Clujenii vor avea parte de cel mai scump Paște din ultimul deceniu. Și aceasta pentru că unii comercianți au scumpit produsele cu mai mult decât suma dintre rata inflației și rata cu care a crescut TVA-ul. Însă, în termeni reali, economiștii spun că nu este vorba de o scumpire tragică, pentru că ar fi vorba de procente cuprinse între 3 și 5 la sută. Mulți dintre clujeni au remarcat deja faptul că atât produsele pe care le cumpără în postul Paștelui, cât și cele pe care le vor pentru masa…
Read MoreAutor: Claudiu Padurean
Cum ajunge cultura de clasă înaltă în satele Transilvaniei
Mai multe organizații neguvernamentale au început programe menite să asigure accesul la cultură pentru categorii defavorizate. De exemplu, așa s-a născut proiectul ”Cultură în șură”, care duce spectacole de teatru în mediul rural. O altă inițiativă este Mera World Music Festival. Accesul locuitorilor din mediul rural la cultură a reprezentat o mare provocare de-a lungul ultimului secol. În perioada interbelică, Regii României au lansat un program ambițios de construire a unor cămine culturale și de creare a unor biblioteci sătești, cu scopul de a reduce rata analfabetismului. Chiar dacă a…
Read MoreVicepreședintele IBS, desemnat ambasador al Historic Cafes Route pentru Moldova
Vicepreședintele International Business Society (IBS), Aurelia Salicov, a primit o nouă calitate. Ea a devenit ambasador al Historic Cafes Route pentru Moldova. Historic Cafes Route este una dintre rutele culturale oficiale ale Consiliului Europei. Ceremonia de înmânare a brevetului de ambasador pentru Moldova a avut loc în orașul Chania din insula Creta, Grecia, locul unde s-a născut această rută culturală. Brevetul de ambasador i-a fost înmânat de președintele Historic Cafes Route, Arnold Klingeis. În noua sa calitate, Aurelia Salicov va avea misiunea de a propune includerea de noi membri în…
Read MoreBanii europeni pun Clujului pe harta producătorilor de microcipuri
Clujul are potențialul de a deveni unul dintre cei mai relevanți producători de microcipuri din Europa, cu ajutorul banilor europeni. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a participat la lansarea programului de cercetare și producție în domeniul microelectronicii pentru România. Lansarea a avut loc la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, potrivit Via Cluj TV. Prin intermediul acestui program, cofinanțat de Uniunea Europeană, autoritățile doresc să stimuleze producția românească în domenii precum microcipurile. Alte domenii de interes sunt cel nuclear, dezvoltarea soluțiile informatice de tip cloud și Inteligența Artificială. Pentru dezvoltarea…
Read MorePeste 6.000 de tineri din străinătate studiază în universitățile clujene
Universitățile clujene au devenit un adevărat magnet pentru studenții străini. Ei sunt atrași de faptul că Clujul este un oraș sigur, de faptul că taxele universitare sunt mai mici decât în Europa Occidentală, iar calitatea predării este una foarte bună. Universitățile clujene oferă studii în română, maghiară, germană, engleză și franceză, iar diplomele obținute sunt recunoscute în întreaga Uniune Europeană. Mai mult, diplomele românești reprezintă și o șansă în plus la angajare în instituții europene sau internaționale, care au nevoie de specialiști care vorbesc mai multe limbi oficiale ale Uniunii…
Read MoreVia Cluj TV: Licitația pentru Centura Metropolitană va fi reluată în 19 martie
Lovitură de teatru în scandalul legat de Centura Metropolitană a Clujului. La doar câteva zile după ce primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat denunțarea unilaterală a contractului pentru construirea Centurii Metropolitane, viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că licitația va fi reluată în 19 martie. De data aceasta, centura a fost împărțită în tronsoane, iar procedura de atribuire vizează primul tronson. Anunțul lui Dan Tarcea a fost făcut în cadrul emisiunii ”În Audiență” de la Via Cluj TV. Viceprimarul Clujului a precizat că împărțirea proiectului în mai multe tronsoane va permite…
Read MoreCursuri on-line pentru cei care vor să devină auditori energetici
OAER (Ordinul Auditorilor Energetici din România, www.oaer.ro), cu sprijinul AIIR (Asociația Inginerilor de Instalații din România, www.aiiro.ro) și UTCB (Universitatea Tehnică de Construcții București, www.utcb.ro), organizează în perioada 13 martie – 5 aprilie 2026 un nou curs de pregătire a specialiștilor în vederea atestării la MDLPA ca auditori energetici pentru clădiri (gradul I și II) și de formare continuă pentru auditorii energetici atestați MDLPA. Cursul este recomandat specialiștilor eligibili din toată țara și se va desfășura online, în weekend, pe platforma Zoom. Cursanții vor beneficia de experiența bogată a lectorilor…
Read MoreA încetat din viață profesorul Aurel Vlaicu, fostul rector al UTCN
Profesorul Aurel Vlaicu, fostul rector al Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN), a încetat din viață. Regretatul profesor avea 76 de ani. ”Cu profundă tristețe, comunitatea Universității Tehnice din Cluj-Napoca își ia rămas-bun de la prof. univ. dr. ing. Aurel Vlaicu, rector al universității în perioada 2012–2016 și personalitate marcantă a ingineriei românești. Cariera domniei sale, începută în 1974 ca absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din București, a fost marcată de o dăruire neclintită față de învățământul tehnic și formarea generațiilor de ingineri. După experiența profesională acumulată în industrie, își…
Read MoreEconomia Clujului se bazează tot mai mult pe muncitorii străini
Companiile clujene continuă să angajeze muncitori din străinătate. Este vorba de muncitori care lucrează în domenii precum construcțiile, spațiile verzi sau livrările. Există, însă, și domenii care presupun o înaltă calificare. Din state membre ale Uniunii Europene provin unii ingineri din domeniul IT sau din cel al producției industriale. Din Republica Moldova provin mulți medici, însă aceștia obțin cetățenia română și ies din rândurile celor considerați drept cetățeni străini. Economia Clujului se confruntă cu un deficit cronic de forță de muncă. În prezent, chiar și în condițiile recesiunii tehnice din…
Read MoreSportinCluj.ro: Bătaie generală la meciul Speranța Mociu – Juniorul Cluj
Finala Cupei României din Liga a V-a din județul Cluj, dintre Speranța Mociu și Juniorul Cluj, a degenerat în violențe grave. Partida s-a desfășurat pe terenul de fotbal din Mociu. La finalul timpului regulamentar de joc, scorul era de 2-2. Cele două echipe au rămas la egalitate, iar soarta meciului a fost decisă la penalty-uri, potrivit SportinCluj.ro. În urma loviturilor de departajere, finala fost câștigată de tinerii fotbaliști de la Juniorul Cluj. Victoria clujenilor a stârnit un val de violență. Spectatorii din Mociu au început să îi bată pe cei din…
Read More