Menținerea de taxe și tarife pentru două instituții culturale din Cluj

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj a inițiat două proiecte de hotărâre care vizează menținerea, la nivelul din 2021, a taxelor și tarifelor ce vor fi aplicate în anul 2022 de două dintre instituțiile de cultură subordonate forului administrativ județean. Astfel, atât în cazul Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga”, cât și în cel al Teatrului de Păpuși ,,Puck”, cuantumul sumelor pentru bilete și abonamente, aplicate cititorilor și spectatorilor, va rămâne neschimbat. „Instituțiile de cultură subordonate nouă au reușit să se adapteze, cu succes, contextului actual care ne confruntă și să atragă, astfel,…

Read More

„Dănilă Prepeleac”, ultimul spectacol al anului 2021 pe scena Teatrului „Puck”

Duminică, 19 decembrie 2021 , de la orele 11:00 și 12:30, precum și marți, 21 decembrie 2021, de la ora 18:00, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, în regia lui Traian Savinescu, încheind astfel spectacolele de pe scena instituției în anul 2021. Primul spectacol al săptămânii a fost „Pălăria buclucașă”, conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle și a avut loc marți, 14 decembrie 2021, cu casa închisă. Micii spectatori clujeni sunt așteptați astfel, duminică, 19 decembrie a.c., dar…

Read More

„Pălăria buclucașă”, conceput de Rachel War, în premieră la „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” le-au pregătit micilor spectatori o nouă premieră, programată pentru duminică, 12 decembrie 2021, de la ora 18:00. Este vorba despre „Pălăria buclucașă”, un spectacol nonverbal conceput de Rachel War, din Marea Britanie. De asemenea, în aceeași zi, de la 11:00 și 12:30, va fi prezentat spectacolul „Croitorașul cel isteț”, în regia Emiliei Nechita. Din acest weekend, accesul în sală se face cu ocuparea a 50% din capacitate și este permis și cu dovada unui test negativ. „Pălăria buclucașă” este povestea incredibilă a unui tată și…

Read More

„Povestea celor trei veverițe” – spectacol Puck cu casa închisă

Joi, 11 noiembrie 2021, de la ora 18:00, Teatrul de Păpuși „Puck” găzduiește premiera spectacolului „Povestea celor trei veverițe”, după Virginia Waters, în viziunea scenică a Danei Bonțidean. Este o reprezentație antrenantă și amuzantă, în care fiecare dintre noi se va identifica cu unul sau altul dintre personaje, iar copiii vor descoperi că orice problemă, oricât de complicată, are cel puțin o soluție, iar aceasta e una „rațională”. Toate locurile disponibile la eveniment au fost rezervate. Spectacolul „Povestea celor trei veverițe” va avea reprezentații și duminică, 14 noiembrie 2021, de…

Read More

Îndrăgitul spectacol „Cartea cu Apolodor”, din nou, pe scena Teatrului de păpuși „Puck”

Unul dintre cele mai iubite spectacole pentru copii revine în această perioadă la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian, programat pentru duminică, 7 noiembrie 2021, de la orele 10:00 și 12:30, și marți, 9 noiembrie 2021, de la ora 18:00. Programul săptămânii a început cu spectacolul „Aventurile lui Puck”, după William Shakespeare, în regia lui Cristian Nedea, desfășurat marți, 2 noiembrie, iar miercuri, 3 noiembrie a fost prezentat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai”/„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.…

Read More

„Spiridușul cel voinic” pe scena teatrului Puck VEZI ce alte spectacole se joacă în acest weekend

„Spiridușul voinic”, un spectacol despre curaj, responsabilitate și prietenie, este programat la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca pentru duminică, 24 octombrie 2021, de la orele 10:00 și 12:30, și marți, 26 octombrie 2021, de la ora 18:00. Totodată, sâmbătă, 23 octombrie 2021, de la 11:00, va fi prezentat spectacolul „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”. Săptămâna a început cu spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, în regia Angelicăi Pamfilie, prezentat marți, 19 octombrie, la sediul instituției, în limba română. Miercuri, teatrul clujean a găzduit o reprezentație a spectacolului „Csipike”/„Cipi,…

Read More

„Fata babei și fata moșneagului” din nou, la Puck

Unul dintre cele mai iubite spectacole pentru copii din repertoriul secției Teatrului „Puck”, „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie, va avea duminică, 17 octombrie, pe scena instituției, de la orele 10.00 și 12.30. Săptămâna a început pentru artiștii Teatrului „Puck” cu spectacolul „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian, prezentat luni, 11 octombrie, la Cehu Silvaniei, în județul Sălaj. Marți, 12 octombrie, copilașii din Izvorul Crișului , județul Cluj, s-a bucurat de spectacolul „Csipike”/„Cipi, piticul uriaș”, în regia Ibolyei Varga. În…

Read More

Spectacole ale Teatrului de Păpuși „Puck”, prezentate la Crasna, Oradea, Turda și Iași

Artiștii de la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor susține în această săptămână reprezentații la Crasna (județul Sălaj), la Festivalul Internațional pentru Publicul Tânăr de la Iași, la Festival Fux – Festivalul Teatrelor de Păpuși Profesioniste Maghiare din Transilvania din Oradea, precum și la Turda. La sediul instituției va fi prezentat spectacolul „A Mátyás Király rózsát nyitó ostornyele”/„Biciul lui Matia Corvin”, ce va avea loc sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 11:00. Primul spectacol al săptămânii este „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan, programat la Centrul Cultural din Crasna…

Read More

A început stagiunea 2021-2022 la Teatrul „Puck” VEZI care sunt primele spectacole jucate în sală

După o ediție de succes a festivalului WonderPuck, noua stagiune continuă cu primele spectacole la sediul Teatrului „Puck”: „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai” și „Vasilache și Marioara în jurul lumii”. Cei mici sunt așteptați în sala instituției clujene de pe str. I. C. Brătianu, nr. 23, sâmbătă, 18 septembrie 2021, de la ora 11:00, la spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, inspirat din povești tradiționale maghiare. Dramatizarea este semnată de Demeter Ferencz, iar regia de Vadas László. Eroul Paprikajancsi e faimos pentru curajul, îndemânarea și istețimea lui, avantaje cu care ajunge să…

Read More

Final de vacanță cu WonderPuck, în centrul Clujului și la Bonțida

La Cluj, vacanța de vară se încheie cu spectacole pentru copii și familie, concerte, workshop-uri, animații, păpuși gigant și ateliere. Programul WonderPuck le cuprinde pe toate și îi așteaptă pe clujeni să celebreze începutul toamnei la cea de-a cincea ediție a Festivalului Stradal. Accesul la toate activitățile este GRATUIT. Ediția din acest an a primului festival pentru copii și familie din Transilvania va avea loc la Cluj-Napoca și Bonțida între 9 și 12 septembrie. Proiectul este realizat de Teatrul PUCK, Asociația ESUA, Clubului Lions, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, Primăriei…

Read More