Dan Petrescu va continua să antreneze CFR Cluj. Cel mai de succes antrenor din Superligă din ultimul deceniu are ca obiectiv câștigarea unui nou titlu și calificarea în grupele Ligii Europa, potrivit SportinCluj.ro. Acționarul principal al CFR Cluj, Nelu Varga, a anunțat, pe de altă parte, că va aduce trei noi jucători în pauza competițională. CFR Cluj iernează pe locul 5, la două puncte de prima clasată, Universitatea Cluj.
Read MoreEtichetă: dan petrescu
Dan Petrescu prezintă scuze suporterilor CFR Cluj
Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, și-a cerut scuze suporterilor după ce echipa sa a fost înfrântă, cu scorul de 3-2, de către rivalii de la Universitatea Cluj. El a declarat că nu poate fi mulțumit de nici un jucător, potrivit SportinCluj.ro. Înfrângerea a stârnit nemulțumirea acționarului principal al CFR Cluj, Nelu Varga. Ca urmare a celor trei puncte obținute, Universitatea Cluj a revenit pe primul loc în Superligă.
Read MoreSportinCluj: Dan Petrescu se așteaptă la un meci greu cu Universitatea Craiova
Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, se așteaptă la un meci dificil cu Universitatea Craiova. Cele două echipe au câte 28 de puncte, iar o eventuală victorie ar urca echipa câștigătoare pe primul loc în Superligă, cel puțin până la finalul meciului dintre Universitatea Cluj și UTA Arad de luni, potrivit SportinCluj.ro. „Va fi un meci greu, împotriva unei echipe care are moralul foarte ridicat, care e pe locul 2, la egalitate de puncte cu noi. Ei vor să ajungă în play-off și sigur va fi un un meci cu intensitate…
Read MoreSportinCluj: Ciprian Deac și-a făcut mea culpa după eșecul CFR Cluj cu UTA Arad
Vicecampioana României, CFR Cluj, a pierdut rușinos, cu scorul de 1-3, partida de pe teren propriu cu UTA Arad. Rezultatul i-a dezamăgit pe unii suporteri, care au cerut demisia antrenorului Dan Petrescu. Însă unul dintre liderii echipei, Ciprian Deac, a transmis suporterilor că jucătorii sunt vinovați pentru acest eșec, nu antrenorul, transmite SportinCluj.ro. „Am pierdut un meci acasă, unul care ne putea duce sus în clasament. Am greșit la primul gol, după care am intrat în meci. Ei au înscris două goluri din nimic. Am avut și noi câteva ocazii,…
Read MoreCe a declarat Dan Petrescu după remiza cu FC Hermannstadt
Vicecampioana României, CFR Cluj, a obținut un rezultat dezamăgitor în meciul cu FC Hermannstadt, scor 0-0. Chiar dacă jucătorii clujeni au șutat de mai mult de 20 de ori spre poarta adversă, ei nu au reușit să înscrie, potrivit SportinCluj.ro. ”Ce să nu funcționeze? Nu băgăm mingea în poartă. Dacă juca echipa mea precum Sibiul, eram criticat nonstop. Ăsta este fotbalul. În prima repriză am dominat, am avut ocazii, portarul lor a făcut minuni și nu am reușit să marcăm. E atipic CFR-ul de anul ăsta, marchează mult, creează multe…
Read MoreSportinCluj: Dan Petrescu vrea victoria în meciul cu Farul Constanța
Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, vrea victoria în meciul cu Farul Constanța. Dacă CFR Cluj va câștiga partida din această seară, clujenii își asigură locul în preliminariile Ligii Conferinței, potrivit SportinCluj.ro. „E un meci foarte important. Rezultatul meciului Farul – CSU Craiova a fost incredibil, avem locul doi aproape asigurat, dar ați văzut și dumneavoastră ce s-a întâmplat. Stresul a rămas mai mult de partea noastră. E clar că și Farul are presiune. Un loc în clasament asigură niște bani, iar pentru noi un loc doi ar fi extraordinar. Ar…
Read MoreDan Petrescu a revenit la CFR Cluj
Antrenorul care a obținut cele mai mari performanțe din istoria CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a întors acasă. El a revenit pe banca tehnică a echipei și o va conduce în ultimele trei meciuri din actualul campionat, potrivit SportinCluj.ro. Dan Petrescu își dorește să securizeze participarea CFR Cluj în cupele europene. Pentru anul viitor, obiectivul său este câștigarea campionatului. Antrenorul a declarat că viitorul jucătorilor la CFR Cluj depinde de atitudinea pe care aceștia o vor arăta-o în ultimele partide ale actualului sezon.
Read MoreCFR Cluj a anunțat oficial despărțirea de Dan Petrescu
CFR Cluj a anunțat rezilierea contractului cu tehnicianul Dan Petrescu. Antrenorul a plecat de la Cluj după ce a ratat câștigarea unui nou titlu de campioană, însă a reușit să califice echipa în preliminariile Ligii Conferinței. Anunțul despărțirii a fost postat pe site-ul CFR Cluj, potrivit SportinCluj.ro. ”Conducerea clubului nostru, împreună cu antrenorul Dan Petrescu, au ajuns la o înțelegere privind încetarea amiabilă a contractului. Îți mulțumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea și profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuția decisivă pe care ai avut-o…
Read MoreSportinCluj: Dan Petrescu vrea să plece din România
Campioana en-titre, CFR Cluj, s-ar putea despărți de cel mai de succes antrenor din istoria clubului. Dan Petrescu vrea să plece din România din 2024, când îi expiră contractul cu echipa clujeană, potrivit SportinCluj.ro. El este iritat de seria de arbitraje nevaforabile din play-off-ul Superligii din acest an și consideră că arbitrii au scos-o pe CFR Cluj din cursa pentru un nou titlu de campioană. Iritarea a cuprins și vestiarul campioanei en-titre. De asemenea, acționarul principal al CFR Cluj, Nelu Varga, a amenințat că se va retrage din fotbal, nemulțumit…
Read MoreSportinCluj: Dan Petrescu a clarificat situația lui Mihai Bordeianu
Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a clarificat situația mijlocașului Mihai Bordeianu. Au existat mai multe articole din presa centrală care au afirmat că acest jucător nu a mai jucat pentru că s-ar afla în conflict juridic cu clubul de fotbal, după ce a cerut să îi fie achitate unele restanțe salariale. Dan Petrescu a declarat că nu există vreo legătură între lipsa mijlocașului dintre titulari și disputa juridică, potrivit SportinCluj.ro. „Bordeianu se antrenează, n-a lipsit la niciun antrenament, sunt mulțumit de atitudinea lui. Dar nu e cum am citit, că…
Read More