,,Târg de mai”, un eveniment organizat de către asociația Handmade Transilvania, în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, invită persoanele interesate în spațiul Galeriei Cellarium (str. Memorandumului nr. 21). Astfel, publicul doritor de a-și petrece timp în tihnă chiar și în mijlocul orașului, iubitorii de artă, produse realizate manual și cei interesați să ia parte la ateliere creative încântătoare, sunt așteptați în perioada 19 – 21 mai 2023, în locația menționată anterior.
Read MoreAutor: mihaela.ursan
Lansarea volumului „Moții – Calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit”
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în colaborare cu Editura Casa Cărții de Știință, invită publicul interesat să ia parte vineri, 19 mai 2023, de la ora 17:00, la evenimentul editorial: lansarea volumului Ion Rusu Abrudeanu, „Moții. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit”. Vor lua cuvântul următorii invitați: dl. Tudor Sălăgean, managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, dl. Silviu Ponoran, președintele Asociației Moții, Țara de Piatră, dl. Emil Luca, președintele Asociației Uniunea Munții Apuseni. Moderator: dl. Marius Mureșan (redactor). Evenimentul va avea loc în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului…
Read MoreIntrare liberă la „Nunțile de altădată”
Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită publicul joi, 18 mai 2023, începând cu ora 18:00, să ia parte la spectacolul folcloric „Nunțile de altădată”, organizat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Artiști consacrați, grupuri tradiționale și jucăuși vor readuce la viață tradițiile și obiceiurile străvechi ale nunților clujene. Spectacolul va fi susținut de Amalia Codorean Chindriș, Iosif Rusu și Mariana Morcan, alături de Orchestra „Cununa Transilvană”, conducerea muzicală prof. dr. Ovidiu Barteș. În fața publicului vor mai evolua: Ansamblul Folcloric Studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai…
Read MoreSerie de evenimente folclorice, prezentate de elevii Școlii de Arte
Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează în zilele de 16, 17 și 18 mai 2023, o serie de evenimente puse în scenă de clasele de canto muzică populară ale școlii. Astfel, marți, 16 mai 2023, începând cu ora 18:00, în Sala de Spectacole ,,Tudor Jarda”, va fi pusă în scenă Producția Clasei de Canto Muzică Populară, coordonată de experta Adina Hada. Iubitorii de folclor vor putea asculta melodiile pregătite intens în decursul orelor de studiu din acest an. De asemenea, tot în Sala ,,Tudor Jarda”, miercuri, 17 mai…
Read MoreLocuitorii comunei Pălatca pot depune actele pentru buletin la sediul primăriei din comună
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj se va deplasa joi, 18 mai 2023, începând cu ora 09:30, în localitatea Palatca, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunei Pălatca. Se pot adresa cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei Pălatca următoarele persoane: – care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile; – tinerii…
Read MoreNumărul de autobuze alocate liniilor 39 și 39L va fi suplimentat
Numărul de autobuze alocate liniilor 39 și 39L va fi suplimentat, de către Compania de Transport Public (CTP) Cluj, începând din data de 15 mai 2023. De asemenea, graficele de circulație vor fi ajustate. Această suplimentare s-a efectuat pentru a regla abaterile de la respectarea orarelor, cauzate de lucrările de modernizare a tramei stradale și în urma solicitărilor venite de la călători. Noile orare pot fi consultate pe CTP Cluj-Napoca, dar și în aplicația gratuită de mobil “Tranzy”.
Read MoreRegalitate, istorie și momente artistice de suflet la Noaptea Muzeelor, la Ciucea
Noaptea Muzeelor a adus împreună, la Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea, copii, părinți și bunici. Complexul muzeal și-a așteptat publicul cu o serie de evenimente special dedicate acestei ocazii. Astfel, programul a debutat, la 16:30, cu oficierea unui parastas cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului, publicistului, savantului și politicianului Octavian Goga. Acesta a avut loc la ,,Mausoleul Iubirii”, fiind organizat în colaborare cu Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” și a Maicii starețe, Inocenția. Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan…
Read MoreNoaptea Muzeelor 2023 AFLĂ programul muzeelor din Cluj
După 18 ediții care s-au bucurat de un real succes în rândul publicului iubitor de cultură și de frumos, evenimentul european Noaptea Muzeelor revine, la Cluj-Napoca, cu o nouă serie de evenimente și activități destinate publicului larg ce se va derula sâmbătă, 13 mai 2023. Cu acest prilej, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Memorial „Octavian Goga” și Muzeul Apei „Leonida Truța” vor putea fi vizitate gratuit. De asemenea, pe lângă expozițiile înscrise în programul lunii mai, muzeele și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj…
Read MorePeste 50 de elevi clujeni au însușit tehnicile de alpinism și escaladă sportivă
Serviciul Public Județean Salvamont- Salvaspeo Cluj, alături de Asociația Clubul Sportiv “Kory Francisc”, în parteneriat cu Colegiul Național “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, a desfășurat marți, 9 mai 2023, o activitate de escaladă în Cheile Turzii. În cadrul activității, peste 50 de elevi din cadrul Colegiului Național “George Coșbuc” și-au însușit tehnicile de alpinism și escaladă sportivă și și-au dezvoltat deprinderile de lucru cu echipamentele specifice sportului la înălțime. Totodată, salvamontiștii clujeni au realizat prezentări ale echipamentelor și tehnicilor de intervenție în operațiunile de salvare din zona montană, elevii fiind informați…
Read MoreLocuitorii comunei Gilău pot depune actele pentru cartea de identitate la primăria comunei VEZI când
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj se va deplasa joi, 11 mai 2023, începând cu ora 09:00, în localitatea Gilău, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunei Gilău. În acest context, se pot adresa la sediul Primăriei Gilău următoarele categorii: – cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile; – tinerii…
Read More