Un tren fără conductor a efectuat luni primele sale călătorii demonstrative pe o reţea urbană din Hamburg, Germania. Această tehnologie ar urma să permită îmbunătăţirea regularităţii traficului feroviar. Începând din luna decembrie, patru trenuri autonome vor intra în serviciu în acest oraş portuar din nordul Germaniei, în cadrul unui proiect de modernizare a reţelei de trenuri urbane, ‘S-Bahn’. Tehnologia nu necesită o cale ferată specială, trenul autonom rulând pe aceeaşi reţea ca şi trenurile pilotate de conductori umani. Cu toate acestea, un mecanic de locomotivă este prezent în cabina de…
Read MoreNews
Angela Merkel, vizită de rămas-bun la Vatican
Papa Francisc şi cancelarul german Angela Merkel au discutat despre schimbările climatice în cadrul vizitei de rămas bun efectuate de cancelarul german la Vatican. Angela Merkel a salutat faptul că problema schimbărilor climatice se află în atenţia Sfântului Părinte. Papa Francisc şi-a manifestat în trecut preocupările cu privire la climă şi recent s-a alăturat celor 40 de lideri ai Bisericii pentru a trimite un apel comun către Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), programată să înceapă la Glasgow, la sfârşitul lunii. Merkel a abordat şi problema abuzului asupra copiilor în…
Read MoreAffidea Hiperdia investeste 2,7 mil euro in noul Centru Medical ultraperformant din Cluj
Affidea Romania, subsidiara locală a liderului european în servicii de diagnostic imagistic, ambulatoriu, medicină nucleară și tratament al cancerului, anunță oficial lansarea noului Centru Medical de ultimă generație Affidea Hiperdia din Cluj, în urma unei investiții totale de 2,7 milioane de euro. Acesta devine cel mai mare centru medical Affidea din Cluj și, în urma investiției, își extinde gama de servicii oferite, intrând și pe segmentul consultațiilor. Grupul Affidea deține în acest moment un hub medical – un portofoliu de 3 clinici ultraperformante în municipiul Cluj – Napoca, localizate în…
Read MoreTot mai multe companii aeriene restituie prețul biletelor pentru zborurile anulate în pandemie
După discuţii cu Comisia Europeană, 16 companii aeriene din Europa au fost de acord să restituie banii datoraţi pasagerilor pentru zborurile anulate în timpul pandemiei de COVID-19, să informeze mai bine călătorii când companiile anulează zborurile şi să ofere vouchere doar atunci când pasagerii optează pentru ele. Air France-KLM, British Airways, Easyjet, Lufthansa, Ryanair, TAP şi Wizz Air sunt, printre altele, companiile care au decis să returneze prețul biletelor. Comisia Europeană a declarat că aceasta a fost cea mai mare acţiune de cooperare în domeniul protecţiei consumatorilor din istoria reţelei…
Read MoreAsociația Sașilor Transilvăneni din Viena prezintă expoziția bilingvă „Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania. Patrimoniu cultural European”
Expoziția bilingvă „Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania. Patrimoniu cultural European” se va desfășura în perioada 12 – 25 octombrie, la sediul din Haus der Heimat. Proiectul marchează aniversarea a 150 de ani de la înființarea Asociațiilor Sașilor Transilvăneni din Viena şi din Stiria şi 70 de ani de la înființarea Asociațiilor Sașilor Transilvăneni din Austria Inferioară şi Burgenland, fiind organizat în colaborare cu Fundația Biserici Fortificate, Ambasada României în Austria şi Institutul Cultural Român de la Viena. Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 16-19 și sâmbăta…
Read MoreViena a donat Chișinăului o autospecială pentru deszăpezirea străzilor
Primăria municipiului Chişinău va primi cadou din partea administrației orașului Viena un vehicul multifuncţional pentru întreţinerea infrastructurii rutiere, acordat prin contract de donaţie. O decizie în acest sens a fost aprobată de Consiliul municipal Chişinău. „Mă bucur că în urma vizitei întreprinse la Viena în vara acestui an, am stabilit o colaborare frumoasă cu acest oraș, în vederea preluării experienței pe diverse domenii, cum ar fi cele de infrastructură, amenajarea spațiilor verzi, gestionarea deșeurilor și dezvoltarea urbană”, a spus edilul Capitalei, Ion Ceban. Potrivit autorităţilor municipale, autospeciala este o necesitate…
Read MoreMunţii Apuseni din România se află în clasamentul celor mai frumoase locuri din Europa
CNN, o rețea de televiziune americană, a făcut un top cu 20 cele mai frumoase locuri din Europa. Munții Apuseni ocupă o onorabilă poziție șase în top, în fața lor se situează doar fiordurile norvegiene sau alți munți din Grecia. „Parte din lanţul Carpaţilor, Apusenii sunt secretul cel mai bine păstrat din Europa de Est. Aceşti munţi sunt izolaţi, cu păduri străvechi şi peşteri de calcar cu râuri subterane la fiecare pas. Timpul rămâne rămâne în loc aici, cu prea puţine lucruri de făcut decât să respiri aerul parfumat de…
Read MoreCentrul de Interes expune arta a 22 de artiști la Berlin
22 de artiști membri ai Centrului de Interes își prezintă arta în 12 spații de proiecte din districtul artistic Kolonie Wedding din Berlin, din zilele de 14 și 15 octombrie 2021. ”Centrul de Interes – Artă Contemporană din Cluj-Napoca, România, în Berlin” este perechea în oglindă a expoziției ”Colonia Wedding – Artă contemporană din Berlin în România, găzduită de Centrul de Interes în perioada mai-iulie 2021. Cele două expoziții fac parte dintr-un program internațional de schimb cultural demarat de Centrul de Interes, Cluj-Napoca, împreună cu Kolonie Wedding, Berlin. La Berlin…
Read MoreLeul românesc, de la talerul olandez la euro
România va trece la moneda euro până în 2028, scrie ziare.com. Salariile și tranzacțiile vor fi plătite atunci doar în moneda europeană, ceea ca va însemna o perioadă premergătoare de acomodare monetară. România a avut până la mijlocul secolului nouăsprezece altfel de bani, iar oamenii vorbeau despre lei doar atunci când foloseau talerii olandezi aflați atunci în circulație, care aveau gravat pe una din fețe figura unui leu. Odată cu trecerea timpului, aceşti taleri-lei au dispărut din circulaţie, iar primii lei cu această denumire au apărut pe 22 aprilie 1867,…
Read MoreHandbalistele noastre trag din greu pentru „europene”
Naționala de handbal feminin a României a obținut o remiză dramatică cu Austria, scor final 33-33, joc desfășurat la Viena în cadrul preliminariilor Campionatului European de handbal din 2022. „Tricolorele”, deși au început ideal partida, s-au prăbușit după pauză, deși aveau la un moment dat un avantaj de cinci goluri față de austriece, scrie gsp.ro. Herbert Muller, antrenorul născut la Timișoara, în prezent selecționer al Austriei, i-a dat șah-mat colegului român Adi Vasile în partea secundă a meciului. Austria a marcat atunci gol după gol, iar sclipirile Biancăi Bazaliu nu…
Read More