Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, invită publicul să viziteze, în perioada 1-19 noiembrie 2023, expoziția aniversară „F-DE 20”. Prestigiosul Concurs naţional „Fotografia – Document Etnografic” (F-DE) împlinește 20 de ani. Deschiderea expoziției va avea loc vineri, 3 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă și va include un moment muzical susținut de Orchestra Cununa Transilvană a CJCPCT Cluj (conducerea muzicală Ioan Baciu), precum și lansarea albumului aniversar „F-DE, 20 de teme etnografice la 20…
Read MoreAutor: mihaela.ursan
Inaugurare de traseu turistic, acțiune de ecologizare și stagii de pregătire, sub îndrumarea salvamontiștilor clujeni
Ultimul weekend din luna octombrie a fost unul foarte plin pentru angajații, voluntarii și aspiranții Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo (SPJSS) Cluj. Astfel, sâmbătă, 28 octombrie 2023, în jur de 150 de iubitori ai muntelui au răspuns invitației Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și au participat la tura de inaugurare a noului traseu montan Rusești – Dâlboacă – Colții Șoimului – Rusești. Spectaculosul traseul a fost realizat în această toamnă de către SPJSS Cluj cu sprijinul Primăriei Râșca și al Centrului de Inginerie Bosch Cluj. Tot sâmbătă, în Cheile Turzii s-a…
Read MoreUn altfel de Târg la Grădinița din Apahida FOTO
Conform calendarului școlar din acest an de învățământ, începând de luni, 6 octombrie 2023, copiii vor avea, timp de o săptămână, vacanța de toamnă. În mai multe instituții de învățământ preuniversitar din Cluj, această vacanță a fost precedată de „Școala altfel”. „Școala altfel” reprezintă, de fapt, un program național cu o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor. În acest context, dar și pentru a-i implica și pe părinți în activitățile academice ale…
Read More„Romanțele Dorului”, concert extraordinar cu participarea laureaților Festivalului „Crizantema de aur”
Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează concertul extraordinar „Romanțele Dorului”. Acesta va avea loc marți, 31 octombrie 2023, de la ora 18:00, la sediul școlii de pe str. Fabricii de Zahăr nr. 51, din municipiul Cluj-Napoca, în Sala de spectacole “Tudor Jarda”. În concert vor evolua laureați ai Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de aur” și invitați speciali precum Rodica Pop Seling, Sorin Lupu, Georgeta Plută, Cristina Beldean Moșuțan, Cătălin Nistor, Liliana Feher, Veronica Macarie, Samuel Barani, Alina Mavrodin Vasiliu. Va acompania Grupul instrumental „Romanțe” condus de Ovidiu…
Read MoreAvertizări de vânt puternic și ploi, valabile și pentru Cluj
Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a emis, vineri, 27 octombrie 2023, două avertizări de vânt puternic și ploi torențiale, valabile pentru zilele e vineri și sâmbătă. Astfel, prima avertizare este valabilă pentru data de 27 octombrie 2023, în intervalul 12:00-23:00, când vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și la munte, cu viteze în general de 50…70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m de peste 80…90 km/h. În județul Maramureș, precum și în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad…
Read MoreApolodor revine la Puck
„Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian, unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul instituției revine pe scena Teatrului de Păpuși „Puck ” din Cluj-Napoca duminică, 29 octombrie 2023, de la orele 11:00 și 12:30. „Cartea cu Apolodor” a participat la un turneu în Arizona, SUA, la invitaţia Arizona State University, un turneu în Franţa, iar apoi a participat la Festivalul Culturii Române de Flennek la Bialystok. Totodată, spectacolul clujean a reprezentat România la Festivalul Eurokids din Washington D.C. Scenografia: Epaminonda Tiotiu. Sculptura: Florin Marin. Muzica:…
Read MoreInaugurare de nou traseu turistic, ghidată integral, în premieră, de către salvamontiștii clujeni
Ianugurarea traseului montan Rusești – Dâlboacă – Colții Șoimului – Rusești va avea loc sâmbătă, 28 octombrie 2023, în prezența Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj. Astfel, în premieră, pentru inaugurarea unui traseu turistic, salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Cluj îi vor ghida pe întreg traseul pe toți participanții. În lungime de circa 12,5 km și cu o diferență de nivel de circa 700 m, noul traseu, de tip circuit, este unul complex, conținând atât o porțiune din defileul Someșului Cald cât și o porțiune de platou…
Read MoreParcul Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia își schimbă programul după ora de iarnă
Muzeul Etnografic al Transilvaniei anunță persoanele care doresc să treacă pragul secției în aer liber – Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia că, începând cu duminică, 29 octombrie 2023, odată cu trecerea la ora de iarnă, programul de vizitare a obiectivului va fi modificat. Astfel, cei care doresc să se bucure de zilele însorite de toamnă, într-un cadru încărcat de istorie și tradiție, o pot face de miercuri până duminică, între orele 09:00-16:00, ultima intrare fiind la ora 15:00. În zilele de luni și marți parcul este închis. În ceea…
Read MoreZiua Armatei Române, marcată la Cluj
Cu ocazia Zilei Armatei Române, atât în municipiul Cluj-Napoca, cât și la nivelul întregului județ, au avut loc mai multe evenimente. Astfel, la Monumentul Eroilor celui De-al Doilea Război Mondial din Cimitirul Eroilor a avut loc o ceremonie militară și religioasă, dar și depuneri de coroane de flori în memoria jertfelor și eroismului prin care oastea țării și-a îndeplinit, de-a lungul timpului, nobila misiune de apărare a unității și integrității statului român. Evenimentul a fost organizat de Divizia 4 Infanterie „Gemina” cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și…
Read MoreÎncărcarea mașinilor electrice la stațiile din Cluj-Napoca NU va mai fi gratuită
Cei care au mașini electrice și au beneficiat, până acum, de încărcare gratuită la stațiile de încărcare din municipiul Cluj-Napoca, trebuie să știe că respectivul serviciu va deveni unul contra-cost. Astfel, Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională referitoare la proiectul de Hotărâre privind Modificarea și completarea Anexei la Hotărârea nr. 986/2017(aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plata orară din municipiul Cluj-Napoca) astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârea nr. 973/2018, Hotărârea…
Read More