Azomureș intră în mentenanță

Combinatul Azomureş, cel mai important producător de îngrăşăminte utilizate de agricultura şi industria românească, a anunţat că își opreşte temporar producţia, din cauza preţului ridicat la gaze naturale şi energie electrică. Totdodată conducerea combinatului avertizează că se așteaptă ca situația să devină „critică” în primele luni ale anului viitor, după cum precizează Digi24.ro. Reluarea activităţii depinde de preţul gazului metan şi de disponibilitatea acestuia în piaţă”, arată compania din Târgu Mureș într-un comunicat. Decizia managementului, aprobată de Consiliul de Administraţie, nu are efecte imediate asupra angajaţilor. „Se păstrează programul normal…

Read More

Delta Dunării, un nou documentar-semnal de televiziune britanic

Producătorul britanic de televiziune Charlie Ottley a lansat recent, la Tulcea, documentarul „Wild Danube”, film realizat în Delta Dunării, ce urmează a fi prezentat și pe canalele BBC. „Wild Danube” continuă astfel, seria de documentare, începută cu „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”. Documentarul de față surprinde Delta dunăreană în cele patru anotimpuri şi prezintă rezervaţia naturală, atât cu biodiversitatea ei, cât şi cu problemele cu care se confruntă comunităţile umane. „Delta este nu doar bijuteria de pe coroana României, în turism sau în biodiversitate. Este şi un loc care…

Read More

Brașovenii au trecut orașul pe energie regenerabilă

Municipiul Braşov este primul oraș din România care are energie 100% regenerabilă pentru următorul an. Unităţile de învăţământ, instituţiile publice şi de cultură aparţinând municipalităţii, iluminatul public şi semaforizarea din Braşov au trecut pe consum de energie electrică verde. Municipalitatea oraşului a negociat cu Electrica Furnizare ca toată energia electrică pentru cele 525 de puncte de consum ale primăriei să fie din surse sustenabile, pentru anul viitor, conform primarului Allen Coliban. Energia electrică pentru alimentarea celor 75 instituţii cu personalitate juridică aparţinând municipalităţii braşovene, provine, în totalitate, din surse regenerabile,…

Read More

Andreea Raicu împărtășește secretele frumuseții – Vedeta a scris o carte pe această temă

Andreea Raicu a fost inclusă, în repetate rânduri, în topul celor mai frumoase femei din România. Vedeta TV a publicat o carte, scrisă în colaborare cu Teodora Tîrcă, în care împărtășește secretele frumuseții.  „În această carte, am adunat experiențele care m-au condus către descoperirea frumuseții mele naturale și autentice, precum și secretele pe care le-am învățat de-a lungul timpului de la specialiștii în îngrijirea pielii sau a părului. Iar dacă mă cunoști bine, știi că nu pot vorbi despre frumusețe fără să aduc în discuție echilibrul interior și alimentația sănătoasă,…

Read More

Liberalul Mircea Abrudean, numit șef al Cancelariei prim-ministrului Nicolae Ciucă

Liberalul clujean Mircea Abrudean a fost numit șef al Cancelariei prim-ministrului Nicolae Ciucă. El va avea rang de ministru. Mircea Abrudean a ocupat, pentru aproape un an, postul de secretar general adjunct al Guvernului. Anterior, el a fost prefect de Cluj. Mircea Abrudean a gestionat Prefectura Cluj în perioada cea mai grea a pandemiei, inclusiv în lunile în care a fost declarată starea de urgență. El însă a fost nevoit să plece la București pentru că, în urma negocierilor politice, postul de prefect în Cluj i-a revenit avocatului Istvan Tasnadi,…

Read More

Ce drepturi au cuplurile gay în România?

Paul și Cristian sunt împreună din 2019 și s-au mutat la țară, lângă Cluj-Napoca. Ei sunt unul dintre cele patru cupluri de același sex din România care au acceptat să vorbească public despre viața lor, în campania Asociației ACCEPT, #ProtejațiToateFamiiliile. Cei doi au vorbit la Via Cluj TV despre faptul că persoanele din aceste cupluri nu se pot moșteni unul pe celălalt, nu au dreptul să fie aparținători, dacă partenerul e internat în spital etc. Urmăriți o discuție despre drepturi civile, despre adopții, parade gay dar și despre cum sunt…

Read More

„Poveste de Crăciun” la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”

Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, organizează marți, 14 decembrie 2021, de la ora 17:00, un spectacol de colinde și teatru intitulat ,,Poveste de Crăciun”. Spectacolul de Crăciun îmbină muzica cultă cu teatrul si muzica tradițională românească într-un eveniment de excepție. Vor participa cursanții clasei de Canto muzică ușoară și Canto clasic, care propun un repertoriu de cântece de Crăciun internaționale și muzică cultă, coordonator expert Dana Liliana Ciuca, cursanții claselor de Canto muzică populară, coordonatori experți, Ioan Dordoi și Paula…

Read More

Alți 3 clujeni, răpuși de COVID, în ultimele 24 de ore

Potrivit raportării oficiale, în ultimele 24 de ore, alți 3 clujeni au fost răpuși de COVID-19. Situația epidemiologică, în județul Cluj, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 1,80; în ultimele 24 de ore, 75 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19; total număr de teste: 2.080 din care 655 diagnostic grupe de risc, 266 teste efectuate la cerere și 1.159 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 849.309 de teste, la nivelul județului Cluj; 56 persoane internate în ATI; total vindecați și externați:…

Read More

SportinCluj: FC Universitatea Cluj, înfrântă de Petrolul Ploiești

FC Universitatea Cluj a pierdut, cu scorul de 0-1, derby-ul cu Petrolul Ploiești. În aceste condiții, echipa clujeană rămâne pe locul 3 în Liga a II-a înainte de pauza competițională, potrivit SportinCluj.ro. Partida disputată în Ploiești a fost una echilibrată. Singurul gol al partidei a fost marcat de Cebotaru, în minutul 69.

Read More

Clujeanul Doru Boloș pune în valoare cel mai pur zăcământ de zeolit din Europa

Un antreprenor din Cluj pune în valoare unul dintre cele mai complexe minerale din Europa. Este vorba de zeolit. Acest mineral are utilizare atât în domeniul medical, cât și în domeniul protecției mediului. Specialiștii Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară spun că zeolitul a fost folosit pentru a limita efectele accidentului nuclear de la Cernobâl. În acest context, savanții au descoperit și utilitatea zeolitului în tratarea unor afecțiuni, precum și în prevenția unor tipuri de cancer. Clujeanul Doru Boloș exploatează cel mai pur zăcământ de zeolit din regiune, poate…

Read More