Clujul ar putea avea primul muzeu al șahului din Transilvania. Inițiativa îi aparține profesorului Emil Sitaru, care este dispus să își doneze impresionanta a colecție de jocuri de șah, strânsă cu ajutorul prietenilor și familiei din toate colțurile lumii. Șahul sau sportul minții este unul dintre cele mai apreciate jocuri din istorie. Cu origini indiene, șahul a ajuns în Europa în Evul Mediu, iar de atunci a devenit un simbol al inteligenței și al planificării. Profesorul clujean Emil Sitaru, care este de zeci de ani un împătimit al șahului, propune…
Read MoreCategorie: Special
Clujul, la un pas să aibă primele monumente înscrise în patrimoniul cultural al umanității – Limesul roman, la un pas de UNESCO
Autoritățile române au depus depus dosarul de nominalizare a Frontierelor Imperiului Roman (FRE), mai precis ale Daciei, la UNESCO-Paris. Astfel, eforturile sistematice de peste 130 de ani, dar, mai ales, eforturile reunite ale atâtor entități, specialiști, cercetători din cadrul Programului Național Limes, început acum 8 ani, și-au găsit încununarea: majoritatea siturilor arheologice din Dacia sunt incluse în aplicația înaintată la UNESCO, în Paris. Acest rezultat este, de fapt, abia începutul. O parte a Limesului dacic se află în nordul județului Cluj. ”Toți specialiștii din Europa aveau îndoieli până acum câțiva…
Read MoreUn cântec patriotic ucrainean a devenit viral, după ce a fost preluat de Pink Floyd
Un cântec patriotic ucrainean a devenit viral pe Internet după ce a fost preluat de Pink Floyd. Cântecul ”Oi, u luz cervona kalina” a fost imnul Legiunii Ucrainene a Pușcașilor din Sici, care a luptat împotriva rușilor, în cadrul armatei austro-ungare, în timpul Primului Război Mondial. După invazia rusească a Ucrainei, din 24 februarie 2022, cântărețul Andri Hlivniuc, solistul trupei pop-rock BoomBox, a înregistrat o variantă capella a acestui cântec. Ea a fost preluată de Pink Floyd, sub titlul ”Hey, Hey, Rise Up!”. Cântecul este azi interzis în Rusia și…
Read MoreFundația care plătește școlile de șoferi ale tinerilor defavorizați
O fundație din Cluj a găsit o metodă inedită de a-i sprijini pe tinerii din medii defavorizate. Fundația pentru Comunitate le plătește acestora școala de șoferi. Astfel, mulți tineri au ocazia să obțină permise pentru a conduce tiruri, autobuze sau tractoare. De acest program au beneficiat deja peste 140 de tineri. Reprezentanții Fundației pentru Comunitate au creat un program dedicat tinerilor din medii defavorizate. Acest program le oferă o șansă să intre pe piața muncii și să lase în urmă statutul de asistat social, spune reprezentantul fundației clujene, Andras Imre,…
Read MoreS-a stins din viață Regele Constantin al II-lea, nașul MS Margareta a României
Unul dintre cei mai respectați membri ai elitei europene s-a stins din viață. Este vorba de MS Regele Constantin al II-lea al Greciei, nașul MS Margareta a României. ”Familia Regală a României a aflat cu durere vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regelui Constantin al II-lea al elenilor. Regele Constantin a fost toată viața alături de Familia Regală a României, atât de Regina-Mamă Elena, sora tatălui său, cât și de Regele Mihai și Regina Ana. Custodele Coroanei Margareta, ca și Principesele Elena, Irina, Sofia și Maria, au cunoscut…
Read MoreBode, demisia!
La ora la care public acest editorial, există șanse ca demisia lui Lucian Bode din postul de ministru de Interne să se afle deja pe masa prim-ministrului Nicolae Ciucă. Aceasta dacă Lucian Bode are onoare. Verdictul de plagiat primit de la Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai nu îi lasă loc de întors lui Lucian Bode. Mai ales că președintele Klaus Iohannis se arăta neîndurător cu plagiatorii, în campania electorală din 2019. Însă există șanse ca Lucian Bode să facă obrazul gros și să încerce să rămână în funcție. Și…
Read MoreMuncitorii străini, o posibilă soluție la criza forței de muncă din Cluj
Companiile din Cluj se confruntă cu o criză prelungită a forței de muncă. Foarte mulți antreprenori cred că singura soluție ar fi aducerea de muncitori străini, în condițiile în care numărul românilor care se întorc din străinătate este încă mai mic decât cel al celor care se stabilesc în Occident. Clujul a cunoscut o dezvoltare economică susținută în ultimele trei decenii. Însă există riscul ca ritmul acestei dezvoltări să încetinească, pentru că tot mai mulți antreprenori se confruntă cu o criză prelungită a forței de muncă. În județ, rata șomajului…
Read MoreGreco-catolicii clujeni se roagă pentru Papa Benedict al XVI-lea
Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul eparhial, preoții, persoanele consacrate și credincioșii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla se unesc în rugăciunea întregii Bisericii Catolice, la trecerea la Cer a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, papă emerit, model de smerenie, care a îmbinat în mod strălucit înalta erudiție de profesor și teolog, cu simplitatea trăirii profunde a credinței creștine, anunță reprezentanții eparhiei clujene, prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacție. Papa emerit Benedict al XVI-lea a devenit, în 4 noiembrie 2005, Doctor Honoris Causa al Universității Babes-Bolyai. Era singurul Papă care deținea un…
Read MoreScrisoarea Cardinalului Lucian Mureșan la trecerea la Domnul a Papei emerit Benedict al XVI-lea
La trecerea la cele veșnice a Papei emerit Benedict al XVI-lea, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, i-a trimis o scrisoare Sfântului Părinte Papa Francisc în care exprimă comuniunea de rugăciune din partea Bisericii Catolice de ambele rituri din România, potrivit BisericaRomanaUnita.ro. Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice amintește cuvintele Papei Benedict rostite în limba română pe data de 20 februarie 2012, cu ocazia audienței acordate în Aula Paul al VI-lea din Vatican noilor Cardinali și tuturor…
Read MoreBucuria unui Crăciun dăruit FOTO
Are luna decembrie un farmec specific, pe lângă tradiții și obiceiuri. Indiferent dacă ninge sau nu, există acea magie inexplicabilă care plutește în aer și face oamenii mai buni și mai empatici. Și cum altfel am putea explica această stare general valabilă, dacă nu prin existența Celui a cărui naștere o sărbătorim de Crăciun. Prin brazii împodobiți și mirosul de portocale, prin așteptarea Moșului cel darnic, prin colindele purtate din casă în casă și, nu în ultimul rând, prin darurile făcute din suflet, an de an reușim să aducem speranță.…
Read More