Franţa a preluat de la Slovenia , începând cu data de 1 ianuarie, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE), pentru o perioadă de 6 luni.
Este pentru a 13-a oară când Franţa deţine preşedinţia UE, ultima dată fiind în a doua jumătate a anului 2008, după cum scrie Mediafax. Franţa a ales ca deviză a preşedinţiei sale, sloganul “Relansare, putere şi apartenenţă”, iar ca logo un U şi un E, în albastru şi roşu, traversate de o săgeată albă, simbol al “ambiţiei de a merge înainte”, după cum a explicat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, în cadrul unei conferinţe de presă de prezentare a priorităţilor preşedinţiei. Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii Europene lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „trio-uri”, pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Franţa, aflată la conducere, Cehia, care îi urmează în cea de a doua jumătate a anului şi Suedia, care ve prelua președinția UE la 1 ianuarie 2023.
(foto: Alain JOCARD/AFP)