Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 26 aprilie 2023, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Ansamblu ,,Octavian Goga” din comuna Ciucea, județul Cluj. Intenția este aceea de a obține în acest scop o finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027. În urma evaluării efectuate asupra complexului muzeal au fost propuse o serie de intervenții, respectiv: – restaurarea și conservarea ansamblului monumentului istoric prin reabilitarea celor trei clădiri monument istoric (Castel, Mausoleu și Biserica din lemn) și a construcțiilor muzeale…
Read MoreCategorie: Important
O expoziție ce propune o meditație asupra vulnerabilității și efemerului vieții, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociaţia Eleon invită publicul joi, 27 aprilie 2023, de la ora 18:00, la deschiderea expoziţiei de grup „În Mormânt, Viață”, în prezența curatorului Ion Grigorescu și a unora dintre artiștii expozanți. Expoziția conține lucrări ale artiștilor: Paul Gherasim, Marin Gherasim, Vasile Gorduz, Matei Lăzărescu, Dacian Andoni, Alexandru Antonescu, Crinela Antonescu, Ana-Maria Ariciu, Livia Bălan, Mircea But, Sorin Câmpan, Remus Dragomir, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Mariana Gheorghiu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, István Kancsura, Vasile Lefter, Laurențiu Mogoșanu, Elena Murariu, Lila Passima, Christian Paraschiv, Horea Paștina,…
Read MoreCentrul de Management Integrat al Deșeurilor a fost predat, integral, operatorului
Odată cu finalizarea ultimelor două componente aferente CMID: Stația de Tratare Mecano-Biologică și Stația de sortare a deșeurilor, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) a fost predat către operatorul Supercom SA. Astfel, au fost predate o serie de echipamente, utilaje și linii tehnologice, precum: hale, containere, camioane, platforme de compostare/depozitare, rezervoare de apă, stații de pompare, bazine de retenție a levigatului, stații de epurare, rețele electrice/apă/canalizare, drumuri, parcări, etc. „Începând de astăzi putem spune că ne-am îndeplinit misiunea și am reușit, odată cu predarea ultimelor obiective din cadrul Zonei…
Read MorePeste 100 de elevi au participat la atelierul de joc tradițional desfășurat în cadrul „Săptămâna Altfel”
„Mândru-i jocu’ pă la noi”, în cadrul „Săptămâna Altfel”, s-a bazat pe două etape importante: vizionarea filmului documentar etnografic ,,Intratu’ fetei în joc, la Orman”, iar, în cea de-a doua parte, s-a derulat atelierul de joc tradițional, coordonat cu mult profesionalism de profesorii Camelia și Ioan Motoc. Astfel, elevii claselor a III-a A, C, D, F, coordonați de prof. în învățământul primar Mariana Ispas, Georgeta Rus, Adriana Tomuș și Alexandra Dobra, director prof. Paula Balica, au fost inițiați în frumusețea jocurilor tradiționale. Pe tot parcursul activității, elevii au fost activi…
Read MoreTradițiile din Zona Munților Apuseni, finanțate de Ministerul Culturii VEZI cu cât
Încă un proiect de anvergură, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj a primit finanțare de la Ministerul Culturii. Prin proiectul ,,MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului imaterial”, instituția face cunoscut, pe plan internațional, patrimoniul cultural imaterial din România, iar pentru cultura tradițională din Zona de Munte a județului Cluj propune soluții de dezvoltare, în armonie cu ceea ce strămoșii au păstrat, creat și au lăsat ca moștenire descendenților, patrimoniu care joacă un rol important în modelarea viitorului. Proiectul, în…
Read MoreActivități dedicate Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de Autor și Zilei Naționale a Bibliotecarului Român
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, în colaborare cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Filiala Cluj și Asociația „Prietenii Bibliotecii” organizează până în data de 28 aprilie 2023, activități dedicate Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de Autor și Zilei Naționale a Bibliotecarului Român. Din anul 1995, la inițiativa UNESCO, ziua de 23 aprilie a fost declarată Ziua Mondială a Cărții şi a Drepturilor de Autor, cu scopul de a promova lectura, activitatea de publicare și drepturile de autor, iar din 14 aprilie 2005, ziua…
Read MoreO nouă punte suspendată peste Someșul Cald
O nouă punte suspendată peste Someșul Cald a fost realizată de salvatorii montani din structura Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în cadrul lucrărilor periodice de întreținere și reamenajare a traseelor turistice din județul Cluj. Noua cale de acces peste cursul de apă al Someșului Cald este la intrarea în traseul Mărișel (Rusești) – Defileul Someșului Cald – Dâlboacă – Moara Veche – Mărișel (Rușești), marcat cu punct roșu dublu. Puntea este necesară pentru traversarea în siguranță a văii de către turiști, debitul fluctuant al apei făcând dificilă parcurgerea albiei pe…
Read MoreTransylvanian Tulips Fest 2023, ediția a IV-a – Află unde are loc și când
În perioada 24-30 aprilie 2023 se desfășoară la Cluj cea de-a IV-a ediție a Festivalului Transylvanian Tulips Fest. Evenimentul cultural se focalizează pe două acțiuni tematice majore: o expoziție și un workshop. Expoziția are loc în clădirea Centrului de Cultură Urbană Casino cu tema „Cluj, tărâmul lalelelor”. În cadrul acestei expoziții, pentru o săptămână vor fi expuse lucrări semnate de artiști din spațiul turcic în cadrul a două secțiuni. Secțiunea „Tulipomania” va cuprinde câteva lucrări ale Zehrei Ali Zeynalova și Esmirei Gül, două artiste renumite din Repubica Azerbaidjan. Zehra Ali…
Read MoreANM: Meteorologii anunță ploi și posibile furtuni în Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei
Meteorologii anunță ploi și posibile furtuni în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și în tot sudul țării, până diseară la ora 22. Vânt de până la 90 km/h la munte. Administrația Națională de Meteorologie transmite că, în intervalul menționat, va continua să plouă în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și la munte, iar după-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină în Muntenia și Dobrogea. Cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp și izolat peste 30 l/mp. Totodată, local și temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor,…
Read MoreVești bune: Valoarea tichetelor de masă ar putea crește de la 1 iulie – Află cu cât
Ministrul Finanțelor a propus într-o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor la care a luat parte și premierul Nicolae Ciucă ca valoarea tichetelor de masă să crească de la 30 de lei, la 35 sau chiar 40 de lei. Măsurile ar putea fi posibile de la data de 1 iulie. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. Întâlnirea, la care alături de ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, au mai participat reprezentanți ai Guvernului,…
Read More