Premii pentru cercetare în domeniul economiei, pentru profesori ai UBB

Asociația Facultăților de Economie din România (AFER) a decernat premiile anuale pentru cele mai bune publicații științifice din domeniul economic ale cadrelor didactice și cercetătorilor din universitățile românești. Atât distincția pentru cea mai bună carte din domeniul economic publicată în 2018, cât și pentru cel mai bun articol științific publicat într-o revistă din domeniul economic în 2018 au fost acordate unor cadre didactice ale Universității Babeș-Bolyai: Lăcrămioara Radomir și, respectiv, Darie Moldovan, ambii de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.   Distincția AFER „Cea mai bună carte din…

Read More

Festivalul Neversea a fost nominalizat la categoria BEST MAJOR FESTIVAL

Festivalul Neversea a fost nominalizat la categoria BEST MAJOR FESTIVAL la cea mai renumită competiție în domeniu din lume, European Festival Awards. La ediția din 2019, festivalul Neversea a avut peste 240.000 de participanți din țară și din întreaga lume dar și peste 150 de artiști care au urcat pe cele 7 scene. Tot la categoria BEST MAJOR Festival este nominalizat și festivalul UNTOLD care a avut la ediția aniversară din 2019, peste 372.000 de participanți. În aceeași categorie se regăsesc și alte festivaluri de renume ca și Exit, Lollapalooza Berlin,…

Read More

IRES: Klaus Iohannis 67.1%, Viorica Dăncilă 32.9%, rezultate exit-poll ora 21.00

UPDATE: Institutul Român pentru Evaluare și Strategie a făcut publice și datele exit-poll-ului cu estimările valabile la ora 21.00. Datele colectate arată că Iohannis a strâns 67,1% din voturi, în timp ce contracandidata Viorica Dăncilă a fost votată de 32,9% dintre cei veniți la urne. Exit poll-ul dat publicității de IRES la ora 21.00 indică o victorie clară a candidatului susținut de PNL. Potrivit estimărilor valabile la ora 20.00, Klaus Iohannis a obținut 66.5 la sută din voturi iar Viorica Dăncilă 33.5 procente, potrivit ViaCluj.tv. Suplimentar față de estimările bazate pe datele…

Read More

O secție de votare din Cluj a rămas fără buletine de vot

Potrivit unui membru al PNL Cluj, Zoli Coraian, Secția de votare nr. 141 din Cluj a rămas fără buletine de vot, pe care alegătorii să își exprime opțiunea politică la alegerile prezidențiale, turul 2. Potrivit aceleiași surse, mai multe secții de votare din Cluj s-ar afla la limita de a-și fi epuizat buletinele distribuite inițial. În Secția nr. 141 votarea a fost întreruptă, până când au fost aduse noi buletine de vot. În acest moment, procesul de votare a fost reluat.  

Read More

Ziua alegerilor: observatori amenințați și cereri numeroase pentru urna mobilă

Observatorii Fiecare Vot au continuat monitorizarea votului în țară și în străinătate. Au fost identificate presiuni la adresa observatorilor, mai multe probleme legate de organizarea necorespunzătoare a secțiilor de votare, limitarea accesului observatorilor la procesul electoral și secții de votare cu un număr mare de cereri pentru urna mobilă completate de aceeași persoană. Persoane neautorizate care se implică în organizarea procesului de vot și presiuni la adresa observatorilor Sectia 77 din Lehliu Gară (Ialomița) – Observatorul a constatat pe parcursul zilei că mai multe persoane neautorizate au staţionat în jurul…

Read More

Clujul, pe locul II în țară la prezența la urne

Biroul Electoral Central a anunțat o prezență la vot, la nivel național, de aproximativ 42,44 de procente, la ora 17.30. Județul Cluj s-a înregistrat, la aceeași oră, o prezență la urne de 49,37%. Pe locul întâi în âară, cu cea mai mare participare la vot se află județul Ilfov, cu 54,89 procente. Datele în timp real cu privire la prezența la urne în turul 2 (dar și cele din turul 1) pot fi văzute pe site-ul dedicat al Biroului Electoral Central. Datele sunt actualizate în timp real. Vezi AICI ce…

Read More

Hunor Kelemen a votat la Cluj – Află ce îi transmite viitorului președinte al României

Președintele UDMR, Hunor Kelemen, a votat într-o secție amenajată într-un liceu din cartierul Zorilor din Cluj. El a declarat presei că opțiunea sa a fost aceeași ca la primul tur. El a ținut să transmită și un mesaj viitorului președinte. ”Să fie activ, să fie implicat, să încerce să înțeleagă problemele societății și să aibă niște priorități: România să conteze, să fie pe primul loc în interesul fiecărui om și niște priorități pentru următorii cinci ani, în așa fel încât respectul să fie un principiu și o valoare bază și…

Read More

Află când e We Love Retro 2020 și în premieră noul eveniment We Love Retro Ediția Anilor 2000!

După șase ediții de succes, organizatorii We Love Retro au două vești: când va fi următoarea ediție, dar și un eveniment dedicat anilor 2000. Următoarea ediție de We Love Retro va avea loc pe data 21 noiembrie 2020. Mai mult decât atât, un concept nou marca Spotlights este ediția We Love Retro Anii 2000, care va avea loc pe 9 mai la BT Arena și va întoarce în timp la cele mai tari hituri care au făcut senzație în acea perioadă. Cea de-a șasea ediție a We Love Retro a…

Read More

Ai întrebări despre vot sau vrei să sesizezi nereguli? Vezi ce trebuie să faci

În toate cele trei zile ale alegerilor platforma www.votcorect.ro asigură asistență electorală pentru alegătorii care au întrebări legate de procedurile de vot sau sesizează nereguli. Organizația pune dispoziția tuturor celor interesați numărul Telverde 0800 080 200 (pentru România, gratuit) și +40212 039 020 (cu tarif normal, pentru străinătate). Serviciul va funcționa pe 22 noiembrie între orele 12 și 21, iar pe 23 și 24 noiembrie între 7 și 22.  În același timp, alegătorii pot găsi informații utile privind procedurile de votare și votul prin corespondență pe platforma www.votcorect.ro, alături de un formular de sesizări. Fiecare dintre sesizări este…

Read More

A șaptea ediție a „Concertului caritabil de colinde românești” se va desfăşura în 16 decembrie la Auditorium Maximum

A șaptea ediție a „Concertului caritabil de colinde românești” se va desfăşura la Auditorium Maximum a UBB Cluj, luni, 16 decembrie 2019, de la ora 19:00. Astfel, dirijaţi de Cornel Groza, vor colinda Corul Cappella Transylvanica și Orchestra Academică Transilvană. soprana Diana Țugui, mezzosoprana Alexandra Leșiu, tenorul Tony Bardon și baritonul Cristian Hodrea, dar şi Corul de copii Junior VIP, dirijat de Anca-Mona Mariaș. Amfitrionul evenimentului va fi jurnalistul Marius Constantinescu. Colindele vocal-simfonice din program sunt prelucrate și orchestrate de compozitorul Cristian Bence-Muk, conferențiar la Academia de muzică ‘’Gheorghe Dima’’.…

Read More