La şedinţa desfăşurată la sediul forului administrativ judeţean au participat, alături de vicepreşedintele Istvan Vakar şi de conducerea Asociaţiei ClujToday – organizatoare a misiunii, reprezentanţi ai diferitelor companii private din judeţul Cluj interesate să dezvolte afaceri în lumea arabă şi ai clusterelor specializate în domeniul agro-alimentar, IT şi al energiilor regenerabile.
„Îmi doresc ca un număr cât mai mare de agenţi economici din judeţ să se alăture echipei care tocmai se formează, în aşa fel încât să putem prezenta iordanienilor cele mai bune produse şi servicii clujene. Clujul poate fi pentru iordanieni o bună poartă de intrare pe piaţa Uniunii Europene în timp ce ei pot facilita accesul companiilor româneşti la procesul de reconstrucţie a Siriei şi Irakului” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Istvan Vakar.
Misiunea va avea loc în perioada 16-20 aprilie a.c., la Amman şi va încuraja întâlniri directe între companiile iordaniene şi posibilii investitori din România. Importanţa ei e dată de faptul că Iordania este o ţară care, deşi este situată într-o regiune afectată de conflicte, este extrem de stabilă şi cu o creştere economică constantă. Totodată, miza misiunii economice e dată inclusiv de faptul că Regatul Haşemit poate constitui o poartă de intrare pe pieţele de mare anvergură din zonă precum Arabia Saudită, Irak şi Siria.
În ceea ce priveşte interesul iordanienilor pentru colaborarea cu operatorii economici români, unul dintre principalele domenii de colaborare avute în vedere este agricultura, respectiv exporturile româneşti de cereale, animale vii şi carne, dar şi importul de legume şi fructe iordaniene, cel puţin pe durata sezonului rece, când producătorii interni nu au recolte. Totodată, este avut în vedere şi exportul pe piaţa iordaniană de produse alimentare procesate – ulei de floarea soarelui, brânzeturi, conserve de legume, fructe, carne şi preparate din carne. În acelaşi timp, prezintă interes pentru firmele iordaniene industria farmaceutică veterinară românească. De altfel, industria farmaceutică sau para-farmaceutică iordaniană – produse obţinute din minerale din Marea Moartă – este extrem de dezvoltată, circa 70% din producţie fiind destinată exportului.
Pentru că firmele iordaniene specializate în IT sunt cele mai dezvoltate din regiune şi peste două treimi din web-site-urile în limba arabă sunt create şi administrate de companii iordaniene, sectorul IT constituie un alt segment de interes pentru colaborarea bilaterală. În acest context, Iordania poate constitui o sursă de forţă de muncă înalt calificată la un preţ accesibil pentru firmele româneşti, iar prin demararea de colaborări cu firmele iordaniene de profil pot fi create proiecte comune destinate terţelor pieţe, în special ţărilor din Golf, cu care firmele din Regatul Haşemit au relaţii strânse.
Turismul este un alt domeniu de interes, pentru că în Regatul Haşemit există o multitudine de atracţii turistice, de la celebra Petra sau Wady Rum la cele religioase – Locul botezului Mântuitorului, Locul tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mausoleul Sfântului Gheorghe, Muntele Nebo şi chiar cea mai veche biserică din lume, precum şi Marea Moartă sau Marea Roşie unde clima permite concedii în afara sezonului estival românesc.
Nu în ultimul rând, domeniul energetic se află pe lista posibilelor domenii de cooperare româno-iordaniene, cu atât mai mult cu cât mare parte din reţeaua electrică naţională a Iordaniei a fost construită de societăţi româneşti iar reputaţia lucrătorilor români este una excelentă. Iordania este interesată de energia electrică obţinută din resurse regenerabile – energie solară şi eoliană, pe care o dezvoltă masiv, astfel că firmele româneşti ar putea fi implicate în acest proces de extindere a surselor de energie regenerabilă. Avantajele sunt legate de ofertarea unui preţ de aproximativ trei ori mai mic decât preţul practicat în Europa, dar şi de climă, pentru că numărul de zile însorite este foarte mare în comparaţie cu cel din regiunea noastră.