Când a devenit prim-ministru în martie 1918, țara se confrunta cu o criză militară, sanitară și economică. Oltenia, Muntenia și Dobrogea erau sub ocupație. Armata română era în fața unui inamic copleșitor. Spitalele românești erau supraaglomerate. Medicii erau tot mai puțini și expuși contaminărilor, pentru că lipseau materiale sanitare, combinezoane de protecție și măști chirurgicale, iar medicamentele și alte echipamente trebuiau importate.
Alexandru Marghiloman a venit pe lume, în 1854, la Buzău, într-una dintre cele mai bogate familii. A absolvit cursurile Colegiului Sfântul Sava, apoi a plecat la Paris. A studiat la Facultatea de Drept și la Înalta Școală de Studii Politice. În 1878, a obținut doctoratul în științe juridice și politice. În 1879, a fost numit procuror. Un an mai târziu a devenit judecător, însă a constatat că nu i se potrivesc constrângerile acestei cariere. A demisionat din magistratură și a devenit avocat, din 1881. În același timp, a intrat în politică. S-a apropiat de gruparea junimistă. În 1884, a devenit deputat. S-a remarcat drept un bun orator și un excelent organizator.
În 1891, a participat la fondarea Partidului Constituțional. A devenit ministru în mai multe guverne de coaliție. A primit portofolii precum Justiția, Industria, Lucrările Publice și Finanțele. În 1907, Partidul Constituțional a fuzionat cu Partidul Conservator. Alexandru Marghiloman a fost ales în comitetul executiv al partidului. A revenit în Guvern ca ministru de Interne, de Externe sau de Finanțe.
În anul 1914, după retragerea din viața politică a lui Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman a fost ales președinte al Partidului Conservator. În Europa divizată de Primul Război Mondial, conservatorii erau scindați între partizanii Antantei și cei ai Puterilor Centrale. Alexandru Marghiloman era adeptul neutralității. Antantiștii, conduși de Nicolae Filipescu, au plecat și au format un nou partid conservator, care a fuzionat cu Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu.
Alexandru Marghiloman era ostil Rusiei și credea că o victorie a Antantei va însemna intrarea României în sfera de influență rusească, în condițiile în care rușii ocupaseră Basarabia. Pe de altă parte, nu dorea ca România să se alieze cu Puterile Centrale, pentru că acest lucru ar fi însemnat abandonarea românilor din Imperiul Austro-Ungar.
România a intrat în război în 1916. În 5 martie 1918, el și-a asumat formarea unui nou guvern, în contextul celei mai grave crize din istoria de până atunci a României. În 27 martie, a obținut Unirea Basarabiei cu România. În 24 aprilie, a semnat pacea de la Buftea-București cu Puterile Centrale, prin care România evita ocuparea Moldovei. A reușit să reorganizeze economia și să evite o catastrofă sanitară, provocată de epidemia de tifos.
Citiți mai mult pe RFI.ro.
