Zilele Recoltei se organizează, în acest an, la Cluj-Napoca, între 20 și 22 septembrie. Aceasta este a XII-a ediție a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca, organizată în comun de administrația județeană și cea municipală și este derulată prin intermediul Asociației „Produs de Cluj”. Evenimentul se va desfășura pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, cu un program cuprins între orele 8:00 și 22:00. Zilele Recoltei la Cluj-Napoca reunesc aproximativ 120 de mici întreprinzători și fermieri clujeni care vor prezenta celor interesați fructe și legume de sezon provenite din fermele clujene, de la…
Read MoreAutor: mihaela.ursan
Serviciul Salvamont din Cluj, mai bogat cu doi absolvenți ai etapei de vară din cadrul Școlii Naționale
Încă doi membri din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au finalizat cursurile Școlii Naționale Salvamont, etapa de vară. Este vorba despre un aspirant care a ajuns la Școala Națională după ce timp de doi ani s-a pregătit împreună cu salvatorii montani experimentați din cadrul serviciului, iar un salvator montan angajat al Serviciului a parcurs etapa de vară a școlarizării pentru a deveni instructor în cadrul Școlii Naționale Salvamont. La Centrul Național de Pregătire Salvamont Padina din Munții Bucegi s-au încheiat sesiunile de Evaluare Națională Salvamont (între 31 august și…
Read MoreLaureați ai bursei „Moștenitorii României muzicale”, susțin un concert la Filarmonica „Transilvania”
În așteptarea deschiderii noii stagiuni 2024/2025, la Filarmonica de Stat „Transilvania”, melomanii sunt invitați în Auditorium Maximum/ Colegiul Academic, vineri, 20 septembrie 2024, ora 19:00, la un concert vocal-simfonic. În cadrul evenimentului vor urca pe scenă laureați ai bursei Moștenitorii României Muzicale – Alexandru Costea (contratenor) și Petru Pane (clarinet), alături de Antoniu Nagy (pian), acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, dirijorul principal al Filarmonicii clujene. Proiectul „Moștenitorii României muzicale” este unul dintre cele mai relevante programe de promovare și susținere a tinerilor muzicieni,…
Read MoreJocul Fecioresc, festival cu o tradiție de 38 de ediții, pe Platoul Sălii Sporturilor din Cluj
Cea de-a 38-a ediție a Festivalului Jocului Fecioresc din Transilvania se va desfășura duminică, 22 septembrie 2024, la Cluj-Napoca, pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”. Festivalul va începe la ora 15:00, iar accesul este liber. Jocul fecioresc din România a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, în anul 2015. Astfel, potrivit președintelui Asociaţiei Folclorice „Someşul-Napoca”, dr. Zamfir Dejeu, manifestarea îşi propune să încurajeze promovarea acestor valori de patrimoniu imateral UNESCO. Pe scena festivalului vor urca ansambluri folclorice și formații de dansuri tradiționale din mai multe județe din Transilvania, dar și…
Read MoreÎncep ploile de toamnă VEZI ce vreme prezic meteorologii pentru luna septembrie
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe informări privind prognoza meteo pentru luna septembrie. Astfel, toamna își intră în drepturi și aduce ploi, vânt și temperaturi scăzute. Potrivit meteorologilor, până la jumătatea lunii septembrie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în regiunile estice și cele nordestice, iar în regiunile vestice și sud-vestice vor fi mai coborâte decât cele normale. Ploile vor persista pe durata săptămânii în curs. După data de 16 septembrie, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale…
Read MoreA opta ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a adunat peste 30 000 de spectatori
Cea de-a opta ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a însemnat spectacole de teatru pentru copii și adulți, spectacole itinerante, concerte, o expoziție a Muzeului SteamPunk Transilvania, ateliere, precum și acrobații aeriene și multe altele. Astfel, în cele trei zile ale Festivalului, de manifestările din program, s-au bucurat peste 30.000 de spectatori. Ultieke trei zile ale vacanței de vară le-au adus, prin urmare, micilor clujeni, dar și familiilor lor o mulțime de distracții. Au fost amplasate scene în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă, precum și pe străzile Mihail…
Read MoreSala de expoziții temporare de la Muzeul Goga din Ciucea îl găzduiește pe Dostoievski
Expoziția temporară de carte “Feodor Dostoievski în colecția O. Goga” a fost inaugurată la Casa Memorială Goga, din Ciucea. Expusă în Sala de expoziții temporare, opera poate fi admirată până în data de 23.09.2024, de marți până duminică, între orele 09:00 – 17:00. Directorul Casei Memoriale „Octavian Goga” din Ciucea, Eduard Boboc, ne aduce mai multe detalii despre autorul expus: Contemporanul unor fabuloși reprezentanți ai ficțiunii moderne precum Gustave Flaubert, Émile Zola, Lev Tolstoi, Charles Dickens sau Ivan Turgheniev, Feodor Mihailovici Dostoievski (1821–1881) ne-a lăsat un nou realism, unul care…
Read MoreAflă unde poți vedea expus un roman rusesc reeditat de 17 ori
Romanul istoric “Port Arthur”, dedicat războiului ruso-japonez din 1904-1905, povestește despre apărarea eroică, de luni de zile, a cetății considerate unul dintre cele mai bine fortificate posturi din lume la acea vreme, prezentând artistic cu acuratețe imaginile mai multor patrioți, de la soldat la general. În 1944, reeditat într-un tiraj mare, romanul a primit recunoaștere la nivel național, ulterior intrând în fondul de aur al literaturii sovietice. În totalitate, romanul a fost reeditat de 17 ori, cu un tiraj de peste un milion de exemplare, și tradus în mai multe…
Read MoreNocturnă Muzeală Rurală la Casa Memorială „Goga” din Ciucea
Muzeul Memorial “Octavian Goga” organizează cea de-a doua ediție a „Nopții Muzeelor la Sate”, eveniment cultural european desfășurat în spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele României. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 august 2024. Coordonată de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, nocturna muzeală menționată este menită să contribuie la intensificarea fluxului cultural către tezauritorii unor inestimabile valori spirituale și culturale din zona rurală. Evenimentul cu titlul “Patrimoniul cultural de la Ciucea – cheia identității zonei rurale din inima Transilvaniei” se va desfășura între…
Read MoreOpere ale mai multor autori maghiari pot fi văzute la Muzeul Goga din Ciucea
Cu prilejul celei de-a 15-a ediții a Maratonului Cultural “Zilele culturale maghiare din Cluj-Napoca” (un eveniment cultural deosebit, desfășurat între 18 și 25 august 2024), omagiind prietenia dintre Octavian Goga și Ady Endre (personalități proeminente ale culturii mondiale, considerați unii dintre cei mai mari poeți ai secolului trecut), la Casa Memorială „Octavian Goga” din Ciucea a fost inaugurată expoziția “Autori maghiari în biblioteca poetului Octavian Goga”. „Cu această ocazie, le adresăm cele mai sincere felicitări, urări de bine și prosperitate tuturor reprezentanților celei mai numeroase minorități etnice din România, care…
Read More