Județul Cluj este, la nivel național, pe locul doi ceea ce privește solicitările pentru șomaj tehnic, din cauza Coronavirusului. Pandemia a dus, la nivel județean și la disponibilizări în domeniul automotive și cablaje, iar din domeniul turismului o companie care are și punct de lucru la Cluj și-a exprimat intenția de a disponibiliza 55 de persoane. Cu toate acestea, reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), precizează că au reușit să achite toate cuantumurile șomajului tehnic. “Am reușit cu succes, spun eu, să plătim pentru perioada acoperită de…
Read MoreCategorie: Important
Pagina de istorie: De ce a murit Ștefan cel Mare?
În 2 iulie 1504, se stingea din viață cel mai important domnitor medieval din istoria Moldovei. Ștefan cel Mare domnise timp de 47 de ani asupra principatului moldovenesc și se dovedise un lider militar destoinic, un conducător capabil și un om plin de evlavie. Biserica Ortodoxă Română l-a declarat sfânt, scrie RFI în Pagina de istorie. Ștefan cel Mare este cel mai strălucit reprezentant al dinastiei Mușatinilor. Era fiul domnitorului Bogdan al II-lea, care s-a urcat pe tronul părintelui său, Alexandru cel Bun, în 1449 și a fost ucis în…
Read MorePlan de 100 de miliarde de euro pentru relansarea economiei românești – Ce câștigă Clujul
Guvernul a anunțat un plan de relansare a economiei românești cu ajutorul unor investiții care totalizează 100 de miliarde de euro. Acest plan urmărește combaterea crizei economice provocată de pandemia de coronavirus. Clujul are de câștigat destul de mult, inclusiv spitalul regional dorit de două decenii. Unele dintre măsuri sunt de salutat, afirmă conferențiarul universitar dr. Flavius Rovinaru și lectorul universitar dr. Liviu Deceanu, amândoi cadre didactice al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, potrivit Via Cluj TV. Planul guvernamental dorește să schimbe paradigma economiei…
Read MorePagina de istorie: Barajul de la Bicaz, de la visul Reginei Maria, la construcția ridicată de comuniști
În data de 1 iulie 1960 era finalizată construcția unuia dintre cele mai spectaculoase baraje din România. Este vorba de barajul din Bicaz, care a dus la formarea celui mai mare lac artificial interior din România. Barajul a fost clădit pe suferința miilor de deținuți politici, siliți de comuniști să muncească forțat pe șantierul din Carpații Orientali, scrie RFI în Pagina de istorie. Vreme de sute de ani, Bicazul a fost doar un pitoresc, dar sărac sat de munte. Soarta așezării s-a schimbat după ce pe tronul României a fost…
Read MoreLuna iulie redeschide Transfăgărășanul
Luna lui Cuptor aduce vești bune pentru turiști. Mai exact, din data de 1 iulie 2020 se redeschide circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Precizăm, însă, că pe traseul respectiv se va putea circula doar pe parcursul zilei, pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00 – 21:00. Reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fac apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene…
Read MoreTrei persoane au murit într-un accident rutier, produs pe centura Vâlcele – Apahida
Trei persoane, o femeie și doi bărbați, au murit într-un accident rutier produs în această dimineață, în jurul orei 07.30, pe centura rutieră Vâlcele – Apahida din județul Cluj. Decesele s-au produs după ce un autoturism s-a izbit de un TIR. Autoritățile vor începe o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.
Read MoreO gură de oxigen pentru turismul din Munții Apuseni
Relaxarea măsurilor de distanțare socială înseamnă o gură de oxigen pentru turismul din Munții Apuseni. Oamenii au profitat de faptul că pot călători mai ușor și au ieșit pentru a redescoperi minunății precum cascada Vălul Miresii de la Răchițele, lacurile montane de la Tarnița sau Beliș ori Cheile Turzii. Zona Munților Apuseni are un imens potențial turistic, însă mulți români preferau să își fac vacanțele în străinătate. Ei redescoperă acum frumusețea acestei regiuni, spune istoricul Leonard Horvath de la Universitatea Babeș-Bolyai. Turiștii sunt atrași de frumuseți precum cascada Vălul Miresii…
Read MoreClujul, pe primul loc la Bacalaureat, înainte de contestații
Clujul, Sibiul și Iașiul sunt pe primele trei locuri la mediile obținute de absolvenții de liceu la Bacalaureat, sesiunea de vară 2020. Pe ultimele în acest top sunt județele Giurgiu și Ilfov, potrivit situației centralizate de Ministerul Educației. Rata de promovare, la nivel național, înainte de contestații, este de 62,9%, cea mai mică rată din ultimii șase ani. Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). Pentru absolvenții din promoția curentă, rata de promovare este 83.69%, iar pentru candidații din…
Read MorePagina de istorie: Autonomia Hong Kong-ului și protestele civice
În data de 30 iunie 1997, Hong Kong-ul revenea sub suveranitatea Chinei. Fosta colonie britanică a primit dreptul la o largă autonomie internă timp de 50 de ani. Însă autoritățile comuniste încalcă tot mai des drepturile promise, ceea ce transformă Hong Kong-ul într-un adevărat centru al protestelor civice, scrie RFI în Pagina de istorie. Povestea unuia dintre cele mai dinamice orașe din lume începe în 1842. Împăratul Chinei a acordat în acel an Marii Britanii dreptul să își construiască un port pentru navele comerciale. Portul urma să fie amenajat pe…
Read MoreUnde pleacă Țucudean, respectiv Arlauskis
CFR Cluj se desparte azi de doi dintre jucătorii emblematici din ultimele sezoane. Este vorba de atacantul George Țucudean și de portarul Giedrius Arlauskis. Celor doi jucători le expiră contractele chiar azi, potrivit SportinCluj.ro. George Țucudean s-a confruntat cu probleme medicale la inimă și a lipsit cea mai mare parte a sezonului în curs, după ce, în sezonul anterior, fusese golgheterul Ligii I. El va pleca, cel mai probabil, la Universitatea Craiova. Giedrius Arlauskis va juca pentru echipa Al Shabab din Emiratele Arabe Unite. În cazul său, este posibil să…
Read More