Chrome OS de la Google, nou sistem de operare ce pornește în mai puțin de șapte secunde


Google lansează Chrome ca nou sistem de operare pe calculator, cu un timp de pornire mai mic de șapte secunde. Acesta seamănă mai mult cu un browser decât cu un sistem de operare tradițional, de tip Windows sau Apple.Chrome OS a fost special proiectat pentru laptopuri sau calculatoare cu acces permanent la internet, dar poate fi folosit și offline. Sistemul permite utilizatorilor să acceseze aplicații web care să le înregistreze datele într-un sistem dematerializat de servere. În momentul reconectării la internet, utilizatorii vor putea reaccesa informațiile avute anterior. Prin acest nou tip de sistem de operare, Google dorește să atragă oameni online , unde pot vedea reclamele distribuite prin Google Ads. Anul trecut bugetul Google a fost de 22 miliarde de dolari și are toate șansele să crească considerabil prin lansarea de iarna viitoare a acestui produs,devenind, astfel, un competitor real al companiilor Microsoft sau Apple.
Laptopurile sau calculatoarele care au instalat acest sistem de operare pot renunța la hard disckurile actuale în favoarea cipurilor de memorie, care preiau comenzi şi trimit informaţii către dispozitive destul de simple, cum sunt computerele Chrome, într-un timp mult mai scurt.

Related posts

Leave a Comment