De Rusalii, Cluj-Napoca și-a oprit ritmul cotidian pentru a prăznui „Duminica Mare” ,cea de-a cincizecea zi după Sfintele Paști și unul dintre cele mai înalte praznice ale anului creștin. În Catedrala Ortodoxă și în Catedrala Greco-Catolică, mulțimi de credincioși s-au adunat în jurul ierarhilor clujeni la Sfânta Liturghie, ascultând cuvinte de învățătură despre Pogorârea Sfântului Duh, evenimentul care, acum două milenii, a dat naștere Bisericii creștine.
„Duhul Sfânt întemeiază Biserica și umple sufletele noastre”
La Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț a slujit Sfânta Liturghie în fața unei asistenţe numeroase de credincioși, rostind un cuvânt de învățătură centrat pe semnificația adâncă a zilei: coborârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, evenimentul fondator al Bisericii creștine.
IPS Andrei a subliniat că Rusaliile nu sunt o sărbătoare a trecutului, ci una vie, cu ecou în sufletul fiecărui credincios de astăzi. „La Rusalii se întemeiază Biserica. Sufletele noastre se umplu de Duhul Sfânt. Este important să nu-l pierdem„, a transmis ierarhul, invocând pilda Sfinților Apostoli care, înainte de Cincizecime, stăteau închiși de frică, iar după pogorârea Duhului Sfânt au ieșit să propovăduiască cu îndrăzneală în toată lumea. Ierarhul a evocat și cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Galateni, care enumără roadele Duhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea.” Zece daruri, a spus IPS Andrei, care nu trebuie să rămână nelucrătoare în sufletele credincioșilor.
Ca îndrumar practic pentru păstrarea harului, ierarhul l-a citat pe Sfântul Siluan Athonitul, sfântul de la Muntele Athos venerat în toată ortodoxia: pentru a nu pierde darurile Duhului Sfânt, sunt necesare două lucruri aparent simple, dar greu de împlinit: să iubim și să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, și să-I mulțumim lui Dumnezeu nu doar pentru bucurii, ci și pentru necazuri și suferință.
„Spiritul Sfânt ne cheamă la unitate”
La Catedrala Greco-Catolică din Cluj-Napoca, Preasfinţitul Cristian Crișan a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, așezând sărbătoarea sub semnul unității și al misiunii creștine în lumea contemporană. PS Cristian a evocat contrastul dintre Turnul Babel, simbol al dezbinării și al confuziei, și minunea de la Cincizecime, când oameni din toate neamurile s-au înțeles unii pe alții prin puterea Duhului Sfânt. „Vin Rusaliile, care ne ajută să ne înțelegem unii pe ceilalți. Străinii, din orice neam am fi, împreună ne înțelegem”, a spus ierarhul greco-catolic.
Episcopul a insistat că chemarea la misiune nu aparține exclusiv clerului sau persoanelor consacrate, ci fiecărui credincios în parte. Credința, a amintit PS Cristian urmând cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „vine din ascultare” iar pentru ca ea să fie transmisă mai departe, cineva trebuie mai întâi să o rostească. „Nu folosește la nimic dacă ceea ce am primit păstrăm pentru noi”, a avertizat ierarhul.
Un accent aparte a fost pus pe familie ca loc privilegiat al transmiterii credinței: „pe genunchii bunicilor, în mânuțele împreunate care învață îngerașul”, acolo începe, de fapt, predica cea mai eficientă. Iar diferențele dintre oameni, a concluzionat PS Cristian, nu trebuie să fie piedici, ci bogăție: „Toate aceste diferențe dintre noi trebuie să le vedem ca o bogăție din care putem să ne împărtășim unii cu alții.”
„Duminica Mare” între credință și tradiție
Rusaliile sunt celebrate în cea de-a cincizecea zi după Paști, sărbătorind evenimentul fondator al Bisericii creștine. Sărbătoarea coincidea cu vechea Cincizecime evreiască, care comemora ziua primirii Tablelor Legii de către Moise și celebra primele roade ale câmpului. Din secolul al V-lea, Biserica a separat datele Înălțării, fixată în a patruzecea zi după Paști, totdeauna joi, și ale Pogorârii Duhului Sfânt, fixată în a cincizecea zi, totdeauna duminică. Sâmbăta de dinaintea Rusaliilor a fost consacrată pomenirii generale a morților.
În calendarul popular românesc, Rusaliile poartă numele de „Duminica Mare”. Pelinul era purtat la brâu și pus la uși, ferestre și icoane. Călușarii cutreierau satele și orașele de la Înălțare până la Rusalii, dormind doar sub acoperișul bisericilor. Iar după Liturghie, gospodarii ieșeau în câmp, stropind holdele și cerând belșug: „Doamne, norocu’ nost’ să vie tăt la noi!”
