O taxă de 40% pe retrageri la jocurile de noroc va reduce numărul de jucători

Impunerea unei taxe de 40% pe retrageri în domeniul jocurilor de noroc va avea ca efect direct, în segmentul gamblingului online, reducerea numărului de jucători de pe site-urile licențiate în România și migrarea lor către o zona site-urilor ilegale, nelicențiate în România, arată Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND). Astfel, spune comunicatul, pierderile vor fi pentru toate părțile – jucători, operatori licențiați dar și Guvern, ale cărui venituri, în loc să crească, vor scădea pe termen scurt și mediu. “Conform datelor AOJND, peste 80% din cei care…

Read More

Cresc dobânzile la creditele acordate după mai 2019 – Indicele de referință pentru creditele în lei a crescut la 2,65%, de la 1,86%

Banca Națională a publicat joi noua valoare a Indicelui de Referință pentru Creditele Consumatorilor, în funcție de care se calculează dobânzile în următorul trimestru la creditele acordate de bănci după mai 2019. Astfel, IRCC a crescut la 2,65% în primul trimestru al anului, de la 1,86% în ultimul trimestru al anului trecut. Totuși, IRCC este mult sub valoarea anunțată astăzi de BNR pentru Robor 3M (6,44%). IRCC (indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor) a înlocuit ROBOR la calcul creditelor noi acordate de bănci din mai 2019. Este aplicat cu o întârziere…

Read More

Cod galben și cod portocaliu de caniculă în Cluj – Boc anunță măsuri suplimentare pentru perioada caniculară

Județul Cluj se află sub cod galben și cod portocaliu de caniculă, avertizează meteorologii. Temperaturile pot să ajungă până la 38 de grade Celsius.  Codul galben vizează o parte mai mică din județul Cluj: „În intervalul menționat valul de căldură se va extinde și se va intensifica în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 și 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.” În ceea ce…

Read More

Un fond gigant sud-african de peste 1 miliard de € finanțează la Cluj o rețea de școli și grădinițe bilingve

Rețeaua educațională canadiană școli și grădinițe bilingve Maple Bear a semnat un parteneriat și a atras 100 de milioane de euro de Vantage Capital, fond de management de active alternative din Africa de Sud, pentru finanțarea extinderii numărului de unități deținute în Europa Centrală și de Est. Compania a intrat în această regiune în urmă cu patru ani. În Romania parteneriatul cu Vantage va contribui la accelerarea procesului de deschidere de noi grădinițe și școli, atrăgând un număr important de investitori serioși în rețeaua de școli francizate Maple Bear. Mai…

Read More

Guvernul vrea să construiască 18 000 de stații de încărcare pentru mașinile electrice

Guvernul României va sprijini dezvoltarea transportului nepoluant, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă. Obiectivul Guvernului României este acela de a folosi banii europeni pentru a stimula transportul electric. Acest tip de transport contribuie deopotrivă la combaterea schimbărilor climatice și la eliminarea dependenței de importurile de combustibili fosili. De aceea, Executivul vrea să finanțeze, până în 2026, 18.000 de stații de încărcare pentru mașinile electrice în toată țara, spune Nicolae Ciucă. România se află printre ultimele state europene în domeniul dezvoltării infrastructurii necesare pentru transportul electric.  

Read More

Legea Interoperabilității a fost adoptată ieri de Camera Deputaților – Este un pas important pentru digitalizarea administrației publice

Adoptarea Legii Interoperabilității reprezintă un pas important și esențial pentru digitalizarea administrației publice și a României. Odată cu implementarea platformei naționale de interoperabilitate, cetățenii vor asista la o adevărată revoluție a modului în care sunt livrate serviciile publice. Eficientizarea interacţiunii dintre instituţii şi autorităţi, eliminarea birocraţiei, diminuarea timpului alocat obţinerii documentelor, dar și creşterea transparenţei actului administrativ sunt principalele efecte ale Legii privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea platformei naționale de interoperabilitate, inițiată de Sabin Sărmaș, Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor a Camerei Deputaților. Textul de lege, la care…

Read More

Klaus Iohannis: Rusia a pregătit criza energetică, energia se va scumpi în continuare

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că prețurile la energie vor rămâne mari, iar criza va continua. Criza energetică a fost pregătită de Rusia și pusă în practică, a afirmat șeful statului. „Criza energetică nu a fost urmare a războiului pe care Rusia l-a declanșat, ci s-a întâmplat în pregătirea acestui atac. Criza a fost minuțios pregătită de Rusia și pusă în practică. Din păcata, criza va continua. Dependența masivă de gazul și petrolul rusesc trebuie să se schimbe, dar schimbările nu se vor produce de pe o săptămână sau…

Read More

Se scumpește parcarea de la Aeroportul Cluj? Proiectul revine „pe masa” consilierilor județeni

Au trecut două luni de când societatea GOTO PARKING SRL, care administrează parcarea privată a Aeroportului Internațional Cluj, a cerut majorarea tarifelor. Atunci, proiectul a fost amânat de forul administrativ județean pentru a putea fi analizat mai în detaliu, revenind pe ordinea de zi a ședinței CJ Cluj de joi. Amintim, în ședința forului administrativ județean de la sfârșitul lunii aprilie, mai mulți consilieri județeni au cerut amânarea proiectului. Consilierul USR Ionuț Florea spunea, la acel moment: „Nu se justitică deloc această solicitare. De asemenea, riscăm și o ilegalitate. Nu există calcule…

Read More

Discoteca 80 revine! Mai sunt 3 zile până la începerea evenimentului – Vezi care este programul

Mai sunt doar 3 zile până când SARAGOSSA BAND, LIAN ROSS, IVANA SPAGNA, AFRIC SIMONE, KAOMA, MAURO ȘI FRANCESCO NAPOLI vor urca pe scena DISCOTECA ‘80 CLUJ, în cadrul celei de-a 5-a ediții a evenimentului ce va avea loc sâmbătă, 2 iulie 2022, la Sala Polivalentă BTarena. „Am numărat zilele, efectiv, până la această ediție. Suntem nerăbdători să ne întâlnim și reîntâlnim cu fanii DISCOTECA ‘80 CLUJ, cărora le mulțumim că ne-au rămas alături. Abia așteptăm să ne bucurăm împreună de cele șapte concerte pe care le-am pregătit pentru acest…

Read More

Se apropie întâlnirea cu celebrul trio italian IL VOLO – Află care sunt orașele și care este prețul biletelor

IL VOLO, trio-ul italian de renume mondial, va concerta pentru prima dată pe scena sălii BT Arena din Cluj-Napoca în luna iulie a acestui an. Concertul va avea loc pe 18 iulie, la numai două zile distanță de reprezentația de la București, și face parte din programul turneului mondial „IL VOLO SINGS MORRICONE AND MORE!”, un turneu impresionant cu peste 100 de concerte susținute pe toate continentele. Biletele pentru concertul din data de 18 iulie au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online cât și de la…

Read More