Localitatea clujeană Negreni găzduiește în această săptămână „Târgul coaselor”, unu dintre cele mai importante evenimente tradiționale din Transilvania. Evenimentul reunește anual mii de comercianți și vizitatori din întreaga țară, dar și din străinătate. Negreni este renumit pentru organizarea a două mari târguri cu o istorie de peste două secole: – târgul de primăvară, cunoscut sub denumirea de „târgul coaselor” și – târgul de toamnă de la „Fechetău”. Prima aprobare oficială pentru organizarea acestor târguri datează din anul 1815, însă cercetările și tradiția locală sugerează că ele au fost organizate încă…
Read MoreEtichetă: negreni
Dorin Constantin Manea își păstrează postul de primar în Negreni
PNL a reușit să păstreze funcția de primar al comunei Negreni. Alegerile au fost câștigate de actualul primar, Dorin Constantin Manea. Potrivit numărătorii paralele, el a obținut 63 la sută din voturi, potrivit Via Cluj TV.
Read MoreVia Cluj TV: Negreni, locul în care Horea a scăpat de armata imperială austriacă
Unul dintre cele mai pitorești sate din Munții Apuseni este Negreni. Satul este situat pe Valea Crișului Repede, într-o zonă splendidă, în care codrii voievodali ai Munților Apuseni se oglindesc în apele argintii ale râului care șerpuiește spre soare-apune potrivit Via Cluj TV. Însă Negreniul este faimos și pentru un episod istoric, petrecut în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, din 1784. Istoricii nu au reușit să stabilească data exact a evenimentului, însă este sigură că el s-a produs între 2 noiembrie 1784, data izbucnirii răscoalei, în satul Curechiu,…
Read MoreVia Cluj TV: Comoara de bronz din Negreni
Una dintre cele mai interesante descoperiri arheologice realizate în Transilvania a avut loc la Negreni. Pe Valea Crișului Repede, în locul numit Cetatea Prilogului, specialiștii în preistorie au descoperit o adevărată comoară de bronz, potrivit Via Cluj TV. Este vorba de un topor de bronz, de un cuțit, de trei seceri, trei brățări, precum și alte obiecte, cu rol de podoabă sau ritualic. Este vorba de 400 de plăci găurite, spirale discoidale găurite și fragmente din vase de lut. Inventarul arată o bogăție însemnată. Așezarea din epoca bronzului era prosperă…
Read MoreSătenii din Negreni, premiați la un festival internațional la care au participat 16 țări
Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni, județul Cluj, a fost premiat la cea de-a 60-a ediție a Festivalului TKB – Tygodnia Kultury Beskidzkiej și a 32-a ediție internațională (Săptămâna Culturii Beskidzkiej) din Polonia, evenimente care au avut loc în perioada 28 iulie – 7 august 2023. Manifestările folclorice organizate în cadrul festivalului au avut loc în mai multe orașe din această țară: Zywiec, Szczyrc, Malokow Podhalanski, Oswiecim, Ujsoly, Wisla, Istebna, dar și în Republica Cehă, în orașul Jablonkow. Concursul s-a desfășurat în orașul Wisla, iar alături de…
Read MoreO zi în satul tradițional Negreni
Mai mulți tineri din mediul urban vor petrece o zi de neuitat în satul tradițional, unde vor lua parte la mai multe ateliere de jocuri și obiceiuri. Organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, acțiunea va avea loc marți, 11 octombrie 2022, în satul clujean Negreni, cu sprijinul Primăriei Comunei Negreni și cu implicarea Asociației culturale „Pro Vision”. Evenimentul, care are ca scop apropierea tinerilor de tradițiile populare și de a le trezi interesul și dragostea față de patrimoniul cultural românesc, face parte din proiectul „TRADIȚII…
Read MorePatru premii pentru Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni, la Festivalul Internațional de la Zakopane
Reprezentanții județului Cluj, grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni, au obținut patru premii în cadrul Festivalului Internațional de folclor montan din Zakopane, Polonia. Au fost distinși cu premiul special al juriului ,,pentru autenticitatea momentului prezentat – ceremoniile tradiționale de nuntă din Negreni-Cluj, și pentru prezentarea unui instrument muzical tradițional unic – vioară cu goarnă”, Premiul de 6 000 PLN, finanțat de Institutul Național de Cultură și Patrimoniu Rural – Polonia, acordat ,,pentru fidelitatea față de tradiție și mesajul ei intergenerațional” . De asemenea, primarul orașului Zakopane, Leszek…
Read MoreTradiții clujene prezentate la Festivalul-Concurs Internațional de folclor montan, în Polonia
Cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni va reprezenta județul Cluj la Festivalul-Concurs Internațional de folclor montan din Zakopane-Polonia. Manifestarea, care va avea loc în perioada 18 – 26 august 2022, se desfășoară pe trei secțiuni: folclor tradițional, artistic și stilizat. În această competiție internațională a tradițiilor folclorice, unde vor fi prezente ansambluri și grupuri din mai multe țări, clujenii vor participa la secțiunea „folclor tradițional”, unde vor prezenta un obicei de nuntă. Totodată, în cadrul…
Read MoreTârgul din Negreni se redeschide după o absență de 2 ani
După o absență de 2 ani, Târgul Coaselor de la Negreni, sau Târgul de Vară, va fi reluat. Consiliul Local Negreni a votat și aprobat desfășurarea Târgului Coaselor în perioada 9 – 12 iunie. De asemenea, a fost aprobat și Târgul de toamnă. Mii de oameni așteptați în acest an la Târgul Coaselor sau Târgul de Vară de la Negreni Târgul Coaselor are o tradiție de câteva secole și se organizează în fiecare an la începutul lunii iunie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Satul este aşezat pe drumul…
Read MoreNoul „tezaur uman viu” al județului Cluj este din Negreni VEZI cine e
Ministerul Culturii a făcut cunoscută luni, 6 septembrie 2021, lista celor 12 persoane din întreaga țară care vor primi în sesiunea din acest an titlul de „Tezaur Uman Viu”, listă aprobată de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Astfel, județul Cluj s-a îmbogățit cu încă un titlu de „Tezaur Uman Viu”. Este vorba despre VIORICA TRIPON din localitatea clujeană Negreni, la categoria prelucrarea fibrelor și firelor textile – țesături. Dosarul de candidatură pentru acest titlu onorific a fost întocmit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj,…
Read More