Patrimoniul cultural imaterial din România, promovat în Polonia

Mai multe obiceiuri, practici și meșteșuguri din România, o parte înscrise de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, sunt promovate în această perioadă în Polonia, la Cracovia, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj. În cadrul proiectului „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România”, care beneficiază de o susținere financiară nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), instituția clujeană de cultură organizează în perioada 17 august – 12 septembrie 2023, la Biblioteca Publică…

Read More

„Nunțile de altădată”, spectacol cu artiști consacrați, grupuri tradiționale și jucăuși

Artiști consacrați, grupuri tradiționale și jucăuși vor readuce la viață tradițiile și obiceiurile străvechi ale nunților clujene, în cadrul spectacolului „Nunțile de altădată”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Evenimentul va avea loc joi, 18 mai 2023, începând cu ora 18:00, în sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, strada Memorandumului nr. 21, unde publicul este invitat să afle care erau etapele nunții și ce tradiții și obiceiuri existau în vechime, legate de acest moment important din viața…

Read More

Colinde și obiceiuri de iarnă

Un spectacol folcloric având ca tematică obiceiuri de iarnă și colinde românești, este organizat de către Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc miercuri, 14 decembrie 2022, de la ora 18:00, la sediul școlii din str. Fabricii de Zahăr nr. 51, mun. Cluj-Napoca, în Sala de Spectacole ,,Tudor Jarda”. Perioada sărbătorilor de iarnă este marcată în folclorul românesc din străbuni și până în zilele noastre cu obiceiuri specifice de o reală frumusețe, care sunt îmbinate armonios cu colindele autentice și atât de apreciate pe ale noastre…

Read More

„TRADIȚII VII – locuri, oameni, obiceiuri, mărturii” ajunge la final

Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Clujse pregătește să finalizeze amplul proiect de cercetare a patrimoniului cultural tradițional, intitulat „TRADIȚII VII – locuri, oameni, obiceiuri, mărturii”. Cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), proiectul a vizat patrimoniul cultural imaterial din toate zonele etno-folclorice ale județului Cluj. Campania de cercetare multidisciplinară hibridă, utilizând soluții inovatoare, s-a desfășurat în perioada iulie – noiembrie 2022 și a avut ca scop documentarea faptelor de cultură tradițională, practicate încă şi extragerea din memoria latentă, colectivă, a faptelor de cultură tradițională, cunoscute doar…

Read More

Pregătirea ouălor de Paști – tradiții, credințe, obiceiuri

Zeci de copii și tineri din Gherla și Livada vor participa la o serie de ateliere, în cadrul cărora vor învăța tehnicile tradiționale de pregătire a ouălor pentru Paști. Organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla, Palatul Copiilor Cluj, Structura Gherla (Clubul Copiilor Gherla), și Liceul Tehnologic Gherla, acțiunea are loc în cadrul proiectului „Pregătirea ouălor de Paști – tradiții, credințe, obiceiuri”. Evenimentul se va desfășura joi, 14 aprilie 2022, de la…

Read More

Aproape 100 de elevi din județ au aflat amănunte despre tradiții și obiceiuri populare

Aproape 100 de elevi din satele comunei clujene Mărgău au participat marți, 29 martie 2022, la o nouă acțiune din cadrul proiectului „Educație prin cultură”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Manifestarea s-a desfășurat la Școala Gimnazială din localitatea Răchițele, unde elevii din clasele I-VIII au aflat amănunte despre obiceiurile și tradițiile din Postul Paștilor, despre muncile de primăvară și au vizionat filme etnografice. Prima parte a întâlnirii, la care au luat parte elevi din Mărgău, Bociu, Buteni, Ciuleni, Răchițele, Scrind-Frăsinet și din cătunele Doda…

Read More

Tradiții populare transmise tinerei generații

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, continuă seria inițiativelor prin care urmărește să îi apropie pe tineri de tradițiile populare și să le trezească interesul și dragostea față de patrimoniul cultural românesc. În acest sens, derulează numeroase proiecte în cadrul cărora tinerii vizualizează filme documentare realizate de specialiștii instituției, se bucură de fotografii etnografice, dar și de muzica tradițională. Totodată, îmbracă straiele populare din lada de zestre a bunicilor și învață despre semnificația și importanța fiecărei piese de port popular în parte. Un astfel de eveniment…

Read More

Tradiții și obiceiuri clujene, prezentate în Emiratele Arabe

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, participă la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional „Sharjah Heritage Days”, dedicat tradițiilor populare și patrimoniului cultural internațional. Astfel, mai multe filme documentare etnografice, în care sunt prezentate tradițiile și obiceiurile clujene, realizate în ultima perioadă de CJCPCT Cluj, sunt proiectate în aceste zile în statul Sharjah, Emiratele Arabe Unite. Este vorba, printre altele, despre: „Claca de tors, țesut și depănat, la Orman”, „Corindatul Junilor, la Mărișel”,…

Read More

Șezătoare tradițională organizată la Casa de Cultură Florești

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Florești, organizează duminică, 6 martie 2022, de lăsatul secului, Şezătoare tradiţională care va avea loc la Casa de Cultură Florești. Participă cursanţii secţiei ţesut-cusut a Școlii Populare de Arte Cluj-Napoca, sub coordonarea expertului, Ioana Mureșan, secția actorie, expert coordonator, Ruslan Bîrlea secțiile externe – canto muzică populară, expert coordonator Adina Hada, joc popular – Florești, expert coordonator Puiu Cristian Senteș și Joc popular – Gilău, experți coordonatori, Nicoleta și Ciprian Mureșan. În cadrul evenimentului, va fi organizată o șezătoare…

Read More