Duminică, 19 decembrie 2021 , de la orele 11:00 și 12:30, precum și marți, 21 decembrie 2021, de la ora 18:00, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, în regia lui Traian Savinescu, încheind astfel spectacolele de pe scena instituției în anul 2021.
Primul spectacol al săptămânii a fost „Pălăria buclucașă”, conceput de Rachel Warr din Marea Britanie, după o poveste de Tohby Riddle și a avut loc marți, 14 decembrie 2021, cu casa închisă.
Micii spectatori clujeni sunt așteptați astfel, duminică, 19 decembrie a.c., dar și marți, 21 decembrie, să urmărească aventurile de necrezut ale lui Dănilă Prepeleac. Realizat după povestea omonimă a lui Ion Creangă, spectacolul are scenariul, regia şi ilustraţia muzicală semnate de Traian Savinescu și s-a bucurat de mare succes la public încă de la primele reprezentații. Este interactiv, dinamic și colorat, completat de discursul și pățaniile de necrezut ale lui Dănilă, un om cam leneș și sărac, dar isteț și plin de haz.
Aventurile lui încep în ziua în care fratele cel chibzuit și harnic îl trimite la târg să-și vândă cei doi boi și să cumpere un car și doi boi mai mici. Dănilă intră, astfel, într-un șir de peripeții care includ până și „lumea dracilor”, dar, ca un adevărat erou de poveste, reușește să le descurce pe toate.
Scenografia este semnată de Epaminonda Tiotiu. Distribuția este alcătuită din Ionuţ Constantinescu, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Călin Mureşan și Robert Trifan.Spectacolul se joacă în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18.00, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Conform legislației în vigoare, participarea la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” va fi permisă DOAR pentru pentru cei care prezintă certificate digitate ale Uniunii Europene privind COVID 19, care atestă una din următoarele situații:
– sunt vaccinați complet împotriva virusului SARS-CoV-2 (au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare)
– au trecut prin boală (se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2).
– de asemenea, accesul va fi permis și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 48 de ore).
Obligaţia de a prezenta certificatul verde se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.
Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.
Evenimentele se vor desfășura cu participarea spectatorilor în limita a maximum 50% din capacitatea sălii.
Scanarea codului QR de pe certificatul digital COVID-19 se va face folosind aplicația Check DCC, pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
Certificatul verde va fi însoţit obligatoriu de un act de identitate.
Spectatorii sunt rugați să respecte în continuare TOATE condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție.
De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii.
Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.
Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis.