Cum a ajuns Ceaușescu liderul României în era comunismului

Perioada dintre anii 1964 și 1971 a fost cea mai bună din istoria României comuniste. Unii români au început să călătorească în Occident; nu era ușor să obțină o viză de ieșire, dar cel puțin a fost posibil. Cea mai mare parte a culturii naționale a fost recuperată iar istoria a început să să fie scrisă cu un accent tot mai mare pe valorile românești.

În anul 1964 au fost eliberați prizonierii politici, unii dintre ei după aproape două decenii în detenţie. Regimul a devenit atât de puternic încât nu mai avea de ce să se teamă, mai ales de câțiva indivizi care oricum erau pe jumătate zdrobiți. Mesajul către Occident a fost clar: „Represiunea s-a încheiat; România este devenind o țară liberă!”

Gheorghe Gheorghiu-Dej avea cancer și a murit în martie 1965. Înlocuitorul său, omul care era pregătit să-i urmeze, Nicolae Ceauşescu, atunci avea vârsta de 47 de ani. Ceauşescu nu era un lider comunist ca oricare altul, sub conducerea sa, comunismul românesc a luat o întorsătură suprarealistă.

Cenzura a continuat și sub regimul Ceaușescu, oamenii aveau voie să fie naționaliști, la fel cum erau liberi să fie pro-sovietici în anul 1950. Dar cu siguranță nu erau liberi să își exprime părerile după bunul plac. Riscul de a ajunge în închisoare a fost redus considerabil, dar asta a fost parțial pentru că oamenii au învățat să aibă grijă.

În perioada marii represiuni de la începutul anilor 1950, românii care se opuneau comunismului, încă nu au încetat să se comporte ca indivizi liberi. Ei credeau că regimul nu va mai dura mult timp și că vor veni americanii (unul din miturile de la aceea vreme). Comunismul s-a dovedit durabil, iar americanii nu au venit niciodată (nu au avut niciodată intenția să intervină).

Nicolae Ceaușescu era analfabet funcțional

Dacă represiunea sub regimul Ceaușescu a fost mai slabă decât cea sub regimul Gheorghiu-Dej, s-a datorat faptului că societatea a devenit mai liniștită, instalată în matrița pregătită de comuniști.

Abaterile au devenit individuale, mult mai ușor de urmărit și pedepsit. În acești ani, nivelul de trai al oamenilor a crescut, de asemenea, bunurile de consum au ocupat un loc mai însemnat în economia românească.

Creditul occidental de care regimul a profitat masiv la scară largă ani de zile, în principal pentru dezvoltarea industriei grele, a început să se răspândească la nivelul vieții de zi cu zi. Românii puteau să mănânce și să se îmbrace mai bine decât înainte și chiar să vadă filme americane la cinematograf, dar care erau atent selectate.

Problema lui Ceauşescu a fost trecutul său modest, s-a născut în Scornicesti, un sat nesemnificativ din vestul Munteniei. Activitatea sa proletară a fost limitată la ucenicia într-un atelier de încălțăminte. Educația lui nu s-a extins după cei patru ani de școală primară; drept urmare, până la sfârșitul vieții el a avut dificultăți să citească.

Odată cu venirea comuniştilor la putere, nimic din toate acestea nu au mai reprezentat un handicap pentru Nicolae Ceaușescu. Soția sa, Elena, a început la același nivel, studiile ei au fost limitate la școala primară. Cu toate acestea, ea a devenit în cele din urmă un așa-zis inginer chimist, doctor în chimie și academician. La apogeul ascensiunii ei intelectuale, ea a fost întotdeauna numită „Academician Doctor Inginer” Elena Ceauşescu.

În 1974, Ceaușescu a devenit primul președinte al României

O astfel de ascensiune de la începuturi atât de modeste i-a schimbat pe ambii soți Ceaușescu; frustrările lor s-au transformat în megalomanie, pe care și-au alimentat-o ​​și au stimulat-o reciproc. Nu le-a fost suficient să domine România, ei doreau ca România să devină o mare putere, iar ei înșiși trebuiau să fie recunoscuți la nivel mondial ca principalii arhitecți ai țării.

La început, Nicolae Ceauşescu a moștenit doar funcția de lider al partidului. În 1967, a adăugat apoi funcția de Președinte al Consiliului de Stat. În 1974, a devenit primul președinte al României, președinția colectivă fiind transformată într-o președinție personală. În calitate de președinte, Nicolae Ceaușescu a apărut ca un monarh, cu un sceptru în mână. Elena Ceauşescu a urcat pe scara puterii pentru a deveni numărul doi în Partid. Cuplul și-a împărțit responsabilitățile, prima doamnă a preluat conducerea științei, tehnologiei și a culturii.

Fiul lor, Nicu Ceauşescu, un petrecăreț mai înclinat spre băutură şi femei decât către politică, era menit să asigure succesiunea. În ultimii ani a apărut din ce în ce mai des alături de părinții săi în ântâlnirile oficiale, iar numele lui a fost auzit tot mai frecvent.

Modelul românesc a semănat aproape cu cel al Coreei de Nord: comunismul dinastic. În interpretarea sa a istoriei și în justificarea acțiunilor sale politice, comunismul pretindea că pune masele în prim plan: totul se întâmplă prin oameni și pentru oameni. Dar, de fapt, masele erau reprezentate de partid, iar partidul de către conducătorii săi.

Foto: Muzeul țărănesc – Achim Emilian din Almașu Mare.

CITEȘTE ȘI:

Pasiunea lui Ceaușescu pentru vânătoarea de urși

Cum a fost copiat comunismul sovietic în România

 

Related posts

Leave a Comment