Concert de Toamnă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Clubul de muzică MiniMi, invită publicul interesat să ia parte sâmbătă, 29 octombrie 2022, începând cu ora 17:00, la Concert de Toamnă. Manifestarea va avea loc la sediul Muzeului Etnografic, str. Memorandumului nr. 21. Concertul aduce în fața publicului pianiști cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, care vor încânta cu un repertoriu de muzică clasică. Piese celebre din creația compozitorilor Serghei Rahmaninov, Muzio Clementi, Ludvin van Beethoven, Joseph Haydn, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, dar și fragmente din muzica de film pentru copii…

Read More

Ziua Armatei Române, marcată la Cluj

Cu ocazia Zilei Armatei Române, la Monumentul Glorie Ostașului Român din Cluj-Napoca a avut loc un moment simbolic dedicat cinstirii eroismului și jertfelor prin care oastea țării și-a îndeplinit, de-a lungul timpului, nobila misiune de apărare a unității și integrității statului român. Data de 25 octombrie 1944 a rămas în istoria poporului român ca o zi de împlinire națională, ziua în care cei aflați în slujba patriei au eliberat și ultimul teritoriu de sub ocupația străină, orașul Carei. În amintirea acelui moment de mare însemnătate, de glorie a armatei țării,…

Read More

Ziua Culturii Armene la Cluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în colaborare cu Uniunea Armenilor din România, Sucursala Cluj și Institutul de Armenologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, invită publicul interesat să ia parte sâmbătă, 8 octombrie 2022, începând cu ora 15:00, la Ziua Culturii Armene la Cluj, ediția a 12-a. Evenimentul va cuprinde o lansare de carte: Eduard Antonian „Amintește-ți ziua de mâine”, decernarea premiului Kristóf Szongott, acompaniate de un dans armenesc performat de formația Hayakaghak a sucursalei Gherla și un recital la pian de susținut de către Kolcsár Péter. Evenimentul este organizat sub auspiciile Ambasadei…

Read More

Lansare de carte „Cum ne schimbă călătoriile gândirea?”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită publicul interesat joi, 22 septembrie 2022, începând cu orele 18:00, la o lansare de carte și dezbaterea: „Cum ne schimbă călătoriile gândirea?” Evenimentul este cu intrare liberă, va avea interpret în limba semnelor române pentru persoane cu dizabilități de auz și se va desfășura în Palatul Reduta de pe str. Memorandumului nr. 21. Interpret limbajul semnelor: Oana Tufar. Dezbaterea va fi moderată de Katalin Orbán și vor participa I.S. Cosman, istoric, Liana Don, psihiatru și Alexandru N. Stermin, biolog. O călătorie în care drumul se…

Read More

A zecea ediție a Zilelor Recoltei, la Cluj

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, organizează Zilele Recoltei, ediția 2022. Evenimentul va avea loc în zona Cluj Arena – Parcul Stadion, în perioada 16 – 18 septembrie 2022, între orele 8:00 – 21:00. Aceasta este a X-a ediție a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca, organizată în comun de administrația județeană și municipală și este derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj. Zilele Recoltei la Cluj-Napoca adună aproximativ 120 de mici întreprinzători și fermieri clujeni care vor prezenta celor interesați fructe și legume de…

Read More

Discoteca 80 revine! Mai sunt 3 zile până la începerea evenimentului – Vezi care este programul

Mai sunt doar 3 zile până când SARAGOSSA BAND, LIAN ROSS, IVANA SPAGNA, AFRIC SIMONE, KAOMA, MAURO ȘI FRANCESCO NAPOLI vor urca pe scena DISCOTECA ‘80 CLUJ, în cadrul celei de-a 5-a ediții a evenimentului ce va avea loc sâmbătă, 2 iulie 2022, la Sala Polivalentă BTarena. „Am numărat zilele, efectiv, până la această ediție. Suntem nerăbdători să ne întâlnim și reîntâlnim cu fanii DISCOTECA ‘80 CLUJ, cărora le mulțumim că ne-au rămas alături. Abia așteptăm să ne bucurăm împreună de cele șapte concerte pe care le-am pregătit pentru acest…

Read More

Se apropie întâlnirea cu celebrul trio italian IL VOLO – Află care sunt orașele și care este prețul biletelor

IL VOLO, trio-ul italian de renume mondial, va concerta pentru prima dată pe scena sălii BT Arena din Cluj-Napoca în luna iulie a acestui an. Concertul va avea loc pe 18 iulie, la numai două zile distanță de reprezentația de la București, și face parte din programul turneului mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE!”, un turneu impresionant cu peste 100 de concerte susținute pe toate continentele. Biletele pentru concertul din data de 18 iulie au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online cât și de la…

Read More

Ziua Iei, celebrată și de către Școala Populară de Arte, în Florești

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Florești, organizează joi, 23 iunie 2022, de la ora 18:30, în Parcul Poligon din Florești, Ziua Iei. Sărbătoarea iei promovează cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. În acest scop, în cadrul acestui eveniment, clasa de țesut-cusut a Școlii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” , coordonată de expert Ioana Mureșan, îi vor învăța pe cei prezenți tainele cusutului iilor tradiționale românești. De asemenea, membrii Asociației Meșterilor Populari Clujeni, condusă de doamna Viorica…

Read More

Săptămână plină de evenimente la Muzeul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a găzduit, în zilele de joi, 19 mai 2022, respectiv vineri, 20 mai 2022, conferințele care au marcat finalizarea a două proiecte finanțate prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA. Astfel, ziua de joi, 19 mai 2022, a debutat cu un training susținut de Asociația NUDA AS, care a avut ca temă ,,Impactul tehnologiei multimedia în muzee”. După curs a început Conferința de finalizare a proiectului ,,Tehnici inovative în valorificarea patrimoniului cultural. Icoanele de pe Valea Sebeșului din colecția MET”. A fost prezentat proiectul, insistându-se…

Read More

101 ani de lectură publică la Cluj-Napoca

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” invită publicul cititor să pentru a sărbători, împreună cu toți membrii comunității, 101 ani de lectură publică la Cluj-Napoca.  Programul Zilelor Bibliotecii (9-16 mai 2022) propune participanților manifestări culturale dedicate cărţii, spectacole, ateliere pentru toate vârstele, activități cultural-educative, cursuri de limbi străine, schimb de cărți. Evenimentele centrale vor fi, ca de obicei, orientate către promovarea lecturii. Astfel, marți, 10 mai, de la ora 13:00 va avea loc evenimentul „Leonida Neamțu is back in town”, organizat în parteneriat cu Editura Publisol și Radio Cluj. În data de…

Read More