Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au ridicat-o pe soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Ea se afla într-un restaurant din mall-ul din cartierul Gheorgheni, unde s-a întâlnit cu mama judecătoarei de la Curtea de Apel Cluj care urmează să soluționeze dosarul în care Cătălin Cherecheș (PSD) este judecat pentru luare de mită. Soacra primarului avea asupra ei suma de 50.000 de euro, iar procurorii suspectează faptul că banii urmau să fie oferiți drept mită, pentru ca judecătoarea respectivă să manifeste clemență față de primar. Însă judecătoarea…
Read MoreCategorie: Important
Războiul fotbalului din 1969, între El Salvador și Honduras
Războiul de 100 de ore sau Războiul fotbalului, a fost un conflict militar disputat între El Salvador și Honduras în anul 1969. Tensiunile acumulate între cele două țări s-au suprapus cu revoltele din timpul unui meci de calificare la Cupa Mondială de fotbal din 1970. Războiul a început la 14 iulie 1969, când armata salvadoreană a lansat un atac împotriva Hondurasului. Între timp, Organizația Statelor Americane (OEA) a negociat o încetare a focului în noaptea de 18 iulie, care a intrat pe deplin în vigoare la 20 iulie. Ca urmare…
Read MoreLansare album fotografic cu unul din cele mai valoroase monumente religioase de lemn ale județului Cluj
Editarea albumului „Biserica de lemn din Tăuți – 290 de ani de la prima atestare documentară” reprezintă un proiect inițiat și realizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj împreună cu preotul Florin Parasca de la Parohia Ortodoxă din Tăuți. Apărut la Editura „Tradiții Clujene”, albumul are o prefață semnată de pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău și texte de specialitate ce aparțin profesorilor universitari Ioan Bolovan și Marcel Muntean. Grafica volumului îi aparține lui Nicolae Nerțan, iar numeroasele fotografii ale acestui monument istoric restaurat…
Read MoreNoul Ambasador al Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Cluj
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit marți, 7 noiembrie 2023, vizita Excelenței Sale, Willemijn van Haaften, noul Ambasador al Regatului Țărilor de Jos în România. Oficialul străin a fost însoțit de Consulul Onorific al Regatului Țărilor de Jos la Cluj-Napoca, Wouter Reijers. „Am profitat de vizita Excelenței Sale pentru a prezenta numeroasele atuuri ale Clujului. Ne dorim să învățăm din experiența pozitivă a acestui stat și considerăm că transferul de cunoștințe între specialiștii celor două părți, dar și schimburile de buna practici pot fi piatra de temelie în…
Read MoreA fost stabilită data celei de-a zecea ediții ELECTRIC CASTLE – Află când
Fanii Electric Castle pot începe, oficial, numărătoarea inversă pentru ediția din 2024! Cea de-a 10-a ediție a festivalului va avea loc între 17 și 21 iulie 2024, iar organizatorii sunt deja prezenți pe domeniul Bánffy, pregătind terenul pentru sutele de mii de participanți așteptați. Peste 15.000 de abonamente sunt deja achiziționate pentru Electric Castle 2024 încă de la finalul ediției din această vară, care a marcat un record de audiență în istoria evenimentului: 232.000 de participanți. Până la anunțul primilor artiști confirmați pentru ediția a 10-a, organizatorii se uită atenți…
Read MoreClujul mizează tot mai mult pe transportul verde
Clujul mizează tot mai mult pe transportul verde. Potrivit reprezentanților Primăriei, până în anul 2030, toate mijloacele de transport în comun care vor circula pe rutele urbane vor fi nepoluante, iar pe rutele metropolitane vor fi preferate mijloace hibride sau electrice de transport. Clujul se află pe lista primelor 100 de orașe din Uniunea Europeană care vor să devină neutre din punct de vedere climatic. Clujul a fost primul oraș din România care a introdus în circulație autobuze electrice. Însă demersurile autorităților de a oferi clujenilor un transport nepoluant nu…
Read MoreVia Cluj TV: Bologa, cetatea lui Mircea cel Bătrân de pe Valea Crișului Repede
Una dintre cele mai importante cetăți din sistemul de apărare a Transilvaniei a fost cea de la Bologa, din comuna Poieni, județul Cluj. Fortificația, situată pe Valea Crișului Repede, i-a aparținut voievodului Valahiei, Mircea cel Bătrân. Importanța strategică a Bologăi a fost observată de romani. După cucerirea regatului dac, din anul 106, romanii au început construirea unui castru în zona confluenței dintre râurile Crișul Repede și Săcuieu. Castrul, numit Resculum, controla drumul dintre provinciile romane Dacia și Pannonia. Acest castru a fost încredințat prima oară unor militari dintre cohortă recrutată…
Read MoreCum au fost hrănite și aprovizionate armatele de-a lungul istoriei
Rațiile militare au fost mereu importante pentru susținerea nevoilor personalului militar. Au fost și adesea încă sunt supuse raționalizării, fiecare individ primea porția specifică din proviziile disponibile. Proviziile și raționalizarea lor au existat încă de la începuturile războiului organizat. Deși rația militară se referă în mod obișnuit la alimente și băuturi, se poate referi și la alte tipuri de resurse raționalizate pentru personalul militar, cum ar fi: combustibil, alcool, articole scumpe sau bunuri de larg consum. Din cele mai vechi timpuri, alimentele militare au avut o reputație proastă. Bărbații înrolați…
Read MoreDana Rusu, artista care transformă circuitele de calculator în bijuterii
O tânără artistă din Cluj a găsit o materie primă inedită pentru a confecționa bijuterii. Ea utilizează vechi circuite de calculator pentru a crea mici opere de artă, de la pandantive, coliere și cercei până la insigne care pot fi purtate de domni la costume elegante. Dana Rusu este o artistă din Cluj pasionată de economia circulară. Ea a fondat compania Precious Circuit. Ideea de a folosi componente electronice de calculator pentru a crea artă i-a venit atunci când a văzut că vechile ordinatoare sunt reciclate într-o manieră care i…
Read MoreVia Cluj TV: Negreni, locul în care Horea a scăpat de armata imperială austriacă
Unul dintre cele mai pitorești sate din Munții Apuseni este Negreni. Satul este situat pe Valea Crișului Repede, într-o zonă splendidă, în care codrii voievodali ai Munților Apuseni se oglindesc în apele argintii ale râului care șerpuiește spre soare-apune potrivit Via Cluj TV. Însă Negreniul este faimos și pentru un episod istoric, petrecut în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, din 1784. Istoricii nu au reușit să stabilească data exact a evenimentului, însă este sigură că el s-a produs între 2 noiembrie 1784, data izbucnirii răscoalei, în satul Curechiu,…
Read More