Club, ateliere și programe distractive în cadrul vacanței la bibliotecă

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj organizează în perioada 1 iulie – 30 august 2024 o serie de activități sub genericul „Vacanța la biblioteca”, o alternativă de petrecere a vacanței estivale, pentru copii și adolescenți. Programul va cuprinde: – Clubul lecturii de vacanță cu tema „Povestea hârtiei – de la realizare la reciclare” ce va avea loc în perioada 1 – 5 iulie. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, activitățile au loc zilnic între orele 13:00 și 15:00. Activitățile vor cuprinde atât sesiuni de informare…

Read More

Școala de vară Micii Meșteri Mari, la Gherla

Copiii din Gherla și din localitățile învecinate au, din nou, ocazia de a participa la o serie de activități educative și creative, în cadrul proiectului „Școala de vară Micii Meșteri Mari”. Acesta este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla, Rotary Club Gherla și Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla. Astfel, în perioada 1-6 iulie 2024, între orele 9:00 și 13:00, la Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, tinerii vor putea descoperi diverse meșteșuguri tradiționale, prin intermediul atelierelor…

Read More

UBB School of Health – UBBMed contribuie ca membru fondator la formarea Societății Române a Centrelor de Cercetare Clinică

UBB School of Health – UBBMed contribuie ca membru fondator la formarea Societății Române a Centrelor de Cercetare Clinică. „Mă bucur că am putut contribui, ca membru fondator, alături de alți specialiști din mediul academic, medical și/sau de sănătate, din țară și din străinătate, inclusiv organizații ale pacienților, la nașterea Societății Române a Centrelor de Cercetare Clinică și că UBBMed (https://ubbmed.ubbcluj.ro/) este unul dintre primii membri. Așa cum am spus adesea, UBBMed, prin expertiza academică și rețeaua clinică extinsă pe care o are prin parteneriate strategice, se află într-o poziție…

Read More

Ce a însemnat „Pax Romana” pentru Imperiul Roman

„Pax Romana” e o perioadă de aproximativ două secole în care Imperiul Roman și-a atins cea mai mare întindere teritorială în anul 117 e.n., în timpul împăratului Traian. Populația imperiului a atins un maxim de până la 70 de milioane de oameni, ceea ce reprezentat aproximativ 33% din populația lumii la vremea respectivă. Potrivit lui Cassius Dio, domnia dictatorială a lui Commodus, urmată mai târziu de Anul celor cinci împărați și criza secolului al treilea, a marcat transformarea „de la un regat al aurului la unul al fierului și al…

Read More

România a preluat conducerea Historic Cafes Route – Hotel Transilvania, inclus în ruta cafenelelor de aur

Cel mai vechi hotel cu funcționare neîntreruptă din această parte a Europei, Hotelul Transilvania din Cluj-Napoca, a fost admis în prestigioasa rută culturală a Consiliului Europei, Historic Cafes Route. Decorarea Hotelului Transilvania cu plăcuța Consiliului Europei a coincis cu un moment istoric: pentru prima dată, un cetățean român a preluat președinția unei rute culturale europene. Este vorba de administratorul Palatului Brukenthal din Avrig, Arnold Klingeis, care, oficial, a devenit președintele Historic Cafes Route. ”Sunt recunoscător celor care au susținut candidatura mea. Prioritatea mandatului meu va fi dezvoltarea turismului cultural. În…

Read More

SportinCluj: CFR a câștigat meciul cu campioana Slovaciei

Vicecampioana României, CFR Cluj, a câștigat, la limită, partida cu campioana Slovaciei, Slovan Bratislava, potrivit SportinCluj.ro. În minutul 86, după ce Vojtko l-a faultat pe Serebe în careu, arbitrul a dictat o lovitură de pedeapsă. Păun a trimis pe jos de la punctul cu var și a reușit să înscrie singurul gol al partidei. Echipa de start: Sava, Thaqi, Boben, Ilie, Camora (C), Keita, Artean, Tachtsidis, Deac, Kamara, Michael Au mai evoluat: Păun, Serebe, Fică, Rocha, Ciubăncan, Kresic, Abeid, Lucaci, Filip, Mensah Antrenor: Dan Petrescu

Read More

Peste 4 600 de candidați sunt așteptați la examenul de Bacalaureat de la Cluj

La nivelul județului Cluj, potrivit datelor înregistrate, 4.627 de candidați (4279 din promoția curentă și 348 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină probele scrise ale examenului național de bacalaureat în această sesiune.  Din totalul candidaților, 3.287 sunt de la unități de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca, iar 1.340 de candidați sunt din celelalte municipii ale județului. Probele scrise din sesiunea iunie – iulie 2024 au început luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română-proba E.a), urmată marți, 2 iulie 2024, de proba scrisă obligatorie a profilului–proba E.c). Joi,…

Read More

Cum a fost afectată SUA de criză economică din 1929-1937

Istoricii consideră prăbușirea Wall Street-ului  în SUA ca principal catalizator al Marii Crize economice din secolul trecut. Cu toate acestea, alții contestă acest lucru, văzând prăbușirea mai mult un simptom al nervozității investitorilor, parțial din cauza scăderilor treptate a prețurilor cauzate de scăderea vânzărilor bunurilor de larg consum. Prețurile au scăzut ca o urmare a supraproducției din cauza noilor tehnologii de producție, datorită scăderii exporturilor și inegalității veniturilor, printre alți factori. Deoarece Marea Depresiune a început în Statele Unite și apoi s-a răspândit în întreaga lume, originile ei au fost…

Read More

Peste 90 la sută dintre biletele la Untold au fost vândute

Mai mult de 90 la sută dintre biletele și abonamentele puse în vânzare pentru cel mai mare festival din România, Untold, au fost vândute.  Untold, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, va avea loc în perioada 8-11 august în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca, locul în care magia se întâlnește cu muzica. Cu peste 250 de artiști internaționali și naționali pregătiți să urce pe cele opt scene, festivalul Untold va oferi fanilor live act-uri în premieră pentru un festival din România: Sam Smith, Lenny Kravitz, Burna Boy,  dar și un lineup din care…

Read More

Acord de colaborare între Banca Transilvania și Banca Europeană de Investiții

Reprezentanții grupului financiar al Băncii Europene de Investiții și cei ai Băncii Transilvania au încheiat un acord de colaborare, care va oferi băncii românești posibilitatea de a spori creditarea pentru microîntreprinderi, IMM-uri și alte companii.  Astfel, Fondul European de Investiții oferă garanții pentru o tranșă de 324 de milioane de lei, care este contragarantată în întregime de Banca Europeană de Investiții. Fondul European de Investiții va oferi garanții pentru o altă tranșă, în valoare de 1,67 miliarde de euro, care va fi contragarantată în proporție de 50 la sută de…

Read More