Deputatul clujean Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL, îi cere demisia din Parlament deputatului PSD, Aurel Solomon. Acesta a fost huiduit la Bârlad după ce a spus, la o manifestare dedicată Centenarului, că îşi doreşte ca România să fie condusă de un etnic român, nu de un etnic german. Potrivit lui Adrian Oros, această declaraţie este inacceptabilă. Parlamentarul clujean a declarat că trebuie avută în vedere vrednicia unui om, nu etnia sa şi a adăugat că România a avut parte de mai mult bine din partea unor etnici germani precum Regele Carol I sau Regele Ferdinand I decât de pe urma unor etnici români precum Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau Aurel Solomon.
Read MoreEtichetă: clujtoday
Legendarul 3 F Trio : François Couturier, François Méchali, François Laizeau în concert la Cluj
François Couturier, pianistul-icon creator al Tarkovsky Quartet va concerta în România alături de François Méchali şi François Laizeau. Concertele vor avea loc la Cluj-Napoca, luni 3 decembrie, de la ora 19, în Sala Radio (str. Donath 160) şi la Bucureşti, marţi 4 decembrie, de la ora 19, la cinema Elvira Popescu (Bd. Dacia 77).
Read MoreIMAGINI SPECTACULOASE. Cum au serbat clujenii Centenarul Marii Uniri
Centenarul Marii Uniri a fost serbat cu fast la Cluj. La Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii au avut loc concerte folclorice, urmate de concerte ale unor trupe precum Holograf sau Zdop şi Zdup.
Read MoreClujul va avea propriul său litoral
Clujul va avea propriul său litoral. Acesta va fi creat prin extinderea plajei din cartierul Grigorescu şi prin reamenajarea malurilor Someşului Mic, astfel încât râul să se transforme dintr-o barieră care împarte oraşul în două într-un loc de întâlnire. Pe malurile Someşului vor fi amenajate piste pentru biciclete, alei pentru pietoni şi vor fi plantaţi mii de arbori.
Read MoreCardinalul Francisco Monterisi a participat la dezvelirea statului cardinalului Iuliu Hossu
Un moment de comuniune între ortodocşi şi catolici a avut loc în această dimineaţă de Sfântul Andrei în catedrala greco-catolică Schimbarea la Faţă din Cluj. Eminenţa Sa cardinalul Francisco Monterisi, care este Marele Prior al Academiei Internaţionale a Sfântului Mauriţiu, şi mitropolitul ortododox al Clujului, Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei Andreicuţ, au luat parte la liturghia oficiată de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Prea Sfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, care este şi el Mare Prior pentru Transilvania al Academiei Internaţionale a Sfântului Mauriţiu, potrivit ViaCluj.tv.
Read MoreSportinCluj.ro: Vedeta CFR Cluj, Julio Baptista, a plecat la Barcelona pentru a se trata
Fosta vedetă a Real Madrid, Julio Baptista, a plecat la Barcelona pentru a se trata. Legitimat la CFR Cluj din această vară, fotbalistul, în vârstă de 37 de ani, a reuşit să joace doar câteva zeci de minute pentru echipa campioană, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreBunele practici în urbanism, promovate la Conferinţa Cluj Metropola, organizată de Via Cluj TV
Bunele practici din domeniul urbanismului au fost prezentate miercuri, 28 noiembrie 2018, în cadrul Conferinţei Cluj Metropola, organizată de cea mai nouă televiziune online a Clujului, Via Cluj TV, la Centrul de Cultură Urbană Casino. Au fost prezentate viziunea generală asupra viitorului comunităţii, planurile Consiliului Judeţean, reprezentat de vicepreşedintele instituţiei, Istvan Vakar, poziţiile unor primari precum cei din Chinteni – Lucia Suciu – sau Baciu – Ioan Florin Mureşan, ori soluţii transportul în comun, dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare ori dezvoltarea reţelei şcolare, potrivit ViaCluj.tv.
Read MoreCriză de forţă de muncă la Cluj
Clujul se confruntă cu o adevărată criză de forţă de muncă. Rata şomajului în judeţ este de doar 1,6 la sută, iar în municipiul Cluj-Napoca ar fi de 0,5 la sută, potrivit estimărilor patronatelor. Totuşi, Clujul continuă să atragă investitori, pentru că aceştia se bazează mai ales pe cei aproximativ 20.000 de studenţi şi masteranzi care termină în fiecare an cursurile universităţilor clujeni. Este vorba de specialişti înalt calificaţi, iar angajarea acestora nu rezolvă problema deficitului de muncitori în domenii precum agricultura sau construcţiile. De aceea, tot mai mulţi proprietari de firme din Cluj cer autorităţilor să liberalizeze piaşa muncii, în sensul măririi cotelor de muncitori străini care pot fi angajaţi.
Read MoreCreşte interesul companiilor clujene pentru listarea la bursă
Tot mai multe companii clujene sunt interesate să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti. Listarea le oferă acces la finanţare mai ieftină decât cea care este disponibilă pentru companiile închise. De asemenea, antreprenorii au acces la experienţa valoroasă a unor personalităţi care devin membre ale consiliilor de administraţie, însă, în acelaşi timp, îşi păstrează controlul asupra companiilor lor.
Read MoreStatuia primului cardinal al românilor, amplasată în centrul Clujului
Statuia primului cardinal al românilor, Iuliu Hossu, a fost amplasată în centrul Clujului, pe Bulevardul Eroilor. Statuia a fost înălţată în imediata apropiere a catedralei greco-catolice Schimbarea la Faţă, locul unde se afla tronul de arhiereu a lui Iuliu Hossu.
Read More