O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj se va deplasa joi, 5 octombrie 2023, începând cu ora 09:30, în localitatea Tritenii de Jos, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărților de identitate. Astfel, sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Căminului Cultural al comunei Tritenii de Jos, județul Cluj: – cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile; – tinerii care…
Read MoreAutor: mihaela.ursan
Spectacol cu intrare liberă, la împlinirea a 50 de ani a Ansamblului folcloric „Someșul – Napoca”
Împlinirea a 50 de ani de activitate a Ansamblului folcloric „Someșul – Napoca” va fi marcată săptămâna viitoare printr-un spectacol aniversar. Evenimentul, organizat de Asociația Folclorică „Someșul – Napoca”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj va avea loc marți 10 octombrie, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca. În scenă vor urca mai multe generații ale acestui ansamblu, director artistic dr. Zamfir Dejeu, dirijor Doru Dejeu, coregrafia fiind semnată de: Ioan Sever Rus, Ciprian Lujerdean, Dorina Cociș,…
Read More„Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”
Publicul meloman este așteptat la Concertul „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, care va avea loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sâmbătă, 7 octombrie 2023, de la ora 18:00. Soliștii care vor susține recitalul sunt Liza Kadelnik – mezzosoprană, Dan Dumitrana – tenor, Larisa Pentea la pian. Amfitrion: Petre Burcă. Evenimentul va avea loc în Curtea interioară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21). Intrarea este în baza unei donații recomandate de 20 RON.
Read MoreORIENT – Expoziție internațională de artă, la Cluj
Muzeul de Artă Cluj-Napoca invită publicul, în perioada 4-22 octombrie 2023, la expoziția internațională de artă O.R.I.E.N.T. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 4 octombrie, de la ora 18:00. Vor lua cuvântul: Lucian Nastasă-Kovács, managerul muzeului și curatorii expoziției Ovidiu Petca și Attila Iakob. Expoziția, organizată de Fundația Culturală Bienala Internațională de Grafică Cluj, în colaborare cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, face parte din seria manifestărilor AamA, organizate de Centrul Internațional Tagus în importante muzee si centre culturale din întreaga lume. Muzeul…
Read MoreUn nou traseu turistic în județul Cluj FOTO
Un nou traseu turistic a fost marcat la sfârșitul săptămânii trecute, de către angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în colaborare cu angajații centrului de inginerie Bosch din Cluj. Traseul, aflat în cea mai mare parte pe raza comunei Râșca, este de tip circuit și cuprinde o parte a defileului Someșului Cald, între localitatea Rușești (Mărișel) până la Moara veche (Dâlboacă) după care urcă spre localitatea Dealul Mare (Râșca), parcurge creasta Dealului Pietrelor, cu șase puncte de belvedere consecutive cu priveliști spectaculoase, după care coboară șerpuit până înapoi…
Read MorePirita – vedeta ediției de toamnă la MINERALIA
Ediția de toamnă expoziției MINERALIA va avea loc în perioada 6-8 octombrie 2023, în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Galeria Cellarium, zilnic, între orele 10:00 – 18:00 (ultima intrare la 17:00). Potrivit organizatorilor, toamna vine la Cluj cu o expoziţie plină de culoare, ocazie unică pentru a descoperi minunata lume a cristalelor. Astfel, pentru doamne şi domnişoare, vor fi prezentate bijuterii unicat din pietre fine, pietre preţioase şi semipreţioase: acvamarin albastru, malachit cu nuanţe de verde, ametist violet, citrin galben, chihlimbar auriu, coral roşu, perle cu străluciri de alb sidefat,…
Read MoreSpectacol despre nedreptăți și urmări, dar și o reprezentanție după o poveste clasică, în acest weekend, la Puck
Un spectacol despre nedreptăți și urmări, precum și o reprezentație după o poveste clasică a copilăriei sunt programate pentru sfârșitul săptămânii la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Astfel, micii spectatori clujeni sunt așteptați sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 11:00, la sediul Teatrului „Puck” (str. I. I. C. Brătianu, nr. 23), la spectacolul „Lúdas Matyi”/ „Mateiaș Gâscarul”, după Fazekas Mihály, în dramatizarea lui Egyed Emese și regia Ibolyei Varga. Despre Mateiaș, eroul poveștii, se spune că ar fi cam leneș. El nu face altceva decât să stea prin casă,…
Read MoreUna dintre cele mai importante expoziții ale fanilor sistemului LEGO(R) revine la Cluj
Una dintre cele mai importante expoziții ale fanilor sistemului LEGO(R), realizată de Asociația Brickenburg împreună cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, își va deschide porțile pentru vizitatori, începând de miercuri, 4 octombrie. Astfel, expoziția ETHNOLOGIA GALACTICA TM 2023 va fi găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în perioada 4-8 octombrie 2023. Aniversând 15 ani de activitate, organizatorii propun o ediție specială care reunește lucrări originale devenite celebre ca urmare a soluțiilor tehnice și a designului care le caracterizează, seturi și sisteme istorice care au adus bucurie tuturor vârstelor, precum și o…
Read MoreTehnologie și educație în cadrul ediției din acest an a Festivalului de Carte Transilvania
În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2023, Cluj-Napoca va fi gazda celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, eveniment ce se va desfășura în Piața Unirii din municipiu. Mesajul principal din acest an este „AI și cartea!”, iar cei interesați sunt așteptați să descopere împreună care este puntea între tehnologiile moderne, educație și cultură. Invitați speciali vor fi: Guillermo Arriaga (Mexic), Dacia Maraini (Italia) și David Machado (Portugalia). Focusul ediției este centrat pe tehnologie și pe educație. Organizatorii își propun, de această dată, un format nou,…
Read MoreA fost aprobată noua strategie județeană de dezvoltare a serviciilor sociale în județul Cluj
Noua strategie județeană de dezvoltare a serviciilor sociale în județul Cluj pentru perioada 2023-2030 a fost aprobată de către autoritățile județene. Strategia conține o sinteză a nevoilor sociale existente la nivelul județului Cluj și stabilește direcțiile strategice de acțiune pentru perioada 2023-2030, direcții care conduc la îmbunătățirea calității vieții copiilor, a persoanelor adulte cu dizabilități și a persoanelor vârstnice prin asigurarea de servicii sociale de calitate și asigurarea celei mai potrivite forme de îngrijire. Obiectivul general al Strategiei îl reprezintă creșterea calității vieții beneficiarilor de servicii sociale, axându-se pe: –…
Read More