Adevărata Cleopatra, ultimul faraon al Egiptului

În contextul scandalului iscat de noua producție Netflix, care a ales o actriță afro-americană, Adele James, să joace rolul Cleopatrei, vă oferim azi o poveste adevărată: cea a Cleopatrei, ca personaj istoric.

Cleopatra a VII-a Filopator făcea parte din dinastia ptolemeilor, a fost descendentă a lui Ptolemeu I Soter, un general grec, asociat cu Alexandru cel Mare. Dinastia ptolemeilor a condus Egiptul aproape trei secole, lăsând o amprentă de neșters asupra uneia din cele mai vechi civilizații.

Egiptul ptolemeic cuprindea o combinație complexă de culturi, cei din elita elenistică preferau să se căsătorească cu membrii din cercurile lor și respectau obiceiuri grecești. Totuși, ptolemeii au îmbrățișat sincretismul credințelor religioase antice grecești dar și pe cele egiptene, obiceiurile estetice și cultura.

Ptolemeu I Soter, bust expus la muzeul Luvru

Ptolemeu I Soter și întemeierea Egiptului ptolemeic

Ptolemeu s-a născut în anul 367 î.e.n., tatăl său era un nobil grec macedonean pe nume Lagos, iar mama lui se numea Arsionoe. Ptolemeu era menționat ca un prieten din tinerețe al lui Alexandru cel Mare, deși era cu 11 ani mai în vârstă decât acesta din urmă, dar cel mai probabil avea și rolul de consilier.

Ptolemeu l-a însoțit pe Alexandru în timpul campaniilor sale militare, unde și-a câștigat încrederea regelui ca un tovarăș de nădejde. În 330 î.e.n. a fost numit somatofilax, unul dintre cele 7 gărzi de corp și adjuncți ai lui Alexandru.

În timpul cuceririlor lui Alexandru, lui Ptolemeu I s-au încredințat câteva alte îndatoriri și a preluat comanda independentă a forțelor în mai multe rânduri. În timpul ultimei campanii a lui Alexandru împotriva cosaenilor din Munții Zagros, Ptolemeu a fost al doilea comandant al armatei.

După moartea neașteptată a lui Alexandru, în anul 323 î.e.n., Ptolemeu s-a întâlnit cu ceilalți generali pentru a discuta despre viitorul imperiului, în cele din urmă au convenit asupra unui compromis.

Perdiccas, vizirul lui Alexandru,avea să conducă ca regent în numele fratelui deficient mintal al lui Alexandru, iar generalii ar primi fiecare câte o satrapie importantă. Ptolemeu a primit Egiptul.

Pacea nu a durat mult, În 322 sau 321 î.e.n., Ptolemeu a pus mâna pe trupul lui Alexandru pe care Perdicass intenționa să-l îngroape în Macedonia, unde a domnit ca regent.

Ptolemeu știa că prin aducerea rămășițelor lui Alexandru în Egipt, el își va întări foarte mult legitimitatea atât în ​​ochii egiptenilor, cât și ai grecilor. Ca răspuns, Perdiccas a invadat Egiptul în anul 321 î.e.n. și a pornit primul dintre războaiele de succesiune, dar, când armatele lui au descoperit că nu pot trece peste Nil, și-au omorât propriul conducător. Între anii 305-304 î.e.n., Ptolemeu s-a autodeclarat faraonul Ptolemeu I, și mai târziu a adăugat Soter (Salvatorul).

Pe tot parcursul domniei sale, s-a confruntat cu amenințările aduse de ceilalți succesori, care și-au stabilit propriile state separatiste în ceea ce a fost cândva imperiul lui Alexandru. Cu toate acestea, el a putut să-și asigure stăpânirea în Egipt și să stabilească baze solide pentru aproape trei secole de stăpânire ptolemeică.

Tradiția incestului și căsătoria între frați a început cu fiul lui Ptolemeu I și al doilea conducător al dinastiei, Ptolemeu al II-lea Philadelphus, care s-a căsătorit cu sora sa mai mare Arsinoe a II-a. Dinastia a adoptat obiceiul căsătoriilor incestuoasede la egipteni, istoricul Sheila L. Ager spunea “Grecii credeau în mod clar că incestul este respingător nu numai pentru zei, ci și pentru toți oamenii care gândeau corect”.

Într-adevăr, poveștile mitologice precum cea a lui Oedip au avertizat împotriva acestei practici și a consecințelor ei tragice și tulburătoare, cu toate acestea, practicarea căsătoriei între frați poate fi contribuit la cimentarea puterii în mâinile Ptolemeilor și poate să le fi întărit legitimitatea ca faraoni autentici în ochii egiptenilor. Deși Ptolemeu al II-lea s-a căsătorit cu sora sa, Arsinoe a II-a, primul moștenitor venit dintr-o relație incestuoasă s-a născut de abia de la unirea lui Ptolemeu al IV-lea și Arsinoe a III-a. Ptolemeu al V-lea s-a născut în anul 210 î.e.n., iar până atunci moștenitorii anteriori ai tronului egiptean aveau ca părinți faraonul conducător și femei din nobilimea greacă.

Schimburi culturale și alte realizări ale dinastiei ptolemeilor

Alexandria, orașul care fusese fondat de Alexandru cel Mare în anul 323 î.e.n. a fost capitala culturală și administrativă a regatului Ptolemeic, orașul era în stil elenistic și avea temple, palate și biblioteci impresionante.

Cea mai faimoasă atracție a fost Farul din Alexandria, construit de Ptolemeu al II-lea, cu o înălțime de 100 metri a fost una din cele mai înaltă structuri din lume câteva secole la rând. Alt reper major a fost marea bibliotecă din Alexandria, care era dedicată muzelor, cele nouă zeițe ale artelor din mitologia greacă antic, ar fi putut conține până la 400.000 de suluri de papirus și a contribuit la reputația Alexandriei ca capitală a cunoașterii și învățământului academic din lumea antică.

Ptolemeii au încurajat practicarea religiilor tradiționale egiptene, venerarea zeilor și au susținut cultele preexistente, pe parcursul primelor 3 domnii ale dinastiei, conducătorii greci au construit multe temple și proiecte arhitecturale în stilul dinastiei egiptene anterioare. Artistic, Ptolemeii s-au reperezentat folosind un amestec de stiluri grecești și egiptene, busturile regilor și reginelor sunt reprezentate atât în stilul grecesc cât și în cel egiptean, de la îmbrăcăminte, până la anatomie și estetică.

Cleopatra VII, bust roman antic de la mijlocul secolului I î.e.n., expus la Muzeul Altes, Berlin.

Viața și primii ani de domnie ai Cleopatrei

Încă de la nașterea ei, în anul 69 î.e.n., Cleopatra era considerată ca o ființă semi-divină, iar clerul egiptean împreună cu înaltul preot Pasherenptah au acceptat și susținut divinitatea primei familii.

Dar domnia lui Ptolemeu al XII-lea nu a fost o perioadă de bun augur pentru Egipt, chiar dimpotrivă: tatăl Cleopatrei, în loc să îmbogățească statul din recompense agricole, taxe și comerț, a lăsat visteria mult mai săracă la sfârsitul domniei sale.

Egiptul încetase de mult să mai fie o putere majoră în estul Mediteranei. Dintre toate ţinuturile ptolemeice cândva întinse, numai Cipru a rămas aliat, condus de fratele lui Ptolemeu. Marea Mediterană a avut o nouă putere, Roma, care era motivată să-și extindă frontierele imperiului său în curs de dezvoltare, iar în fața unui astfel de adversar bine înarmat și structurat politic, națiunile puteau doar să reziste și să fie eliminate sau să colaboreze, totul s-a rezumat la bani de protecție.

Pe o perioadă de exil forțat la Roma, Ptolemeu al XII-lea a a luat-o cu el pe fiica sa, Cleopatra la Rodos, Efes și Roma, iar la scurt timp după întoarcerea sa, a început să-și consolideze pozoția în rândul preoției și al populației, prin urmare a ordonat să înceapă construcția unui nou mare templu închinat zeiței Hathor la Iunet, în Egiptul de sus de asemenea și-a asigurat dinastia numind-o pe Cleopatra drept coregentă oficială în anul 52 î.e.n. Pe data de 7 martie 51, o eclipsă de soare a fost interpretată de mai mulți ca un prevestitor al pieirii, câteva zile mai târziu, Ptolemeu al XII-lea era mort, iar Cleopatra a fost proclamată noul conducător al Egiptului la doar 17 ani.

După dorința tatălui ei, Cleopatra a împărțit tronul cu cel mai mare dintre cei doi frați ai ei, Ptolemeu al XIII-lea în vârstă de 10 ani, în timp ce Roma a fost numită ca protector oficial al lor. La început, Cleopatra a încercat să guverneze singură în primele 18 luni, dar o serie de dezastre naturale și politice a întors publicul împotriva ei.

În vara anului 50, din cauza unei secete care a diminuat recolta, Cleopatra a fost nevoită să adopte o legislație de urgență pentru a preveni foametea, egiptenii credeau că rolul unui faraon era de a liniști zeii și a de a asigura prosperitatea continuă a Egiptului.

Cleopatra a devenit și mai puțin populară, în momentul în care a aprobat o cerere de deportare a unor fugari veniți din Siria după ce au ucis fiii unui guvernator roman, deoarece egiptenii aveau temeri legate de ascensiunea de neoprit a Romei, iar valul opiniei publice s-a întors rapid împotriva ei, în favoarea fratelui ei.

Între timp la Roma, Pompei și Cezar erau implicați într-un război civil, iar Cleopatra, pentru a plăti niște datorii mai vechi, s-a alăturat lui Pompei (al cărui aliat Gabinius l-a readus pe tron pe Ptolemeu al XII-lea).

Chiar și așa, o alianță cu un conducător străin nu a putut-o proteja de mânia propriului popor și a fost forțată să plece în exil 5 ani. După o înfrângere suferită de Pompei în fața lui Cezar în 9 august 48 î.e.n., învinsul a fugit în Egipt, iar Ptolemeu al XIII-lea a mituit un ofițer roman ca să-l asasineze pe Pompei cu speranța de a se împrieteni cu noul conducător roman.

Când Cezar a ajuns în Alexandria cu câteva zile mai târziu, a reacționat furios când a aflat de asasinarea generalului Pompei și a vrut să se întâlnească cu liderul egiptenilor. Simțind importanța momentului, cu Pompei mort și Cezar era fără îndoială noul conducătorul al Romei, Cleopatra a profitat de șansa oferită și s-a îndreptat în secret spre Alexandria pentru a discuta cu Cezar.

Alianța și relația cu Cezar

Întâlnirea dintre Cleopatra și Cezar a avut loc într-o zi caldă de vară la mijlocul lunii August, ea avea 21 de ani iar generalul roman era în vârstă de 52 de ani și spre dezgustul lui Ptolemeu al XIII-lea și a susținătorilor săi, Cezar și-a acordat suportul pentru ca Cleopatra să revină pe tronul Egiptului.

Fratele Cleopatrei nu a fost de acord și a asediat palatul cu armata sa, după ce au venit trupele romane pentru a-l elibera pe Cezar și Cleopatra au urmat alte lupte, după înfrângere pe Nil în anul 47, Ptolemeu al XIII-lea s-a înecat în timp ce încerca să scape.

La scurt timp, Cleopatra a fost readusă pe tron împreună cu fratele ei mai mic de 11-ani, tot Ptolemeu, în calitate de co-regent al ei și Ciprul a fost returnat Egiptului ca un gest de sprijin din partea Romei. Cezar și-a lăsat armata în Egipt, iar în vara anului 47, după ce aplecat să-și continue campaniile, Cleopatra a născut un băiat, fără îndoială de paternitatea lui, ea l-a numit Ptolemeu Cezar, apoi a comandat monetăriei cipriote să emită monede comemorative cu venirea pruncului regal.

În culmea popularității ei, Cleopatra a fost nevoită să părăsească din nou Egiptul pentru a călători la Roma, ca oaspete a lui Cezar, când el s-a întors din campanie în anul 46, timp de doi ani, ea a rămas la el, pe moșia lui de peste Tibru.

Relația dintre cei doi a fost subiectul multor bărfe, mai ales atunci când Cezar a comandat o statuie de aur a Cleopatrei în altarul roman al lui Venus Genetrix. Cezar a vrut să pregătească un proiect de lege în fața senatului pentru a-i permite să se căsătorească bigam în afara Italiei, să aibă copii cu o soție străină și să creeze o a doua capitală.

Consecințele nu au întârziat să apară, fiindcă una din cele mai mari temeri ale romanilor era ca eroul lor, Cezar, să fie sub influența unei regine orientale maligne. În 15 martie 44, asasinarea lui Cezar a pus capăt planurilor sale, iar Cleopatra a părăsit Roma la o lună de la moartea lui și s-a întors acasă, în Alexandria. O lună mai târziu, fratele ei, Ptolemeu al XIV-lea era mort, iar Cleopatra l-a ridicat pe tron pe Cezarion (micul Cezar), ca Ptolemeu al XV-lea.

Alianța și relația cu Marc Antoniu

Odată cu asasinarea lui Cezar, Egiptul și-a pierdut protectorul, iar curajul Cleopatrei a fost testat din plin, mai întâi de Casius, apoi Marc Antoniu și Octavian, toți acești lideri romani au căutat asistență militară în Egipt, iar Cleopatra a citit bine situația și i-a susținut pe aliații lui Cezar cu forță militară.

Victoria ulterioară a lui Marc Antoniu asupra lui Brutus și Casius la bătălia de la Filipi a justificat decizia ei de a se alia cu aceștia. Egiptul a fost salvat din nou, dar asocierea Cleopatrei cu un alt erou roman nu a fost pe gustul egiptenilor.

Este posibil ca Cleopatra să-l fi întâlnit pe Marc Antoniu în anul 55, când acesta a venit în Egipt cu armata lui Gabinius, iar mai târziu l-a întâlnit când a locuit doi ani la Roma, ca oaspete a lui Cezar, între anii 44-46.

În vara anului 41, în urma înțelegerii între Egipt și aliații lui Cezar, Antoniu a chemat-o pe Cleopatra la Tars, în Sudul Anatoliei ca să se întâlnească cu el. Venind victorios din bătălia de la Filipi, Marc Antoniu voia să înfrângă imperiul Part, ultimul mare rival al Romei din Asia și avea nevoie de o bază în partea de est a Mediteranei, pentru a-și consolida trupele.

În același timp, Cleopatra avea nevoie de un nou protector, așa că în urma avantajului reciproc, cei doi au devenit aliați și iubiți. După ce s-a întors în Alexandria, Cleopatra a născut pe la sfârșitul anului doi gemeni, Alexandru Helios și Cleopatra Selene (soarele și luna). De îndată ce gemenii Cleopatrei au venit pe lume, Marc Antoniu a părăsit Egiptul și s-a întors la Roma unde a încheiat o înțelegere cu marele său rival de a se căsători cu sora lui și să o respingă pe Cleopatra. Până la urmă, Cleopatra a învățat din propria experiență că dintr-o poveste de dragoste cu un general roman rezultă o viață de mamă singură.

Odată cu revărsarea Nilului a început să crească și producția agricolă a Egiptului, dacă nu ar fi fost datoriile externe, moștenite de pe timpulul lui Ptolemeu al XII-lea, economia ar fi putut reveni la prosperitate.

Monedele de argint au fost schimbate în altele de bronz iar bogăția Egiptului mintra în buzunareleRomei. Dornic să cucerească imperiul Part, Marc Antoniu a realizat în anul 37 că Octavian nu-l va ajuta în noua campanie de cucerire, în schimb, Egiptul părea încă o dată cel mai probabil aliat, așa că a călătorit în Siria la Antihoia unde a convocat o a doua întâlnire cu Cleopatra.

Cu această ocazie, Marc Antoniu i-a oferit Cleopatrei conținutul marii biblioteci ai regilor din Pergam, despre care se estima că avea aproximativ două sute de mii de volume, era o compensare parțială pentru biblioteca din Alexandria distrusă într-un incendiu în timpul războiului dintre Cezar și Pompei.

Marc Antoniu a mai alocat Egiptului o mulțime de teritorii romane din estul Mediteranei, ceea ce a fost pe placul egiptenilor deoarece a restaurat strălucirea marelui imperiu al strămoșilor ei. Datorită slabei pregătiri și a excesului de încredere, prima campanie de cucerire a lui Marc Antoniu în imperiul Part a fost un eșec, deoarece într-un timp de doar câteva luni a pierdut o treime din legionarii săi și aproape jumătate din cavalerie în fața unui adversar aprig și determinat.

Singura veste bună pentru Marc Antoniu în acel an a fost nașterea celui de-al 3-lea fiu al său cu Cleopatra numit Ptolemeu Filadelfus. În anul 34, în perioada celei de a doua campanii în imperiul Part, Cleopatra și Marc Antoniu călătoreau împreună pe malurile fluviului Eufrat. Antoniu a reușit să câștige o victorie asupra Armeniei pe care a sărbătorit-o cu un fast destul de disproporționat, a apărut în fața mulțimii cu Cleopatra pe tronuri de argint și și-a proclamat copiii ca viitori conducători ai provinciilor romane din est. Era doar un vis pentru că, în urma alinaței cu Antoniu, Cleopatra risca mânia Romei, ai cărei senatori și cetățeni aveau o altă viziune asupra fanteziilor orientaliste.

Perioada de declin și moartea Cleopatrei

Un papirus explicată decăderea rapidă a Egiptului și ultimii trei ani tragici din domnia Cleopatrei. În luna februarie a anului 33 a fost emis un decret regal pentru acordarea privilegilor fiscale unui general roman, Publius Canidius, mâna dreaptă a lui Marc Antoniu.

Regina i-a dat voie generalului să exporte zece mii de saci de grâu din Egipt și să importe cinci mii de amfore de vin anual fără taxe vamale, de asemenea era scutit de plata taxelor pe moșiile sale din Egipt, era una din cele mai mari mite politice la acea vreme.

Prin anul 33 devenise evident că Roma nu putea avea doi lideri, Marc Antoniu controla provinciile din est și avea prieteni în Senat, dar Octavian era strănepotul lui Iiulius Cezar și era în egală măsură de hotărât ca rivalul său.

Un alt război civil roman nu a întârziat să apară, având în vedere alianța lui Antoniu cu Cleopatra, lui Octavian i-a fost ușor să o eticheteze pe regina egipteană ca inamicul principal al Romei. Pe măsură ce disputa dintre cele două facțiuni romane a luat amploare, Antoniu și Cleopatra au plecat în Alexandria cu o armată de două sute de nave egiptene, au ajuns în cele din urmă la Atena unde Antoniu a respins-o public pe Octavia și a întrerupt toate legăturile cu rivalul său.

Odată cu venirea primăverii în anul 31, au izbucnit și ostilitățile și a devenit evident faptul că iluziile lui Antoniu nu erau egalate de abilitatea sa tactică. Până la începutul lunii septembrie, forțele sale au fost încercuite în vestul Greciei, iar navele au rămas blocate într-un golf. În bătălia de la Actium, Antoniu și Cleopatra au scăpat cu viață și doar cu 60 nave rămase din flota inițială de 230, Antoniu a fugit în Libia iar Cleopatra acasă în Alexandria.

Istoria o învățase pe Cleopatra că liderii învinși sunt înlăturați de la domnie, de aceea la întoarcere și-a decorat corăbiile în așa fel încât să dea impresia că a ieșit învingătoare. Odată cu revenirea lui Marc Antoniu, a fost organizat un festival uriaș pentru a sărbători majoratul lui Cezariaon, spectacolele regale aveau rolul de a mulțumi mulțimea și totodată de a o distrage de la veștile proaste.

În Egipt roțile administrației au continuat să se învârtă, edictele guvernamentale să fie emise și taxele colectate, dar dincolo de ochii publicului, Cleopatra își făcea pregătiri pentru un exil permanent, dispunea de navele rămase din flota ei și împrăștiate de la Nil la Marea Roșie, ea a intenționat să-l trimită pe Cezarion în India, doar că arabii nabateeni i-au ars flota și a rămas blocată în Alexandra fără o cale de scăpare.

Cleopatra, disperată fiind, i-a trimis lui Octavian un ambasador și s-a oferit să abdice în favoarea copiilor ei, dacă ar cruța Egiptul, dar nu a primit niciun răspuns. În data de 1 august 30, Egiptul a fost cucerit de puterea Romei, Octavian și-a adus forțele spre Alexandria, în timp ce Marc Antoniu și-a adus propria armată și flotă spre porțile orașui pentru o ultimă bătălie.

Antoniu a fost învins ușor, iar când a fost informat greșit că iubita lui, Cleopatra și-a luat propria viață, a încercat să se sinucidă. Cleopatra a fugit în mausoleumul ei fortificat din cartierul regal al Alexandriei, la insistențele ei, supușii ei l-au adus pe Marc Antoniu aproape mort în apartamentele ei. Pe data de 12 august regina Egiptului și-a urmat iubitul în mormânt, în viața ei scurtă dar tulburată, își văzuse una din surori detronată și ucisă, iar pe cealaltă soră luată ca trofeu de romani, de aceea ea a crezut că sinuciderea e o opțiune mai bună decât să fie linșată sau să trăiască în captivitate pentru tot restul vieții. La câteva zile de la căderea Alexandriei, Octavian l-a eliminat și pe Cezarion, ca să pună capăt Dinastiei Ptolemeilor și oricărei alte dinastii de faraoni.

Egiptul după moartea Cleopatrei

Moartea Cleopatrei a predat Egiptul în mâinile Romei, odată cu dispariția ei s-a stins și tradiția de trei mii de ani de independență faraonică iar pentru următoarele patru secole, Augustus (Octavian) și succesorii săi au exploatat bogățiile Egiptului pentru a-și servi propriile lor interese. Cu acces unic atât la Marea Mediterană, cât și la Marea Roșie, Egiptul a jucat un rol cheie în comerțul roman, în special comerțul cu India, care era o sursă a luxurilor orientale mult îndrăgite de nobilime și clasa conducătoare. Locația strategică a Egiptului, legătura cu rute care leagă Arabia, Asia, Africa și Europa a fost motivul principal pentru presperitatea ei ca nație independentă, datorită aceluiași avantaj geografic, Egipt a fost subjugat de mai multe imperii străine: Roma, Bizanțul, Persia, Califatul Fatimid, Otoman și Britanic.

CITEȘTE ȘI:

Zei și muritori în Egiptul Antic sau cum au fost restaurate obiectele din colecția egipteană a Muzeului de Istorie

Clujul, legat prin chartere turistice de Egipt

Related posts

3 Thoughts to “Adevărata Cleopatra, ultimul faraon al Egiptului”

  1. […] Adevărata Cleopatra, ultimul faraon al Egiptului […]

  2. […] important în viața publică, spre deosebire de Egiptul Antic, în Roma nu existau echivalente ale Cleopatrei. Femeile nu puteau să devină senatoare, judecătoare, consuli sau generali, nu aveau dreptul să […]

  3. […] Adevărata Cleopatra, ultimul faraon al Egiptului […]

Leave a Comment