Județul Cluj va avea noi clase de învățământ dual, de anul școlar viitor. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului Școlar al județului, Valentin Cuibus. Astfel, în județul Cluj vor funcționa 20 de clase de învățământ dual, cu patru mai mult decât în prezent. Valentin Cuibus a precizat că toate aceste clase au fost înființate la cererea companiilor cu care colaborează Inspectoratul Școlar. ”Noi încercăm să răspundem astfel unei cerințe de pe piața muncii. Companiile se implică în mai multe moduri în dezvoltarea învățământului dual. În primul rând, ele…
Read MoreCategorie: Important
Casa de Parfumuri Fragonard promovează Transilvania în Franța
Celebra casă de parfumuri Fragonard din Franța va promova România în anul 2021. Printre obiectele promovate se numără ceramica albastră de Saschiz, potrivit ClujInsider.ro. Practic, în fiecare an, cunoscuta casă de parfumuri promovează o țară anume. În magazinele Fragonard din Franța, dar și din restul lumii, se regăsesc albume foto cu țara promovată, dar și obiecte tradiționale ale căror ethos este compatibil cu cel al parfumurilor franțuzești. Decizia de a promova România este legată de parteneriatul pe care Fragonard îl are cu comunitatea La blouse roumaine. Din Transilvania, în magazinele…
Read MorePagina de istorie: Cine a fost Bloody Mary și de unde îi vine numele?
În data de 18 februarie 1516 se năștea Maria, fiica Regelui Henric al VIII-lea al Angliei și al Ecaterinei de Aragon, soția monarhului englez. Ea a rămas în istorie drept Maria cea Sângeroasă, în engleză Bloody Mary, pentru că i-a executat pe sute dintre opozanții săi protestanți. Totuși, după moartea sa, persecuția protestanților îndreptată împotriva catolicilor a făcut mult mai multe victime, scrie RFI în Pagina de istorie. Principesa Maria a fost un copil inteligent. Scria și citea în latină, greacă, franceză și spaniolă. Primii ani ai copilăriei au fost…
Read MoreȘeful Statului Major vizitează Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vizitează cea mai importantă bază aeriană NATO din Transilvania. Militarii americani vor prezenta, azi, în Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii, una dintre cele mai avansate drone din lume. Este vorba de MQ 9 Reaper. Drona care este prezentată în exercițiile din Câmpia Turzii a fost utilizată în mai multe operații ale armatei americane, inclusiv în lichidarea generalului iranian Suleimani. Această dronă este utilizată în cadrul exercițiului româno-american Dacian Reaper. La acesta participă militari americani din Detașamentul 2 al Grupului Expediționar de…
Read MoreSportinCluj: Trei jucători de la U-BT, convocați la loturile naționale
Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania, câștigătoarea Cupei României, va trimite trei jucători la acțiunile echipelor naționale din cadrul primei ferestre de calificare la EuroBasket 2021. Mai exact, Rareș Uță, Darko Planinić și Artis Ate au fost convocați pentru jocurile programate în perioada 20-24 februarie 2020, anunță U-BT.ro. Rareș Uță a fost convocat la naționala României, care va înfrunta Spania și Israel. Duelul cu campioana mondială va avea loc pe 20 februarie la BTarena, cu începere de la ora 18:00. Ulterior, tricolorii vor merge în Israel. Echipa națională s-a reunit de…
Read MorePagina de istorie: Despre povestea uitată a mareșalului Bucovinei
În data de 17 februarie 1864, în Bucovina, se năștea unul dintre cei mai importanți lideri ai românilor din Imperiul Austriac, devenit apoi Imperiul Austro-Ungar. Este vorba de Gheorghe Wassilko de Serecki, o personalitate care a strălucit la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, azi aproape uitată, scrie RFI în Pagina de istorie. Gheorghe Wassilko de Serecki provenea dintr-una dintre cele mai vechi familii aristocratice din Bucovina. Pe linie paternă, strămoșii săi au fost menționați printre boierii Moldovei pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Familia sa a fost…
Read MoreNoile tehnologii care ne ajută să învățăm
Noile tehnologii sunt utilizate pe scară tot mai largă în educație. Studenți, elevi, dar și profesori utilizează tablete, laptopuri sau telefoane inteligente pentru a transmite informații, pentru a crea și pentru a-și publica operele. Însă, atunci când învățăm, trebuie să existe un echilibru just între noile tehnologii și cartea clasică, este de părere prodecanul Facultății de Psihologie și Științele Educației din Cluj, Călin Felezeu. Educația modernă se bazează tot mai mult pe noile tehnologii. Profesorii folosesc tot mai mult sisteme de telecomunicații și aplicații informatice multimedia pentru învățare. O tendință…
Read MoreDouă victorii de moral pentru Universitatea Cluj
FC Universitatea Cluj a obținut douăvictorii în meciurile de pregătire pentru reluarea Ligii a II-a. Dacă în prima partidă “studenţii” s-au impus cu 3-2 în faţa Metalurgistului Cugir, aceştia au făcut spectacol în cel de-al doilea duel al zilei, contra Victoriei Cluj, de care au trecut cu 8-0, potrivit SportinCluj.ro. Partidele s-au disputat sâmbătă, pe terenul sintetic din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. Împotriva formaţiei din Cugir, antrenorul Adrian Falub a aliniat un prim “11” apropiat de cel pe care va miza şi în campionat, iar după ce Goga a luat la ţintă…
Read MoreAvionul Cluj-Napoca – Paris a ratat aterizarea, din cauza vântului extrem
Avionul WizzAir din această dimineață, de pe ruta Cluj-Napoca – Paris, a ratat aterizarea pe aeroportul din Beauvais, din cauza vântului extrem. În cele din urmă, aparatul de zbor a ajuns, cu mari emoții, la Bruxelles, potrivit BuzzNews.ro. Aeronava a avut probleme de stabilitate din cauza vântului extrem de puternic, iar căpitanul a decis în ultimele secunde să nu aterizeze pe Aeroportul Beauvais din Paris. Minutele care au precedat încercarea de aterizare au fost terifiante pentru pasagerii Wizz Air. Au putut simți cum urgia naturii a transformat parcă areronava într-un…
Read MoreSportinCluj: Dan Petrescu regretă că Dinamo București nu este în play-off
Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că regretă lipsa echipei Dinamo București din play-off-ul Ligii I, potrivit SportinCluj.ro. „Pentru CFR Cluj era bine să fie Dinamo în play-off, asta e clar. Ştim ce derby e Dinamo cu FCSB şi pentru noi era foarte bine dacă Dinamo era în play-off, mai multe nu pot să zic. Era bine, pentru că Dinamo juca mereu bine. Uitaţi-vă la ultimii ani ce rezultate a avut Steaua în play-off”, a declarat Dan Petrescu, într-o conferință de presă.
Read More