Naţionala de fotbal a reuşit ceea ce toată lumea credea că, încă o dată, e prea mult. S-a reumplut de ruşine.Sabreurul român Florin Zalomir şi-a pierdut doi dinţi într-o finală de Campionat Mondial, dar, cu sângele pe gură, a continuat să lupte până la sfârşit cu gândul că ar putea auzi, la final, „Deşteaptă-te Române!”. Portarul echipei de handbal HCM Constanţa, Mihai Popescu, s-a interpus în calea aruncărilor lui Nikola Karabatic şi a colegilor săi „galactici” de la Montpellier, impulsionat de scandările „România, România!”, care veneau din 1.500 de piepturi din tribune. În paralel, vedetele echipei naţionale de fotbal, Cristian Chivu şi Adrian Mutu, au făcut tot posibilul să încaseze cartonaşe galbene sau roşii, în funcţie de „nevoi”, în coşmarul de la Belgrad, pentru a fugi de la intonarea imnului naţional la meciul cu Insulele Feroe, de miercuri. Asta, după ce „sportivii cei mai cunoscuţi ai României”, doi jucători care câştigă pe săptămână cam tot atât cât va lua întregul lot de sabie pentru aurul mondial, au pus umărul la cea mai mare umilinţă într-un joc oficial al Naţionalei din ultimii 40 de ani. Diferenţe enorme de mentalitate, ca să găsim cel mai blând termen, chiar între români. Iar, evident, umilinţa de la fotbal contează mai mult decât a însemnat bucuria de la celelalte două sporturi pentru suporterul român, care încearcă să-şi câştige existenta într-o ţară rămasă, mai nou, şi fără guvern. Nu mai punem la socoteală faptul că, în două zile, cele trei echipe naţionale de fotbal au luat 13 goluri în trei jocuri şi nici că „Briliantul” şi „Prinţul” au stat în „cantonament” mai mult prin restaurantele din Capitală decât la Mogoşoaia. Ar durea prea mult. Rămâne, însă, o întrebare. Dacă Rareş Dumitrescu, medaliat cu argint la sabie şi autorul punctului decisiv din finala pentru aur, va fi recompensat, printre altele, cu o „zamă de fasole”, cu ce ar trebui aşteptaţi acasă „idolii” de la fotbal?
