CFR Cluj nu se va putea baza pe unul dintre jucătorii săi ofensivi, în partida cu Dinamo București. Mohammed Kamara va lipsi, pentru că este accidentat, a declarat antrenorul Dan Petrescu, potrivit SportinCluj.ro.
„A fost o perioadă foarte grea, în continuare este. Au fost multe schimbări, accidentări, probleme de lot. Au fost și niște insuccese acasă, dar trebuie să fim puternici în continuare. Am spus-o și o repet., sezonul acesta, dacă prindem play-off-ul va fi foarte bine, doar la asta ne gândim. După, dacă prindem play-off-ul, trebuie să ne dorim mai mult.
Toate echipele la asta se gândesc, așa bătaie n-a fost în niciun sezon. Dacă suntem realiști și nu avem vise, cum fac unii, aceasta este realitatea. Primele 12 echipe se bat pentru play-off. Va fi foarte greu în continuare și trebuie să facem puncte meci de meci”, a declarat Dan Petrescu, pentru Gazeta Sporturilor.