Categorie: Special

Pătruns cu uşurinţă în limbă, arhicunoscutul O.K. este omniprezent. Poate fi auzit în orice conversaţie, înlocuind tot mai des adverbul românesc “bine”. Toată lumea îl foloseşte, astfel că el apare pe parcursul dialogurilor aproape ca un lait-motiv, menit să acoperă bâlbâielile şi enervantele “ă”-uri care suplinesc lipsa de dicţie a interlocutorilor. Îl folosesc puştii de grădiniţă pentru a-şi confirma prezenţa la joacă după somnul de după amiază, îl folosesc adulţii pentru a-şi da acordul în legătură cu o anumită problemă, îl folosesc şi bătrînii la jocurile de table sau cărţi, prin parcuri. Ce mai? O.K. este în top. Prea puţini ştiu însă care este provenienţa acestei expresii. Primii emigranţi din Lumea nouă au întîlnit-o la câteva triburi de amerindieni, care foloseau, pentru afirmativ, cuvântul “okeh”. Alte surse afirmă că, din punct de vedere etimologic, OK provine de la englezescul “oll corect”, scris cu “k”.

În perioada interbelică, limba română era presărată de numeroase cuvinte franţuzeşti. Ca să demonstrezi că într-adevăr ai clasă, că nu eşti orişicine, era musai să ştii a pune un “le” la începutul substantivelor şi un “sion” la sfârşitul lor. După război, vremurile s-au schimbat. Marea masă a anonimilor, nu mai era interesată de limba franceză. Oficial, în şcoli, accentul se punea pe limba rusă. Nimeni însă nu sinţea nevoia a-şi etala erudiţia, pigmentând neaoşa limbă strămoşească, cu expresii ruseşti. Doar comunitatea maghiară din Ardeal îşi avea propriul dialect, colorând discuţiile purtate în ungureşte, cu cuvinte româneşti. Ei, dar a venit “revoluţia din decembrie” şi a adus cu ea schimbări fundamentale. Dintr-o dată, limba română a devenit searbădă, seacă, arhaică, incapabilă de a mai exprima opiniile vorbitorilor nativi. De aceea a trebuit să îmbrace un strai nou, cu iz americănesc. Nu mai e o noutate pentru nimeni, că o discuţie nu este elevată, dacă nu e presărată cu expresii englezeşti.

De 20 de ani suntem în criză: criză economică, criză politică, criză regională, criză mondială, criză morală, criză culturală, criza limbii române care nu mai e în măsură să exprime ceea ce gândim, criză de normalitate, criză de nervi, criză de criză …Din acest motiv, propun iniţierea unui concurs de idei anticriză, iar cele mai bune soluţii să încercăm a le impune celor carora le-am conferit legitimitate.

Una dintre cele mai originale modalităţin de protest este, de pe vremea Romei antice, protestul în versuri. Iată de ce scriitorul clujean Ioan Ciorca a decis să îşi strige nemulţumirea în versurile de mai jos.