Ordinul asasinilor persani

Ordinul asasinilor a fost un ordin de nizariți (o subsectă a ismaelismului șiit) care a existat între anii 1090 și 1275 e.n., fondat de Hasan Ibn Sabah. În acea perioadă, membri ordinului trăiau ascunși în munții Persiei și ai Siriei, principalul lor obiectiv era să ucidă sub acoperire liderii musulmani și creștini care erau considerați dușmani ai ismaeliților.

Învățăturile primite în copilărie de Hasan

Hasan Ibn Sabah s-a născut prin anul 1055 e.n. într-o familie de arabi șiiți duodecimani. Încă de când era mic, părinții lui Hasan s-au mutat în Ravy (Teheran), un oraș islamic radical încă de la sfârșitul secolului al IX-lea. În acest centru religios, Hasan a dezvoltat interese pentru diverse discipline pe care le-a studiat acasă și a ajuns să le stăpânească: metafizica, chiromanția, matematica (în special geometria), limbile străine, filozofia.

A avut un profesor, Amira Darrab, care i-a explicat doctrinele ismaelite ale califatului Fatimid. În adolescență, după ce a fost instruit de mai mulți pedagogi, Hasan a depus jurământul de credință, califului fatimid, Al-Mustansir.

În mai sau iunie 1072, Hasan se întâlnește cu un misionar ismaelit pe nume Abd al Malik ibn Attash, care, impresionat fiind de el, îl sfătuiește să meargă în Egipt pentru a-și continua studiile.
Hasan a ajuns în doi ani la Cairo, pe parcurs a vizitat multe alte regiuni care nu erau în drumul său spre Egipt, unde a învățat o perioadă de trei ani pentru a deveni misionar.

Întemeierea ordinului asasinilor

La întoarcerea în Persia, deja viața lui Hasan era total dedicată misiunii ismaelite și a început să facă tururi în mai multe regiuni. În nordul Persiei, lângă Marea Caspică, se aflau munții Alborz, acești munți găzduiau un popor care a rezistat de mai multe ori încercărilor de curerire ale arabilor și turcilor, acolo, prin subterfugiu, el și adepții si au capturat Castelul Alamut în 1090.

În timpul călătoriilor sale misionare, Hasan a căutat o fortăreață greu de pătruns pentru a-și conduce rezistența împotriva selgiucizilor, a găsit până la urmă Castelul Alamut, construit pe o creastă îngustă pe o stâncă înaltă în inima munților Alborz.

Castelul domina o vale închisă cultivatăm la 1800 metri deasupra mării. Hasan a folosit o strategie vicleană pentru a prelua castelul Alamut, care fusese dat liderului șiit, Mahdi de către Malikshah, sultanul selgiucizilor. Hasan și-a trimis oamenii ca să câștige încrederea locuitorilor din satele vecine și să-i convertească.

După o perioadă de 2 ani, mulți dintre rezidenții satelor învecinate și soldații din Alamut au fost convertiți în secret la ismaelism, apoi în 1090, Hasan a fost introdus în secret în castel și a preluat fortăreața.

Când Mahdi și-a dat seama că Hasan a preluat castelul și a pierdut încrederea oamenilor, a plecat fără să opună rezistență. Achiziția fortăreței asasinilor din Alamut a fost fundația statului Nizar și proclamarea revoltei lor deschise împotriva Imperiului Selgiuc. Din momentul intrării sale în castelul Alamut în 1090 și până la moartea sa treizeci și cinci de ani mai târziu, Hasan Ibn Sabah nu a părăsit niciodată stânca.

Hasan și-a dedicat timpul rugăciunii și postului, cititului, scrierii învățăturilor, dezvoltării de strategii pentru campaniile sale revoluționare, administrării afacerilor și necesitățiilor din teritoriu.

La scurt timp, după stabilirea bazei de operațiuni în Castelul Alamult, secta asasinilor a capturat Castelul Lambsar (între anii 1096-1102), care a fost cea mai mare fortăreață a Ordinului, confirmând totodată puterea lor în nordul Persiei.

Din cele 50 de asasinate comise  sub conducerea lui Sabah, mai mult de jumătate au fost oficiali selgiucizi. Asasinii au capturat castelele persane Rudkhan și Gerdkuh în 1096, înainte de a se duce
în Siria, unde au ocupat cetatea de la Shaizar, deținută de Banu Munqidh, familia arabă care controla zona.

Până prin anul 1100, sultanul selgiuc Barkiyaruq și-a consolidat puterea, iar asasinii și-au sporit prezența prin infiltrarea în curtea și în armata sultanului, la un moment dat cei de la curte au ajuns să-și îndeplinească funcțiile zilnice echipați cu armură și arme pregătite pentru atacuri surpriză și asasinări.

Marco Polo despre ordinul asasinilor

Marco Polo îl descria în scrierile sale din 1300 pe liderul asasinilor, ca fiind un șarlatan care concepea comploturi pentru a converti tinerii la secta sa. Marco a alimentat fascinația europenilor pentru asasini când a adunat într-o carte toate legendele care se refereau la Ordinul lui Hasan, înfrumusețate și cu contribuția sa.

Călătorul venețian petrecuse 25 de ani în Orient, vizitând curtea regală a Chinei și ținuturile Persiei. “La curtea bătrânului Muntelui, au fost educați în diverse limbi și obiceiuri, eticheta de la curte, antrenați în diverse arte marțiale și alte abilități. La Alamut aveau biblioteci impresionante ale căror colecții includeau cărți despre diverse tradiții religioase, texte filozofice, științifice” – din scrierile lui Marco Polo.

Moștenirea lăsată de Hasan Ibn Sabah

Hasan a avut o soție, două fiice și doi fii. Și-a trimis soția și fiicele la castelul Gerdkuh să locuiască în siguranță în timpul campaniei lui Shirgir împotriva fortăreței Alamut, dar nu s-au mai reîntors înapoi. Hasan și-a executat fiii, pe Muhammad pentru că a băut vin și a încălcat doctrina strictă a Islamului, iar pe Ustad Husayn l-a executat fiindcă l-a suspectat că a complotat în uciderea lui Husayn Qa’ini, unul din oamenii de bază ai ordinului asasinilor.

Hasan era venerat de comunitatea nizariților și era numit de membri: “Stăpânul nostru”, mausoleul său din Rubdar a fost vizitat în mod regulat, înainte de a fi demolat de mongoli.

În timp ce întregul grup e descris ca unul de asasini, doar un grup restrâns participau direct la asasinări, metodele cele mai frecvent folosite erau cu pumnalul, otravă sau săgeți. Asasinii, pe durata
existenței organizației lor, au reprezentat o amenințare strategică substanțială pentru autoritățile din zonă. Pe parcursul a 300 de ani, grupul a ucis sute de oameni cheie, inclusiv trei califi, un conducător al Ierusalimului și câțiva lideri musulmani și creștini.

CITEȘTE ȘI:

Adevărata Cleopatra, ultimul faraon al Egiptului

Sighişoara – punte între prezent şi epoca medievală