Oficialii din unele țări europene au reintrodus restricții ori au întocmit seturi de recomandări în contextul creșterii cazurilor de COVID-19. Într-o țară europeană nu poți intra fără testul COVID negativ sau Certificatul de vaccinare completpă la intrarea pe teritoriul acesteia. În Franţa, potrivit MAE, trebuie să prezentaţi certificatul de vaccinare sau vindecare, iar în cazul în care nu sunteți vaccinați complet, aveți nevoie de un test COVID negativ. Dacă a doua doză a fost administrată cu mai mult de nouă luni în urmă, este necesară și doza 3. Persoanele care nu…
Read MoreCategorie: Important
Consumul de energie electrică a fost mai mic în primele 4 luni ale anului în România față de 2021
Consumul naţional de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în perioada ianuarie – aprilie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată ultimul raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie. Consumul clienţilor casnici a fost în scădere cu 3,2%, în timp ce consumul industrial a fost mai mic cu 6,3%. Producţia de electricitate şi a fost şi ea în scădere cu 6,4% în perioada ianuarie – aprilie 2022. Cea mai mare cantitate de energie electrică a fost produsă în hidrocentrale – 30% din total, în centrala…
Read MoreCum e să dansezi la Electric Castle alături 54.000 de oameni
Moderat, printre cei mai așteptați headliners ai acestei ediții, au adunat în fața scenei principale cea mai mare parte din cei 54.000 de oameni prezenți joi, în a doua zi de Electric Castle 8. La scena principală, seara a început în ritm de rock, alături de Zdob și Zdub și Editors, și s-a încheiat târziu în noapte cu Sofi Tukker. La Booha Stage petrecerea a continuat până la răsărit, iar pe nisipul de la Beach Stage se va dansa neîntrerupt până luni dimineață. Numărul participanților va continua să crească astăzi,…
Read More54 000 de spectatori au urmărit concertul Moderat de la Electric Castle
Electric Castle a transformat Bonțida într-un loc în care muzica de bună calitate se întâlnește cu distracția. Moderat, printre cei mai așteptați headliners ai acestei ediții, au adunat în fața scenei principale cea mai mare parte din cei 54.000 de oameni prezenți joi, în a doua zi de Electric Castle 8. La scena principală, seara a început în ritm de rock, alături de Zdob și Zdub și Editors, și s-a încheiat târziu în noapte cu Sofi Tukker. La Booha Stage petrecerea a continuat până la răsărit, iar pe nisipul de…
Read MoreCFR Cluj, eliminată din Liga Campionilor – Dan Petrescu a fost demis
CFR Cluj a fost eliminată din Turul I preliminar al Ligii Campionilor, de către campioana Armeniei, Pyunik Erevan. În partida tur, scorul a fost de 0-0. În retur, CFR Cluj a deschis scorul în minutul 6 prin Boateng, însă armenii au egalat prin Gajic, pe finalul meciului. În prelungiri, Petrila a readus-o pe CFR Cluj în avantaj, însă același Gajic a înscris cu patru minute înainte de fluierul final, după ce portarul Bălgrădean a apărat un penalty, provocat de o intervenție a lui Burcă. La loteria loviturilor de departajare, doi…
Read MoreÎncă un caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România
Un nou caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România la un bărbat de 40 de ani din Bucureşti, anunţă Ministerul Sănătăţii. Potrivit sursei citate, este vorba de un bărbat de 40 de ani din Bucureşti. Starea lui de sănătate este bună, el fiind în prezent internat în spital. Ministerul Sănătății precizează că a fost declanşată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacţilor direcţi. Până în prezent, în România au fost diagnosticaţi cu variola maimuţei 16 pacienţi.
Read MoreO petiție lansată în Ucraina cere legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex
O petiţie lansată în Ucraina, care solicită legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, a strâns peste 28.000 de semnături, ceea ce înseamnă că preşedintele Volodimir Zelenski are 10 zile pentru a răspunde. Homosexualitatea nu este ilegală în Ucraina, dar căsătoriile şi parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex nu sunt recunoscute. Acest lucru a cauzat probleme deosebite pentru persoanele LGBT care s-au înrolat în armată după invazia Rusiei. De exemplu, în conformitate cu legislaţia ucraineană, dacă o persoană care are o relaţie cu cineva de acelaşi sex moare, partenerul…
Read MoreA apărut „Centaurus”, noua variantă Covid. Experții spun că a ajuns deja pe patru continente și este „viitorul pericol”
O nouă variantă Omicron se răspândește rapid, iar experții în sănătate sunt îngrijorați deoarece conține multe mutații, iar combinațiile care apar sunt numeroase. Este vorba despre varianta supranumită „Centaurus”, relatează The Guardian. Varianta BA.2.75 – supranumită „Centaurus” – a fost detectată pentru prima dată în India la începutul lunii mai. Cazurile din Marea Britanie au crescut de atunci brusc – și aparent mai rapid decât cele ale variantei BA.5 extrem de transmisibile, care este prezentă și în India și înlocuiește rapid varianta BA.2 dominantă anterior în multe țări. Noua variantă a ajuns deja…
Read MoreRestricții de circulație pentru meciul CFR Cluj – Pyunik Erevan
Primăria Cluj-Napoca a anunțat restricții de circulație în această seară, cauzate de meciul CFR Cluj – Pyunik Erevan. Partida are loc în turul I preliminar al Ligii Campionilor. Astfel, circulația rutieră va fi restricționată în intervalul orar 19.30 – 23.30, în zona stadionului „Dr. Cosntantin Rădulescu”: pe str. 11 Octombrie, str. Romulus Vuia de la intersecţia „7 Străzi” până la intersecţia cu str. Buhuşi, str. Gruia de la intersecția „7 Străzi” până la intersecția cu str. 11 Octombrie (când situaţia o impune).
Read MoreIndia va depăși China ca cea mai populată țară din lume în 2023
India va lua locul Chinei în 2023 ca țara cu cea mai mare populație din lume. Ambele state au ajuns la pragul de 1,4 miliarde de locuitori anul acesta, potrivit unui raport ONU publicat luni în care se arată că gradul de feritilitate ridicat va pune mare presiune pe creșterea economică globală. Populația lumii se estimează că va ajunge la 8 miliarde până la jumătatea lunii noiembrie și că ar putea crește la 8,5 miliarde în 2030 și 10,4 miliarde până în anul 2100, pe măsură ce rata mortalității va continua să scadă.…
Read More