Lucrările derulate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de Consiliul Județean Cluj și care vizează creșterea siguranței pacienților Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” avansează în ritm alert, anunță reprezentanții Consiliului Județean, forul care patronează activitatea spitalului. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, spune: „Prin intermediul acestei investiții din fonduri europene ne dorim să creștem siguranța și calitatea infrastructurii medicale, astfel încât aceasta să poată răspunde cu succes tuturor provocărilor. Domeniul sanitar este o prioritate a forului administrativ județean!” La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, afirmă că…
Read MoreEtichetă: news
Dezbatere: Cum va fi amenajat Someșul Mic pe tronsonul Gilău – Apahida
Centrul de Inovare și Imaginație Civică din Cluj organizează o dezbatere publică pe tema amenajării Someșului Mic pe tronsonul Gilău – Apahida. Tronsonul include și porțiunea pe care râul o străbate în Cluj-Napoca. Dezbaterea este programată în 29 noiembrie 2023, de la ora 17.00. Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură ”Dumitru Sopon” din Gilău. ”Proiectul supus dezbaterii vizează punerea în valoare a peisajului metropolitan clujean din lungul râului Someșul Mic pe teritoriul localităților Gilău, Florești, Cluj-Napoca și Apahida, prin planificarea unei dezvoltări urbane mai durabile în acest areal…
Read MoreBaschet masculin: U-BT Cluj vrea victoria în meciul cu Gran Canaria
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, va juca în această seară împotriva deținătoarei trofeului BKT EuroCup, echipa spaniolă Dreamland Gran Canaria. Partida va avea loc în Sala Polivalentă din Cluj, de la ora 19.00. Baschetbaliștii clujeni au, până acum, șase victorii și o înfrângere. ”Din punctul nostru de vedere, nu vrem să facem un eveniment extraordinar din acest meci. Vrem să tratăm jocul ca pe oricare din această competiție, chiar dacă jucăm cu campioana, o echipă provenită din cea mai puternică ligă a Europei. Vrem să jucăm un baschet…
Read MoreAHK: Mediul privat și autoritățile vor coopera pentru reciclarea deșeurilor
Mediul de afaceri și autoritățile publice vor colabora pentru a asigura implementarea și dezvoltarea sistemului de reciclare/returnare, spun reprezentanții celei mai importante organizații de afaceri germano-române, AHK. Acest sistem, la rândul lui, va contribui la un mediu mai curat și la transformarea deșeurilor în resurse. Ideile și sugestiile referitoare la colaborarea, prin finanțare, know-how și legislație adecvată, au fost dezbătute luni, în cadrul simpozionului „Gestionarea deșeurilor/reciclare, cu focus pe soluții pentru Sistemul de Garanție-Returnare”, organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). Experiența germană în domeniul separării și…
Read MoreIoan Bakoș este candidatul USR la Primăria Câmpia Turzii
USR Cluj a lansat candidatura lui Ioan Bakoș în cursa pentru funcția de primar al municipiului Câmpia Turzii. Ioan Bakoș a lucrat, vreme de 30 de ani, ca ofițer la Biroul de Investigații Criminale din Câmpia Turzii, pe care l-a și condus, iar în calitate de polițist de investigații criminale a demonstrat că este capabil să ofere siguranță locuitorilor orașului. A fost alături de fiecare dintre cei care au fost victime ale infracțiunilor, i-a ascultat și a acționat pentru înfăptuirea justiției. Întreaga sa carieră a dedicat-o protejării cetățenilor din Câmpia…
Read MoreSportinCluj: Cristian Balaj dezvăluie că CFR pregătește noi transferuri
CFR Cluj continuă reconstrucția echipei, cu speranța câștigării unui nou titlu. Președintele clubului, Cristian Balaj, a dezvăluit că echipa clujeană va transfera noi jucători, în pauza competițională din această iarnă, potrivit SportinCluj.ro. „Schimbările majore au fost făcute în vară. Probabil, vor mai fi și în iarnă, dar situația va fi mult diferită față de ce a fost în vară. Trebuie să completăm lotul și deja avem în vedere câțiva jucători pentru a-l îmbunătați. Vorbim de finisaje”, a declarat Cristian Balaj, la Digi Sport.
Read MoreCum a câștigat episcopul Grigore Maior sufletele sătenilor din Peceiu
Satul Peceiu din comuna Bănișor, județul Sălaj, a fost scena unei convertiri istorice. Toate cele 78 de familii care trăiau în sat au decis, într-o singură zi, să adopte Unirea religioasă cu Biserica Romei, după ce au asistat la o predică rostită de episcopul greco-catolic al Blajului, Grigore Maior, în vechea bisericuță din lemn, care, azi nu mai există, potrivit Via Cluj TV. Vechiul lăcaș de cult din Peceiu fusese ridicat la jumătatea secolului al XVIII-lea. O inscripție din vechiul iconostas arată că interiorul bisericii fusese pictat în anul 1757.…
Read MoreMisionarii lui Padre Pio îi ajută pe cei aflați în nevoie
O asociație din Cluj a găsit o metodă inedită de a strânge fonduri în beneficiul copiilor pe care îi are în grijă. Voluntarii asociației vor organiza un atelier pentru confecționat coronițe de Advent. Cu ajutorul banilor încasați din taxe, voluntarii Asociației Misionarii lui Padre Pio vor cumpăra cadouri pentru cei 23 de copii care frecventează Centrul Sollievo. Misionarii lui Padre Pio formează o asociație caritabilă, creată la Cluj. Misiunea acestei organizații este ajutorarea celor aflați în nevoie. Unul dintre cele mai importante proiecte este sprijinirea copiilor care provin din medii…
Read MoreFermele din Transilvania, potrivite pentru tranziția la agricultura ecologică
Tot mai multe ferme din Transilvania sunt interesate să facă tranziția spre agricultura ecologică. Și aceasta pentru că dezvoltarea acestui tip de agricultură este sprijinită din punct de vedere financiar și din punctul de vedere al accesului la piață de autoritățile europene. Sectorul agriculturii ecologice a cunoscut o dezvoltare accentuată în ultimii ani în Transilvania. Potrivit specialiștilor Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, fermele transilvănene fac mai ușor tranziția dinspre agricultura clasică spre cea ecologică datorită dimensiunii lor. În zona Transilvaniei, predomină fermele mici și mijlocii, care…
Read MoreAntreprenorii români, tot mai interesați de piața țărilor baltice
Tot mai mulți antreprenori români sunt interesați de găsirea unor parteneri din țările baltice. Comerțul României cu Lituania, Estonia și Letonia cunoaște o dezvoltare rapidă, iar în relațiile României cu cele trei țări există excedent. Antreprenorii români exportă servicii și produse IT, produse agricole, dar și echipamente și produse industriale. Țările baltice devin tot mai interesante pentru antreprenorii români. Există excedent comercial în relațiile bilaterale României cu Lituania, Estonia și Letonia. Cele mai bune relații sunt cele cu Lituania. În anul 2022, cele două țări au avut schimburi comerciale în…
Read More