S-a deschis cel mai nou parc din municipiul Cluj-Napoca, denumit „Pădurea Clujenilor” sau „Parcul Tineretului”. Cu o suprafață de 21 ha, mai mare decât cea a Parcului Central „Simion Bărnuțiu”, Pădurea Clujenilor este situată pe Bulevardul Muncii, în zona cartierului Iris. Parcul este unul recreativ, un loc unde clujenii își pot petrece timpul liber conectându-se cu natura, un loc unde copiii se pot juca în voie fără să fie perturbați de hărmălaia orașului, un loc unde bicicleta este cel mai bun mijloc de transport. Amenajarea parcului a presupus crearea mai…
Read MoreCategorie: Important
Gest de solidaritate. Membrii trupei IL VOLO au adus alinare copiilor ucraineni refugiați în Italia
Printre concertele programate în cadrul turneului mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE!”, celebra trupă de origine italiană – IL VOLO a petrecut o zi în compania unui grup de cetățeni ucraineni, 39 de reguiați ucraineni, din care 29 de copii care au pierdut totul din cauza războiului și au fost nevoiți să își părăsească țara. De această dată, artiștii nu au urcat pe scenă, ci s-au oferit să se alăture voluntarilor pentru a dărui clipe fără griji, momente de bucurie și consolare. Deși această situație dramatică în care femeile…
Read MoreElectric Castle 2022. Noi artiști confirmați pe scena festivalului
Electric Castle confirmă noi headliners pentru ediția a 8-a a festivalului: alături de Twenty One Pilots, Gorillaz și Deftones, intră ca și cap de afiș Disclosure, Peggy Gou și Moderat. Alți zeci de artiști importanți se regăsesc în line up, printre ei Caribou, Editors, Aurora, Sven Vath, Sofi Tukker și Mogwai. 5 zile, 10 scene pregătite, peste 250 de artiști din toate zonele muzicale – a opta ediție Electric Castle readuce festivalul în formatul consacrat, dar cu multe noutăți ce așteaptă să fie descoperite, între 13- 17 iulie, pe domeniul…
Read MoreU-BT Cluj a bifat o victorie istorică
U-BT Cluj a bifat o victorie istorică, scor 76-73, și își păstrează șansele pentru o calificare fabuloasă în duelul cu Riesen. Returul va avea loc pe 13 aprilie la Ludwigsburg. Campioana României, U-BT Cluj, a ajuns sus, în liga băieților mari din Europa, în sferturi de finală, dar nu merge doar pe entuziasm și pe „Haide U” al entuziaștilor suporteri ardeleni. Echipa lui Mihai Silvășan nu s-a mulțumit doar cu „Bine că am ajuns până aici, dacă e, cădem de pe un cal mare și frumos”. „Clujenii” – adică americanii,…
Read MoreRaport COVID-19: 65.129 de decese de COVID, de la începutul pandemiei
2.377 pacienți cu COVID se află în prezent internați în spitalele din România, iar 360 dintre aceștia se află la Terapie Intensivă, cu forme severe. Dintre cei 360 pacienți internați la ATI, 308 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 133 sunt minori, 132 fiind internați în secții, cu 27 mai puțin decât în ziua anterioară și 1 în ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară. Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile: Bilanț COVID 5 aprilie 2022 – 3.047 de cazuri…
Read MoreConstipația este o problemă? Află cum o poți combate cu PASTILA IOANEI
Ritmul de viață alert, cu multe taskuri la job și acasă, ne împiedică deseori să avem un stil alimentar sănatos. Din acest motiv, sistemul nostru digestiv suferă dezechilibre, iar constipația este doar una dintre afecțiunile care pot să apară în astfel de situații. Perturbarea florei intestinale și constipația sunt cauzate de stres, stilul alimentar nesănatos, consumul scăzut de alimente bogate în fibre, consumul redus de semințe și oleaginoase care reprezintă surse importante de probiotice. Pe urmă, apariția constipației este favorizată de consumul de zahăr și de prăjeli, de administrarea unor…
Read MoreNoul Val francez la cinema Arta într-un maraton de 10 proiecții semnificative
Cinema ARTA și Institutul Francez din Cluj lansează o serie de 10 proiecții dedicate Noului Val francez din cinematografie. În perioada 6 aprilie – 8 mai cinefilii vor putea urmări pe marele ecran o serie de producții artistice franceze emblematice pentru cinematografia europeană. Filmele beneficiază de subtitrare în limba engleză, iar unele au și traducere în limba română. Nouvelle Vague sau Noul Val se referă la o generație de cineaști francezi care s-a afirmat la finele anilor ’50 și care a bulversat regulile cinematografiei, permițând apariția unui nou tip de producție…
Read MoreClujeanul Ioan-Aurel Pop a fost reales președinte al Academiei Române
Academician Ioan-Aurel Pop a fost reales, pe 5 aprilie 2022, pentru un nou mandat de președinte al Academiei Române. Alegerile au avut loc, prin vot secret, în cadrul Adunării Generale întrunite în Aula Academiei Române. Adunarea Generală a Academiei Române, alcătuită din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, și-a exprimat opțiunea pentru președintele Ioan-Aurel Pop, cu o majoritate de 142 din 157 voturi exprimate. Conform statutului, alegerea președintelui Academiei Române are loc în prima decadă din luna aprilie, după data de 4 aprilie când este celebrată Ziua Academiei…
Read MoreFinal concertistic al Festivalului „Cluj Modern”, ediția XIV
Filarmonica de Stat „Transilvania” găzduiește vineri, 8 aprilie, de la ora 19.00, concertul de închidere a Festivalului „Cluj Modern”. Programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului „Cluj Modern”, concepută sub genericul „ENCOUNTERS/ÎNTÂLNIRI”, ce se desfășoară în perioada 2-8 aprilie, va avea ca reprezentație finală, un concert simfonic dirijat de Néstor Bayona, care îi va avea în ipostaza de soliști pe clarinetistul Aurelian Băcan și violonista Diana Jipa, repertoriul cuprinzând lucrări din creația compozitorilor Alexandru Murariu, Ulpiu Vlad și Béla Bartók, potrivit instituției muzical-artistice clujene.
Read MoreNotebune, platforma online de pregătire pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională
Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture lansează platforma educațională gratuită notebune.ro, dedicată elevilor de liceu și de gimnaziu care se pregătesc pentru susținerea examenelor la matematică și limba și literatura română. După mai bine de doi ani în care școala s-a desfășurat online, ne întoarcem la clasă, dar păstrăm ceea ce a fost eficient – resursele digitale care sprijină învățarea accelerată a materiei pentru BACALAUREAT și pentru EVALUAREA NAȚIONALĂ. Alături de profesori foarte bine pregățiți, echipa #NoteBune le propune utilizatorilor o serie de cursuri online realizate în conformitate cu Programa…
Read More