O răpire ca în poveşti a unei fete din Cluj
Un epilog trist al unei aventuri frumoase
„În ziua când în Capitală muncitorii de la atelierele Griviţa se baricadaseră aruncând cu pietre în soldaţi, când la Cluj spiritele răscolite de agitatorii comunişti se calmaseră reîncepând munca în uzine, pe dealul Feleacului, în cartierul Borhanci se petreceau cu totul altfel de lucruri pe cât de interesante pe atât de romantice. În cartierul Borhanci, acolo unde deşi este mizerie, oamenii nu se gândesc la ieşire în stradă şi nici la manifestaţii, trăieşte la numărul 48 familia Boian. O familie de agricultori, oameni care şi-au mutat domiciliul în metropola Ardealului fără ca să-i împrumute obiceiurile şi fără să-şi schimbe nici măcar portul. La casa aceasta trăieşte fata Ana Boian, unica fiică a soţiei pe care necazurile au silit-o să se mărite a doua oară. Ana este o fată frumoasă, am putea spune foarte frumoasă şi care pe deasupra abia numără 16 ani. Este deci lucru firesc ca să fi atras atenţia multor flăcăi. Numai că Ana, pe lângă frumuseţe mai are, într-o doză tot atât de mare şi şiretenie.
O dragoste neîmpărtăşită
Într-o zi, la casa din cartierul Borhanci 48, s-a oprit flăcăul Ion Bojan din Selişte, judeţul Turda. Două, trei vorbe schimbate şi între Ion şi Ana s-a legat o prietenie care apoi zi de zi s-a închegat şi mai tare. Toată lumea ştia că Ion o iubeşte pe Ana şi că aceasta la rândul ei îi împărtăşeşte sentimentele. Ion Bojan îşi croise planuri pentru viitor până când într-o bună zi toate i s-au năruit în urma refuzului categoric pronunţat de mama Anei.
Pus în faţa acestei neaşteptate întorsături, în creierul flăcăului a încolţit ideea răpirii Anei.
O răpite cu bătaie, focuri de revolver şi lacrimi
Toate au un sfârşit
În timp ce răpitorii alergau cu prada, în casa cu numărul 48 din cartierul Borhanci, bătrâna dezmeticindu-se din uluiala pricinuită parte de frică, parte de pumnii vânjosului Ion, a dat alarma. S-au adunat vecinii, s-a trezit şi moşneagul, tatăl vitreg al Anei şi după chibzuială de câteva ceasuri, bătrâna a coborât spre poliţie, unde a avizat autorităţile de cele ce i s-au întâmplat.
Domnul Drăghiciu, directorul biroului judiciar al Chesturei, după ce a ascultat plângerea bătrânei, a procedat la cercetări. Însoţit de agentul Florian, domnul Drăghiciu a reuşit în curând să dea de urmele răpitorilor, pe cari identificându-i, a procedat în cursul dimineţii de ieri la arestarea lor. Şi astfel au fost aduşi ieri dimineaţă la Chestură şase flăcăi din Selişte, în frunte cu Ion Bojan, Ana, mama ei şi bătrânul, părintele vitreg al fetei.
Tu mă iubeşti, dar eu nu
În biroul domnului director Drăghiciu, Ion Bojan şi cu Ana Boian stau faţă în faţă. Flăcăul e posomorât şi îi impută mereu necredincioasei Ana de ceea ce i-a făcut. Fata la rândul ei nu se lasă mai pe jos şi îi spune deschis lui Ion următoarele: << Tu mă iubeşti pe mine, dar asta nu-i destul. Eu nu te iubesc>>.
În ochii flăcăului se strecoară un strop de lacrimi.
- – <
- – Atunci eram copilă mică şi nu pricepeam ce-i lumea.
- – Lasă Ană, că Dumnezeu e sus şi le vede pe toate>>.
Domnul Drăghiciu întrerupe acest dialog interesant, începând dresarea cuvenitului proces verbal.
În antişambră aşteaptă vreo 7-8 flăcăi, o femeie bătrână şi un bătrân, sunt autorii secundari şi părinţii fetei, eroina răpirii din cartierul Borhanci, numărul 48.
Intru în vorbă cu flăcăii şi îi întreb de cele întâmplate. <
Mama Anei plânge mereu. Ei nu îi este atâta de răpirea fetei, cât de bătaia pe care a primit-o.
Un sergent îl cheamă la interogator pe unul din cei cinci fârtaţi ai lui Ion. Prin uşa întredeschisă răzbeşte glasul domnului director Drăghici, care dictează dactilografei, actele de dare în judecată pentru violarea de domiciliu făptuită în noaptea de 15 februarie 1933 de Ion Bojan şi soţii.
Afară câţiva fulgi de zăpadă reaminteşte trecătorilor sfârşitul iernei. În biroul poliţiei o maşină ţâcăne, o bătrână plânge şi o fată îi râde în pumni adoratorului păcălit…” [„Patria”, Anul XV, nr.38, Cluj, 19 februarie 1933]
.
