China vrea să trimită astronauți pe Lună până în 2030

Oficialii chinezi au dezvăluit miercuri noi detalii despre planurile lor pentru o misiune lunară cu echipaj uman. Zhang Hailian, inginer-șef adjunct al Agenției Spațiale cu echipaje umane din China (CMSA), a dezvăluit planul preliminar la un summit aerospațial din orașul Wuhan, miercuri, potrivit agenției de știri de stat Xinhua.

Misiunea, estimată să aibă loc înainte de 2030, face parte dintr-un proiect de înființare a unei stații de cercetare lunară. Aceasta va investiga modul cel mai bun de a construi instalația și va efectua sarcini de explorare a lunii precum și alte experimente, a spus Zhang.

Două vehicule de lansare vor trimite un dispozitiv de aterizare pe suprafața lunii și o navă spațială cu echipaj pe orbita lunară, înainte de a se andoca una cu cealaltă, potrivit companiei de stat Global Times. După andocare, astronauții chinezi de la bordul navei spațiale, vor intra în nava construită pentru aterizare și folosită pentru a coborî la suprafața Lunii.

În timp ce vor fi pe Lună, astronauții vor colecta mostre și vor efectua o „explorare științifică”, apoi vor pleca cu nava de aterizare și se vor întâlni cu nava spațială care așteaptă pe orbită și care îi va aduce acasă pe Pământ.

Pentru pregătirea misiunii, cercetătorii chinezi sunt ocupați să dezvolte toate echipamentele necesare, inclusiv costume pentru lună, vehicule lunare cu echipaj, nave spațiale și nave de aterizare lunare,conform CNN.

China a construit în ultimii ani propria stație spațială, Tiangong, care a fost finalizată în noiembrie anul trecut. Stația este doar al doilea avanpost orbital operațional, alături de Stația Spațială
Internațională (ISS), din care astronauții chinezi au fost excluși de multă vreme din cauza obiecțiilor politice și a restricțiilor legislative ale SUA.

CITEȘTE ȘI:

Vehiculul Nasa a a găsit o “gogoașă” misterioasă pe planeta Marte

Telescopul european, Euclid, este pregătit de lansare

Related posts

2 Thoughts to “China vrea să trimită astronauți pe Lună până în 2030”

Leave a Comment