Noaptea albă a Muzeelor la Muzeul Apei „Leonida Truţă”

Muzeul Apei „Leonida Truţă”, parte a Companiei de Apă Someş SA, se va alătura şi în acest an Nopţii Europene a Muzeelor, în data de 18 Mai. Astfel, Muzeul Apei va avea porţile deschise pentru toţi cei care doresc să cunoască o frântură din istoria alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca şi să se familiarizeze cu exponate atât din România cât şi din întreaga lume. Programul de vizitare al Muzeului va fi între orele 18:00 – 24:00, iar pentru cei care nu dispun de mijloace de transport, Compania de Apă…

Read More

Etnostory, farmecul satului românesc, expus în mall-ul din Gheorgheni

Lumea satului poposește la mall. Cum? Prin „Etnostory”, o expoziție de fotografie etnografică, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, alături de Iulius Mall Cluj. Fiecare fotografie pune în lumină o poveste fascinantă despre un aspect din viața rurală contemporană: de la meșteșuguri transmise din generație în generație, la ritualuri și sărbători locale, până la modul în care comunitățile își păstrează identitatea în era tehnologiei. Astfel, în perioada 17-26 mai 2024, etajul I de la Iulius Mall devine gazda unei experiențe unice, invitând publicul să se…

Read More

A II-a ediție a Concursului de Muzică Populară „Lăsați-mă să cânt”

Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca invită publicul vineri, 17 mai 2024, începând cu ora 17:00, să îi cunoască pe talentații participanți la cea de-a II-a ediție a Concursului de Muzică Populară „Lăsați-mă să cânt”. O seară magică este pregătită pentru cei prezenți, în care vor fi răsfățați cu frumusețea și bogăția folclorului românesc. Repertoriul de excepție pregătit de concurenți va surprinde în cel mai plăcut mod posibil. Nu doar concurenții vor încânta inimile publicului, ci și invitații speciali de seamă: Ovidiu Purdea Someș, Ioan Dordoi, Darius Dobrinescu și…

Read More

Expoziții temporare și program cultural-artistic la Muzeul „Octavian Goga”, cu ocazia Nopții Muzeelor

Muzeul Memorial “Octavian Goga” organizează, tradițional, cu prilejul „Nopții Muzeelor”, o serie de evenimente culturale. Astfel, programul “Nopții Muzeelor” din 18 mai 2024 începe, la 16:00, cu oficierea, la “Mausoleul Iubirii”, în colaborare cu Mănăstirea “Nașterea Maicii Domnului” (Ciucea), a parastasului cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului, publicistului și politicianului Octavian Goga. După momentul liturgic va începe programul cultural-artistic. Participanții la eveniment se vor bucura de câteva momente lirice de excepție, prezentate de către membrii Cenaclului literar-artistic “Sublim” (cenaclu lansat la…

Read More

Concert simfonic sub bagheta dirijorului Theo Wolters, la Cluj

Dirijorul Theo Wolters revine vineri, 17 mai 2024, la pupitrul dirijoral al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” alături de Maura Marinucci (clarinet) pentru a dirija concertul simfonic din programul căruia fac parte lucrări semnate de Carl Maria von Weber și Piotr Ilici Ceaikovski. Concertul va avea loc vineri, 17 mai 2024, de la ora 19:00, la Colegiul Academic. Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318…

Read More

„Sustainable Futures x 5”

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) invită publicul să viziteze, în perioada 15-26 mai 2024, expoziția „Sustainable Futures x 5”, care face parte din FAST – Festival for Architecture Schools of Tomorrow. FAST – Festival for Architecture Schools of Tomorrow conectează și mobilizează, în premieră, cele 5 școli de arhitectură din țară – București, Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara – și extinde această rețea de cooperare la nivel regional, prin facultăți de arhitectură invitate din țările vecine. Prima ediție a avut loc la Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2023, împreună cu Facultatea…

Read More

103 ani ai bibliotecii publice clujene „Octavian Goga”

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj invită pubicul să sărbătorească împreună cei 103 ani ai bibliotecii publice clujene, în perioada 13-17 mai 2024. Evenimentele Zilelor Bibliotecii se vor desfășura la toate secțiile și filialele Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj. Programul propune activități dedicate cărţii, momente artistice, ateliere pentru toate vârstele, cursuri de limbi străine, dar și expoziții diverse, atât pentru iubitorii de carte, cât și pentru cei pasionați de istorie sau pictură. Astfel, marți, 14 mai 2024, între orele 16:00 și 19:00, cei mici sunt invitați la atelierul de inițiere în…

Read More

Lucrările unor mari compozitori ruși, interpretate la Cluj

Filarmonica de Stat „Transilvania” invită publicul interesat în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic pentru a audia lucrări aparținând unor mari compozitori ruși: Modest Musorgski – Preludiul operei Hovanşcina, Nikolai Rimski-Korsakov – Suita operei Legenda orașului invizibil Kitej și a Fecioarei Fevronia și Serghei Rahmaninov – Clopotele. Concertul va fi susținut în interpretarea Corului și Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” (dirijor maestrul Cornel Groza), alături de Brigitta Kele (soprană), Adorján Pataki (tenor) și Mihai Damian (bariton) și va avea loc vineri, 10 mai 2024, cu începere de la orele 19:00.…

Read More

Demonstraţii gastronomice și meșteșuguri cu tradiție, la Târgul Produs de România

Asociația Produs de Cluj organizează a III-a ediție a Târgului Produs de România la Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, de joi, 9 mai și până duminică, 12 mai, între orele 10:00 și 22:00. La Târgul Produs de România de la Cluj-Napoca vor fi prezenți 100 de expozanți din România și Republica Moldova. Ei vor oferi publicului vizitator produse tradiționale din carne și lapte, de la slănină, cârnați și jumări, la caș proaspăt sau maturat, telemea și brânză de burduf. Apicultorii vor fi și ei…

Read More

Expoziție comemorativă de fotografie, documente și carte “Îmi cântă moartea la fereastră”

Pentru a comemora 86 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Octavian Goga, la Complexul Muzeal care îi poartă numele, la Ciucea, a fost inaugurată o expoziție comemorativă de fotografie, documente și carte “Îmi cântă moartea la fereastră”. “Îmi cântă moartea la fereastră/ Ca o vecernie-n surdină,/ Îmi cântă-ncet povestea noastră: Un joc de umbre şi lumină./ Eu o ascult în noaptea mută,/ Din adâncimi îmi creşte mare;/ Întreaga viaţă petrecută/ La căpătâiul meu răsare./ Şi cum, sub tâmpla mea fierbinte,/ O lume veche-mi reînvie,/ Nu câte-au…

Read More