Cea mai mare clădire din lemn de pe continentul asiatic

Clădirea școlii de afaceri din cadrul Universității Tehnologice din Nyang (NTU) a fost construită pe o suprafață de 43.000 metri pătrați și are 6 etaje, a fost finalizată în anul 2022 și este cea mai mare clădire din lemn din Asia. Designul ușor curbat permite sălilor să fie luminate de soare, clădirea e dotată cu zone de studiu în aer liber care sunt așezate pe fundaluri luxuriante și cu lifturi care coboară în paturi de plante tropicale.

Singapore s-a declarat de mult timp ca fiind un “oraș grădină”, termen inventat prin anii 1960 de fost prim-ministru al țării, Lee Kuan Yew. Insula a avut multe programe de plantare de copaci și a îmbrățișat arhitectura “biofilă”, cu verdeață adesea văzută pe fațadele urbane sau revărsându-se din zgârie-nori.

În noua clădire, proape totul, de la balustrade la bănci, tocurile ușilor, la separatoarele de cameră și chiar și o stație de autobuz alăturată, au fost construite din lemn. La fel au fost și grinzile și stâlpii structurali realizați din lemn masiv, o nouă generație de lemn prelucrat, aranjat în straturi și lipit cu adezivi puternici. Proiectul s-a intitulat Gaia, după zeița antică greacă a pământului, a costat 93 de milioane de dolari americani și a fost deschis în luna mai a acestui an.

Toyo Ito, arhitectul proiectului Gaia

Potrivit lui Toyo Ito, celebrului arhitect japonez din spatele proiectului, „Întotdeauna încerc să-mi imaginez o legătură cu natura, cum ar fi copacii și apa, în desenele mele”, a spus el pentru CNN la scurt timp după ceremonia de inaugurare a clădirii.

Ito a fost distins în anul 2013 cu premiul Pritzker (premiu internațional de arhitectură) pentru proiectul Gaia, alături de firma de design Singapore RSP. Clădirea are un auditoriu de 190 de locuri și o duzină de săli de conferințe, precum și facilități de cercetare, birouri ale facultății și terase de studiu aerisite.

Pe lângă toalete, plăcile podelelor de la parter, scări exterioare, care au fost construite din beton (în parte datorită reglementărilor locale), structura clădirii a fost realizată cu cherestea de molid din Austria,Suedia și Finlanda, lemnul a fost prefabricat în panouri și grinzi grele în Europa înainte de a fi expediat în Singapore.

Autoritatea pentru Clădiri și Construcții din Singapore (BCA) susține că utilizarea lemnului în masă poate reduce praful și zgomotul pe șantierele de construcții, accelerând în același timp proiectele cu până la 35%.

Susținătorii construcțiilor din lemn subliniază viteza lentă și previzibilă cu care arde materialul, iar designerii lui Gaia au adăugat, de asemenea, un “strat de sacrificiu” de lemn grinzilor clădirii care în cazul unui incendiu, s-ar carboniza în timp ce protejează cheresteaua de sub ea.

La deschiderea clădirii, Ho Teck Hua, președintele universității, și-a folosit discursul pentru a se lăuda că are „cel mai verde campus din Singapore”. Rămâne de văzut părerea studenților despre noua lor clădire în august când încep cursurile noului an universitar.

 

CITEȘTE ȘI:

Cum influențează tradiționalul arhitectura de azi din Transilvania

Consiliul Județean a pierdut o bijuterie arhitecturală – Clădirea Muzeului de Artă a fost retrocedată urmașilor unui negustor

Related posts

One Thought to “Cea mai mare clădire din lemn de pe continentul asiatic”

Leave a Comment