Incepe festivalul studentesc Vizualia

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi cu sprijinul Ministerul Tineretului şi Sportului, anunţă desfăşurarea Festivalului Naţional Studenţesc Vizualia, ediţia a IV-a, în perioada 28 – 29 octombrie 2019, dedicat tinerilor pasionaţi de pictură, grafică şi fotografie.

Festivalul propune încurajarea şi promovarea potenţialului creator al tinerelor generaţii de studenţi. Festivalul include organizarea în spaţiile Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a unei expoziţii cu lucrări de artă din domeniile picturii, graficii şi fotografiei realizate de studenţii din România şi selectate în urma unui apel naţional (28 octombrie – 3 noiembrie 2019).

Expoziţia va cuprinde două secţiuni, una dedicată studenţilor din învăţământul superior artistic şi o a doua dedicată studenţilor din alte domenii, afiliaţi cercurilor de specialitate ale caselor de cultură din centrele universitare, precum şi celor neafiliaţi. Anul acesta au fost selectate peste 190 de lucrări care vor fi expuse public.

De asemenea, mai include organizarea, în perioada 28 – 29 octombrie 2019, a unei serii de workshop-uri (pictură – Peisajul urban între real li virtual – coordonatori prof. univ. dr. Kudor-Duka Istvan şi asist. univ. dr. Cristian Lăpuşan, grafică – Dynamic Drafts… Live Drawing – coordonatori Cond. univ. dr. Claudiu Cândea, lect. univ. dr. Tudor Jucan şi asist. univ. dr. Monica Dan şi fotografie – Foto-tipie – coordonator lect. univ. dr. Alexandru Rădulescu) susţinute de cadre didactice ale Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca.

 

La ediţia din acest an şi-au confirmat participarea cadre didactice şi studenţi de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, de la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, de la Facultatea de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii Naţionale de  Arte ”George Enescu” din Iaşi, de la Facultatea de Ştiinţe şi Arte Cluj-Napoca din cadrul Universităţii Sapientia, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, precum şi de la cinci case de cultură, respectiv de la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani, Casa de Cultură a Studenţilor din Tg. Mureş şi  Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

 

Lucrările de pictură, grafică şi fotografie vor fi expuse în holul central (la parter), în sala Transilvania (etajul 1), în sala Buzunar (etajul 1), în holul din proximitatea sălii Transilvania (etajul1), în sala Europa (etajul 3) şi în holul aflat lângă sala Europa (etajul 3).

Vizitarea expoziţiilor se va putea face în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie, între orele 10.00 – 18.00.

 

Intrarea la aceste evenimente este liberă.

Related posts

Leave a Comment