confundat cu Prim-ministrul britanic, Robert Peel.

Regulile definesc apărarea în felul următor: „la momentul săvârșirii faptei, acuzatul se afla într-un asemenea impas al rațiunii, din cauza bolii minții, încât nu cunoștea natura și calitatea faptei pe care o făcea sau nu știa că ceea ce a făcut a fost greșit.” Cheia este că inculpatul nu a putut aprecia natura acțiunilor sale în timpul săvârșirii infracțiunii.

În procesul Ford contra Wainwright 477 U.S. 399 (1986), Curtea Supremă a SUA a menținut regula dreptului comun conform căreia persoana cu facultălilor mintale deteriorate nu poate fi executată.

De asemenea, a precizat că o persoană condamnată la moarte are dreptul la o evaluare a competenței și la o audiere probatorie în instanță cu privire la problema competenței sale de a fi executată.

În procesul Wainwright contra Greenfield (1986), Curtea a hotărât că este fundamental nedrept ca procurorul să comenteze în timpul procedurii judiciare asupra tăcerii petentului invocată ca urmare a unui avertisment Miranda (dreptul să nu spună nimic). Procurorul a susținut că tăcerea acuzatului după primirea avertismentelor Miranda era o dovadă a stării de spirit a acestuia.

Kahler contra statul Kansas, 589 U.S. (2020), este un caz în care judecătorii de la Curtea Supremă a SUA au decis că al optulea și al patrusprezecelea amendament ale Constituției SUA nu impun statelor să adopte apărarea împotriva nebuniei în cauzele penale care se bazează pe capacitatea inculpatului de a recunoaște binele de rău.

Pledoaria prin nebunie este utilizată în aproximativ 1% din cauzele judecătorești

Apărarea nebuniei ia forme diferite în diverse jurisdicții și există diferențe între sistemele juridice în ceea ce privește disponibilitatea, definiția și sarcina probei, precum și rolul judecătorilor, juriilor și experților medicali. În jurisdicțiile în care există procese cu juriu, este obișnuit ca decizia cu privire la sănătatea mintală a unui acuzat să fie determinată de juriu.

În prezent, apărarea prin nebunie se bazează pe evaluări ale profesioniștilor din domeniul sănătății mintale criminalistice cu testul corespunzător în funcție de jurisdicție. Mărturia lor ghidează juriul, dar nu au voie să depună mărturie cu privire la răspunderea penală a acuzatului, deoarece aceasta este o chestiune care trebuie decisă de juriu.

În mod similar, practicienii din domeniul sănătății mintale sunt împiedicați să emită o judecată cu privire la „problema finală” – dacă inculpatul are probleme mintale.

Potrivit unui studiu din opt state americane, apărarea împotriva nebuniei este utilizată în mai puțin de 1% din toate cauzele judecătorești și, atunci când este utilizată, are doar o rată de succes de 26%. Din acele cazuri care au avut succes, 90% dintre inculpați au fost anterior diagnosticați cu boli mintale.

Inculpații cu probleme mintale sunt ținuți în instituții

În Statele Unite, cei care s-au dovedit a fi nevinovați din cauza tulburărilor mintale sunt, în general, obligați să se supună unui tratament psihiatric într-o instituție pentru boli mintală, cu excepția cazului de nebunie temporară.

În Anglia și Țara Galilor, în temeiul Legii de procedură penală (nebunia și incapacitatea de a pleda) din 1991 instanța poate ordona un ordin de spital, un ordin de restricție (în cazul în care eliberarea din spital necesită permisiunea ministrului de interne), un ordin de „supraveghere și tratament” sau o externare absolută.

Spre deosebire de inculpații care sunt găsiți vinovați de o infracțiune, aceștia nu sunt instituționalizați pentru o perioadă determinată, ci mai degrabă ținuți în instituție până când se stabilește că nu reprezintă o amenințare. Autoritățile care iau această decizie tind să fie precaute și, în consecință, inculpații pot fi adesea instituționalizați mai mult decât ar fi fost încarcerați în închisoare.

Foto: Francisco de Goya – Casa de nebuni, 1808-1812.

CITEȘTE ȘI:

Procesele de vrăjitorie din Salem, 1692

Centrele de detenție pentru reeducarea tinerilor în Anglia victoriană

Related posts

Leave a Comment