Poliţia Metropolitană l-a numit pe Khalid Masood, un cetăţean britanic de 52 de ani născut în Marea Britanie, drept autorul atentatului terorist islamist din 23 martie de pe Podul Wesminster şi din incinta parlamentului din Londra, în care patru persoane au fost ucise şi 40 rănite, dintre care şapte foarte grav, transmite RFI România.
Deşi a fost la un moment dat în atenţia MI5 – serviciul de informaţii interne – pentru radicalizare islamistă, el nu a avut decât un rol marginal în cercurile islamiste extremiste şi nu făcea parte din “tabloul actual” al serviciilor secrete, după cum a spus în parlament prim ministrul Theresa May.
Masood nu a avut niciun fel de condamnări pentru delicte teroriste, în schimb între 1983 şi 2003 a avut mai multe condamnări pentru delicte de drept comun – vătămare corporală gravă, posesie de cuţit şi tulburarea ordinii publice.
În ultima perioadă, Masood, născut Adrian Elms în ziua de Crăciun 1964 la Dartford în comitatul Kent din sud-estul Angliei şi care folosea mai multe pseudonime, locuia, potrivit unor vecini citaţi de presă, împreună cu soţia sa şi trei sau după alte realatări patu copii, la Birmingham, al doilea oraş ca mărime după Londra, de unde a fost închiriat şi automobilul Hyundai 4 x 4 cu care atacatorul a secerat zeci de trecători pe Podul Westminster.
Presa relatează că Masood, care se prezenta drept profesor de engleză, era un fanatic al sălilor de forţă şi era genul de bărbat “cu care nu e bine să te pui“.
El s-a convertit la islam, aparent când se afla în închisoare, şi a devenit extrem de strict, atfel încât vinerea stătea toată ziua în moschee.
La mai puţin de o oră de la discursul Theresei May care vorbea despre atacator, atentatul a fost revendicat de organizaţia terorist-islamistă auto-intitulată Statul Islamic (ISIS).
“Atacatorul este un soldat ISIS care a răspuns chemării de a ataca ţările care participă la coaliţia anti-ISIS“, se spunea într-un comunicat publicat pe internet de un site apropiat organizaţiei radical-islamiste.
Este greu de stabilit veridicitatea acestei revendicări, mai ales că premierul May nu l-a numit pe Masood, aceasta făcând-o mai târziu, după revendicarea ISIS, Poliţia Metropolitană, amânarea datorându-se unor considerente “operaţionale“.
Citiţi mai mult AICI