Mai multe obiceiuri, practici și meșteșuguri din România, o parte înscrise de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, sunt promovate în această perioadă în Polonia, la Cracovia, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.
În cadrul proiectului „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România”, care beneficiază de o susținere financiară nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), instituția clujeană de cultură organizează în perioada 17 august – 12 septembrie 2023, la Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, o expoziție de fotografie etnografică intitulată „Tradiții Vii”.
Aceasta prezintă, în 30 de panouri fotografice de mari dimensiuni, 18 obiceiuri, practici și meșteșuguri din România, dintre care o parte înscrise de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Astfel, Sânzienele, Mărțișorul, Jocul Călușului, Doina sau obiceiurile cu măști sunt doar câteva din tradițiile specifice românești, care vor purta publicul polonez într-o lume arhaică.
În cadrul vernisajului, care va avea loc în data de 17 august 2023, la ora 17:00, va fi proiectat filmul documentar „Corindatul Junilor din Mărișel” cu subtitrare în limba poloneză, realizat în campaniile de cercetare de specialiștii CJCPCT Cluj, și va fi susținută o prelegere despre tradițiile și obiceiurile românești.
Partenerii evenimentului sunt: Consulatul Onorific al României la Cracovia, Biblioteca Publică Regională din Cracovia și Societatea Polono-Română din Cracovia.
Echipa proiectului este formată din: Adriana Irimieș, coordonator și manager CJCPCT Cluj, consultanții artistici: Adriana Andrei, Consuela Bendea, Grigore Sâmboan, Marinela Istici, Claudiu Cubleșan și graficianul Nicolae Nerțan. Un sprijin deosebit în derularea acestui proiect l-a oferit prof. Ioana Diaconu Mureșan de la Centrul pentru Limba și Cultura Poloneză, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Proiectul „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România”, derulat pe durata a opt luni (februarie – septembrie 2023) contribuie la diversificarea activităților de promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România.
CITEȘTE ȘI:
Un nou Centru de Orientare în Carieră, destinat cercetătorilor științifici, la UBB
[…] Patrimoniul cultural imaterial din România, promovat în Polonia […]
[…] Patrimoniul cultural imaterial din România, promovat în Polonia […]