Tinerii antreprenori sau corporatiști români din diaspora desfășoară activități organizate de către ei, activități care sunt diverse. Lumea românească a început să se strângă, prin intermediul GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals), măcar virtual, dacă de multe ori prezența fizică nu este posibilă. Aici, oamenii se sfătuiesc între ei, își recomandă business-urile în societatea în care se află. Dar, de multe ori, dincolo de contactele profesionale, se întâlnesc pentru o ieșire la restaurant, la o plimbare sau cu grupul de copii.
NewsEdge a documentat ce este GRASP și a realizat un interviu cu unul dintre membrii de bază ai acestei societăți.
Fondată în 2008, GRASP Barcelona reprezintă un nou tip de organizație. Un amestec cosmopolit de rețea, ONG și întreprindere socială, complet apolitică și non-profit. Ceea ce definește această asociere, spun ei, sunt oamenii. Impulsionați de energia și asiunea unei rețele globale puternice, ghidați de mentalitatea unei întreprinderi sociale ei activează cu responsabilitatea și profesionalismul unei organizații bine structurate.
Cu sediul central în București, Global Romanian Society of Young Professionals (GRASP) a crescut devenind o comunitate internațională cu filiale locale active în Amsterdam, Bruxelles, Cluj-Napoca, Copenhaga, Göteborg, Londra, Milano, Paris, New York, San Francisco, Sydney, Timișoara și Viena. Barcelona este parte integrantă din această amprentă globală încă din 2018.
La Barcelona, la început era un grup de tineri și mai puțin tineri, toți bine realizați pe meseria lor, cu business-uri personale sau lucrând pe la multinaționale și companii.
Între ei Radu Trăscău, ziarist și corespondent al postului Antena 3 CNN la Barcelona, aflat chiar în conducerea GRASP de aici.
Această rețea globală a apărut din dorința de a aduce împreună români profesioniști din Catalonia care își doresc mai mult decât simple întâlniri ocazionale. Cum s-a dezvoltat și ce oportunități oferă rețeaua, află din interviul cu Radu Trascău, de pe NewsEdge.
