Aproape 100 de elevi din județ au aflat amănunte despre tradiții și obiceiuri populare

Aproape 100 de elevi din satele comunei clujene Mărgău au participat marți, 29 martie 2022, la o nouă acțiune din cadrul proiectului „Educație prin cultură”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Manifestarea s-a desfășurat la Școala Gimnazială din localitatea Răchițele, unde elevii din clasele I-VIII au aflat amănunte despre obiceiurile și tradițiile din Postul Paștilor, despre muncile de primăvară și au vizionat filme etnografice.

Prima parte a întâlnirii, la care au luat parte elevi din Mărgău, Bociu, Buteni, Ciuleni, Răchițele, Scrind-Frăsinet și din cătunele Doda Pilii și Ic Ponor, care țin de satul Răchițele, s-a desfășurat în cadrul Centrului de Documentare și Informare al școlii, unde un grup de elevi, pregătiți de directorul instituției de învățământ, profesoara Monica Matiș, au cântat pricesne și au recitat poezii cu conținut religios. Apoi, câțiva tineri au prezentat în grai local tradițiile și obiceiurile din Postul Paștilor, dar și eseuri despre muncile de primăvară.

Totodată, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, doamna Adriana Irimieș, le-a vorbit tinerilor despre importanța cunoașterii, păstrării și promovării obiceiurilor și tradițiilor populare din localitate. Apoi, au vizionat două filme documentare etnografice: ,,Claca de tors, țesut și depănat, la Orman” și ,,Valențe sacre ale pâinii în tradiția populară- Prescura”, realizate în ultima perioadă de instituția clujeană de cultură.

În a doua parte a întâlnirii, în muzeul școlii, membrii Grupului „Păstrătorii Tradiţiei Răchiţele”, coordonator prof. Marioara Boc, format din săteni, au interpretat pricesne în fața tinerilor.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj este mereu preocupat să-i apropie pe tineri de tradițiile populare și să le trezească interesul și dragostea față de patrimoniul cultural românesc. În acest sens, derulează numeroase proiecte în cadrul cărora aceștia vizualizează filme documentare realizate de specialiștii instituției, se bucură de fotografii etnografice, dar și de muzica tradițională. Totodată, sunt îndemnați să îmbrace straiele populare din lada de zestre a bunicilor pentru a învăța despre semnificația și importanța fiecărei piese de port popular în parte. Proiectul „Educație prin cultură”, continuă în perioada următoare și-n alte școli din județul Cluj.

Related posts

Leave a Comment