Muzeul Memorial ,,Octavian Goga”din Ciucea găzduiește, până în data de 31 decembrie 2021, expoziția de fotografie documentară ,,Eroii noștri. Pagini de istorie.” Evenimentul expozițional este un omagiu adus celei mai frumoase pagini din istoria României, Marea Unire din 1918, moment în care voința românilor exprimată la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia a desăvârșit în mod democratic unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu România. Astfel, ziua de 1 decembrie 1918 a intrat în istoria poporului român drept ziua unității, a triumfului idealului național. Rostită pentru prima dată în Revoluția de…
Read MoreCategorie: Important
OPINIE: Se poate pune problema obligativității vaccinării copiilor?
De Alina Tiocan, avocat Cu ocazia întâlnirii din data de 25 noiembrie 2021 a Comitetului pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) din cadrul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) s-a aprobat administrarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer/BioNTech pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani. În ceea ce privește populația de peste 12 ani, menționăm că vaccinul produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech era deja aprobat. Potrivit proiectului înaintat de către Ministerul Sănătății către Secretariatul General al Guvernului României, se propune completarea Hotărârii de Guvern nr. 1031/2020 privind aprobarea Strategiei…
Read More100 de ani de la înființarea Episcopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului
Anul 2021 stă sub semnul împlinirii unui secol de la înfiinţarea Episcopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, prin instalarea întâiului ierarh, în persoana Episcopului Nicolae Ivan, în bisericuța Sfânta Treime, din deal, devenită astfel catedrală până în 1932. Instalarea Episcopului Nicolae Ivan a avut loc în data de 6 decembrie 1921, de sărbătoarea Sfântului Nicolae. Pentru a marca acest moment jubiliar, parohia „Sfânta Treime”, de pe strada Bisericii Ortodoxe, a fost gazda unei serii de manifestări aniversare, precum masa rotundă și lansarea Monografiei bisericii „Sfânta Treime” în prezența unor…
Read MoreAna Maria Popescu, cea mai bună spadasină a lumii în sezonul 2020 – 2021
Ana Maria Popescu (Brânză), vicecampioana olimpică de la Tokyo 2020, a fost declarată de Federația Internațională de Scrimă ca cea mai bună spadasină a lumii în sezonul 2020 – 2021. Sportiva din România primește această distincție pentru a cincea oară în carieră, fiind un record în această disciplină. Palmaresul impresionant al Anei Maria Popescu cuprinde 3 medalii olimpice, 6 mondiale și 11 europene, cu 9 medalii de aur în total, plus cele 37 de Cupe Mondiale câștigate, e unul al recordurilor în scrima românească, fiind cea mai titrată scrimeră din…
Read MoreMaia Sandu, omul politic nr. 1 în Republica Moldova
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, rămâne politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în țara vecină de peste Prut, conform unui sondaj de opinie realizat în perioada 15-25 noiembrie. Maia Sandu a subliniat, constant, în declarațiile și discursurile sale, că Republica Moldova pășește pe un drum pro-european, după cum scrie gândul.ro. Astfel, adversarii ei au declanșat o campanie prin care i se cere să își reconsidere poziția, fiind luate în calcul eventuale repercusiuni ”istorice”. Totuși, Maia Sandu – alături de premierul Natalia Gavrilița – continuă să meargă pe…
Read MoreRomâni își schimbă mai mulți ambasadori din spațiul UE și NATO
România pregăteşte doi noi ambasadori pe lângă Uniunea Europeană şi Alianța Nord-Atlantică. Iulia Raluca Matei şi Dănuţ Sebastian Neculaescu, ambii secretari de stat în MAE, propuși pentru posturile respective, au trecut de comisiile de specialitate ale Parlamentului, așteptând numirea oficială de către președinția țării, potrivit unui comunicat de presă al Senatului, preluat de Agerpres. Astfel, prin decretele semnate de președintele Klaus Iohannis, pe 10 noiembrie amabasadorul Stelian Stoian ca șef al Delegației Permanente a României pe lângă NATO a fost rechemat în țară, precum Luminița Teodora Odobescu din calitatea de…
Read MoreAntibiotice Iași intră puternic pe piața internațională a medicamentului
Compania de Antibiotice Iași a câştigat licitaţia organizată de autorităţile din Marea Britanie pentru 5 medicamente antiinfecţioase injectabile (destinate spitalelor) folosite inclusiv în tratamentul suprainfecţiilor bacteriene asociate virusului Covid-19. Contractul recent încheiat are o valoare de 11 milioane de euro, ceea ce permite consolidarea în perspectivă a afacerii pe una dintre cele mai mari pieţe reglementate din Europa de Vest, după cum menționează Ioan Nani, director general al Antibiotice Iași, conform unui comunicat al companiei, reluat de Agerpres. Contractul se va derula pe durata a doi ani, iar primele livrări…
Read MoreSportinCluj: Sergiu Buș ar putea reveni la CFR Cluj
CFR Cluj l-ar putea transfera pe atacantul Sergiu Buș. El a decis să își rezilieze contractul cu echipa sud-coreeană Seongnam FC și să revină în Liga I, potrivit SportinCluj.ro. Potrivit site-ului transfermarkt.com, valoarea lui Sergiu Buș este de 600.000 de euro. Atacantul a fost, în România, legitimat ultima dată la FCSB. El a mai fost legitimat, în patru rânduri, de CFR Cluj. Sergiu Buș a fost dorit și în trecut de antrenorul Dan Petrescu. Atacantul l-ar putea înlocui pe Denis Alibec, care este împrumutat la CFR Cluj și care a…
Read MoreInvestiție de aproape 2 milioane de lei în Palatul Bánffy
Consiliul Județean (CJ) Cluj a încheiat o nouă etapă în procesul de redare a farmecului și strălucirii de odinioară a celui mai reprezentativ palat baroc din Transilvania, Palatul Bánffy, clădire emblematică ce găzduiește Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Astfel, după ce la sfârșitul anului 2020 forul administrativ județean a finalizat lucrările la fațada principală a edificiului muzeal, seria investițiilor a continuat și în 2021 cu intervenții care au vizat reabilitarea fațadei de est, cea posterioară, cu vedere spre curtea imobilului de pe strada Bólyai János nr.7. Intervențiile specifice au vizat…
Read More58 de pacienți COVID-19, la ATI, la Cluj
În spitalele din Cluj, în secțiile de terapie intensivă sunt internați 58 de pacienți COVID-19. Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 1,97; în ultimele 24 de ore, 50 persoane din județul Cluj, au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19; total număr de teste: 754 din care 261 diagnostic grupe de risc, 4 teste efectuate la cerere și 489 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 844.792 de teste, la nivelul județului Cluj; 58 persoane internate în ATI; total vindecați și externați: 8.141 din…
Read More